Primarul Cătălin Bota le dă asigurări sângeorzenilor că proiectele de dezvoltare a oraşului continuă!
Autorităţile locale din Sângeorz Băi au transmis un mesaj către locuitorii oraşului, prin care transmite că proiectele de dezvoltare ale oraşului staţiune continuă într-un ritm alert, fiind monitorizate de primarul Cătălin Bota.
"Stimați cetățeni ai orașului Sângeorz-Băi,
După cum bine știți, ultima perioadă a însemnat pentru administrația locală un blocaj din mai multe puncte de vedere, dar cu toate acestea lucrurile s-au așezat așa cum trebuie, astfel încât noul primar a înțeles ritmul alert cu care trebuie lucrat, s-a dedicat încă din prima zi de mandat și este pregătit să ducă mai departe toate proiectele începute de către domnul Traian Ogâgău, împreună cu echipa de implementare.
Este nevoie în continuare de implicarea tuturor la dezvoltarea orașului Sângeorz-Băi, iar pentru asta actualul primar, domnul Bota Cătălin vă asigură de toată susținerea lui.
Lucrările nu s-au oprit, iar echipa din primărie care muncește pentru bunul mers al acestora este intactă, obiectivele rămânând aceleași: să schimbăm fața orașului Sângeorz-Băi prin investirea în infrastructură și mobilitate urbană, turism și agroturism, educație și cultură, spații de agrement, toate pentru o calitate a vieții mult mai bună.
Prin urmare, noul primar vă asigură de continuitatea proiectelor și lucrărilor începute, tocmai de aceea, astăzi a avut loc o vizită de lucru privind proiectul de Amenajare a Zonei de Promenadă pe Valea Borcutului, la care au participat reprezentanți ai firmei care execută lucrarea, dirigintele de șantier, proiectanți și reprezentanți ai administrației locale, alături de noul primar, Bota Cătălin, vizită în cadrul căreia s-a analizat calitatea lucrărilor efectuate, problemelor întâmpinate, identificarea celor mai bune soluții și punerea lor în aplicare.
De asemenea, echipa de implementare din cadrul Primăriei, alături de specialiști și firme de consultanță vor fii prezenți în teren pentru a asigura calitatea lucrărilor, muncind cu aceeași dedicare și eficiență", este mesajul transmis de către Primăria Sângeorz Băi, pe pagina de facebook.
Citiţi şi:
- Luni și marți, lucrări de asfaltare în cartierul de blocuri din Năsăud!
- Peste 300 de năsăudeni s-au alăturat autorităților în acțiunea de ecologizare! Primarul Dorin Vlașin: Suntem năsăudeni și facem o echipă!
- Cei 22 de copii şi tineri din casele de tip familial, în vizită la Primăria Năsăud. Tablete din partea unor năsăudeni cu suflet mare – Mihai Pop şi Oana Morar
- Lucrările la podul rutier peste Luşca avansează!
- Bogdan Ivan: Prefectura e fără prefect. Dolha își ține locul ocupat după ce va pierde!
Comentarii
Un primar este ales de comunitate! Asta cel puțin poate fi numit administrator public!
Un primar este ales de comunitate! Asta cel puțin poate fi numit administrator public!
Adaugă comentariu nou