Primarul Turc: RADEF ne va preda clădirea fostului Cinematograf 23 August. O decizie va fi luată după expertiza tehnică

  Primarul municipiului Bistriţa a anunţat că a avut discuţii la Bucureşti cu reprezentanţii RADEF „România Film” despre preluarea clădirii fostului Cinematograf  Omnia, renumit 23 August.  Potrivit acestuia, a fost primită promisiunea de transmitere către municipalitate a acestui imobil. În prima şedinţă de Consiliu Local va fi adoptată o hotărâre în acest sens.

          „Vom expertiza clădirea, iar dacă ea poate fi reabilitată, bineînţeles că o vom reabilita. În situaţia în care nu poate fi reabilitată, obiectiv vorbind poate exista această situaţie, atunci putem gândi şi alte scenarii, inclusiv amenajarea unei parcări generoase în proximitatea Centrului istoric”, a menţionat Ioan Turc.

          Primarul Bistriţei a anunţat că a fost dat ordinul de începere a lucrărilor pentru proiectul „Linia Verde” şi coroborat şi cu alte proiecte vor dispărea câteva mii de locuri de parcare. „Linia Verde va elimina toate locurile de parcare existente pe str. Dornei, Gh. Şincai, General Grigore Bălan. Există o iniţiativă plecată de la Consiliul Judeţean de amenajare a unei parcări, dar nu este suficientă o parcare în zona centrală. Îmi doresc ca centrul oraşului să fie unul viu, presupune un nivel al activităţilor de comerţ, servicii, evenimente, or în prezent automobilul este folosit. Acest gen de comportament este antropologic şi nu se modifică de azi pe mâine. Dacă ne dorim ca centrul istoric să fie viu, atunci trebuie să venim şi cu soluţii. (...) O parcare în această zonă este obligatorie, nu e un moft. Pentru noi e o obligaţie”, a adăugat Ioan Turc. 

    Primarul Bistriţei a menţionat că anexele clădirii sunt deja prăbuşite şi trebuie doar ridicat molozul. "Avem şi o parcare pe Lupeni. O parcare supraetajată în zonă e una dintre priorităţile noastre. Avem nevoie şi de alte parcări rezidenţiale şi nerezidenţiale", a concluzionat Ioan Turc.

Comentarii

08/04/21 16:28
Remus

Predarea clădirii fostului Cinematograf Omnia, mai bine cunoscut sub numele "23 August" de la RADEF "România Film" la Primăria municipiului Bistriţa nu inseamnă demolarea acesteia de către noul proprietar, pentru a face o parcare pe locul respectiv.
Afirmatia primarului Ioan Turc potrivit caruia prin amenajarea praseului pentru „Linia Verde" se vor elimina toate locurile de parcare existente pe str. Dornei, Gh. Şincai, General Grigore Bălan, nu reprezintă un argument serios pentru demolarea clădirii veche de peste 100 de ani.
Pentru păstrarea locurilor de parcare este suficient ca traseul pentru „Linia verde să fie reconsiderat in sensul evitării centrului istoric al orasului, mai exact a străzilor Gheorghe Șincai si Dornei care oricum sunt prea inguste pentru a permite amenajarea unor benzi dedicate transportului public nepoluant.
Tocmai conceptul de „linie verde” care presupune pe lângă mijloace de transport public ecologic si implementarea unor măsuri de separare a căii de rulare a mijloacelor de transport public, în scopul creșterii vitezei de deplasare și diminuării duratei călătoriei, impune aceste schimbări de traseu.
În acest sens, traseul pentru Linia Verde de pe bulevardul Independentei ar putea fi deviat de la Poșta veche pe strada Gării până la bulevardul Republicii unde pot fi amenajate fără probleme benzi dedicate de transport public, inclusiv statii de autobuz moderne de unde pasagerii pot ajunge usor in zona centrală a orasului pe traseul pasajelor recent amenajate cu fonduri europene. Pe de altă parte, din bulevardul Republicii traseul Liniei Verzi poate fi continuat in linie dreaptă pe strada 1 Decembrie si pe Calea Moldovei spre Unirea fără alte devieri întortochiate pe strada Bistricioarei.
În felul acesta, pe străzile Gheorghe Șincai si Dornei , din zona centrală ar putea fi prelungită doar pista pentru biciclete cu dublu sens de pe bulevardul Independentei prin centrul orasului până la Piata Petru Rares , ceea ce ar duce la păstrarea a cel putin jumătate din numărul locurilor de parcare existente.
Pe de altă parte, parcarea amenajata in spatele complexului Sugalete, cu intrare de pe strada Lupeni ar putea fi etajată pentru cresterea numărului locurilor de parcare din zona centrală fără a mai fi necesară demolarea sălii Omnia, care oricum nu ocupă o suprafată prea mare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5