Primarul Dorin Vlaşin, la Guvern: Căutăm sprijin pentru cofinanţarea proiectelor majore din Năsăud!

          Primarul oraşului Năsăud, Dorin Vlaşin, se află la Bucureşti, pentru a avea discuţii cu nu mai puţin de patru miniştri ai Guvernului Orban, în căutarea de soluţii pentru cofinanţarea proiectelor majore pe care administraţia locală le are în derulare sau care vor fi lansate în perioada următoare.

          „La Ministerul Transporturilor, vom avea o discuţie aplicată în ceea ce priveşte varianta ocolitoare a oraşului. De asemenea, ne preocupă zona rampei CFR de la Năsăud, unde nu s-a investit nimic în ultima perioadă. Ne gândim să o preluăm, dacă se vor găsi soluţiile legale”, ne-a declarat primarul Dorin Vlaşin.

          O altă întrevedere va avea loc la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, inclusiv la Compania Naţională de Investiţii. „Discuţiile vor viza situaţia proiectului amplu privind amenajarea Complexului Sportiv Multifuncţional şi de Agrement, acolo unde este aprobată finanţarea. De asemenea, la CNI a fost aprobată, pe lista sinteză, şi reabilitarea Colegiului Naţional „George Coşbuc”, o unitate de învăţământ emblematică pentru oraş, Transilvania, dar şi pentru România”, ne-a precizat primarul Vlaşin.

          Edilul Năsăudului va merge şi la Ministerul Fondurilor Europene, cunoscut fiind faptul că ministrul Marcel Boloş este un apropiat al administraţiei Năsăudene încă de pe vremea când era director general la ADR Nord-Vest. „Sunt mai multe proiecte pe care noi le avem în derulare cu finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, fie că ne referim la proiectul de mobilitate, reabilitarea termică a spitalului etc. Vom avea o discuţie aplicată pe stadiul acestor proiecte, însă vom căuta sprijin şi pentru proiectul de anvelopare termică a celor nouă blocuri din Năsăud, unde cofinanţarea este destul de mare. De altfel, vom merge şi la Ministerul Finanţelor Publice tocmai pentru a fi sprijiniţi în cofinanţarea acestor proiecte europene”, a menţionat Dorin Vlaşin.

          Altfel, la Năsăud proiectele îşi urmează parcursul. Pentru Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu”, unde a fost obţinută o finanţare europeană prin POR 2014-2020, se pregăteşte documentaţia pentru procedura de achiziţii publice. Este vorba de un proiect de peste 23 milioane lei care va înseamna reabilitarea, consolidarea şi modernizarea acestei instituţii şcolare reprezentative, dar şi regenerarea infrastructurii urbane adiacente, adică amenajarea unor trotuare pe străzile Vasile Naşcu, Tudor Vladimirescu, Virgil Şotropa şi B-dul Grănicerilor.

          A fost dat ordinul de începere a lucrărilor şi pentru Centrul de zi pentru persoane vârstnice şi unitate de îngrijire la domiciliu de la Năsăud. Este vorba tot de un proiect european, de aproximativ 2,8 milioane lei, prin care se va reabilita o clădire din proximitatea Primăriei pentru înfiinţarea acestui centru social.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5