Primele amenzi pentru produse pascale neconforme sau deja expirate

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bistriţa-Năsăud a aplicat amenzi în valoare de 16000 lei, după ce a verificat un număr de 11 operatori economici din zona Năsăudului şi comuna Telciu.

În această perioadă, comisarii bistriţeni controlează modul de respectare a prevederilor legale, conformitatea, şi modul de etichetare, prezentare publicitate şi comercializare a produselor alimentare specifice sărbătorilor pascale - carne preambalată, ouă, vopsea de ouă, ciocolată şi produse din cacao, tablete şi figurine pe bază de cacao şi grăsimi vegetale, produse de patiserie şi vin.

În urma verificărilor, au fost depistate la comercializare de produse din carne şi preparate din carne, patiserie şi produse de ciocolată cu termen de valabilitate expirat. De asemenea, produsele de patiserie (covrigei, fursecuri, cornuleţe, brioşe, pandişpan ) se vindeau ambalate în pungi de polietilenă în diferite cantităţi la care nu era afişat preţul de vânzare pe unitate de masură (preţ/Kg) şi nu erau însoţite de eticheta producătorului. Echipele CJPC BN au găst nereguli şi la comercializarea de ouă vrac, nefiind precizate categoria de calitate sau data de valabilitate minimală.

“Tot ca o abatere menţionăm faptul că potrivit legislaţiei în vigoare “produsele şi serviciile oferite consumatorilor se măsoară cu mijloace de măsură şi control adecvate, verificate metrologic“, dar la unii operatori economici verificarea metrologică a aparatelor de măsură fie nu era realizată, fie termenul legal stabilit era depăşit. Produsele controlate care au fost depistate cu deficienţe au fost scoase definitiv sau temporar de la comercializare în funcţie de abaterea constatată”, explică Iuliana Deneş, comisar şef adjunct la CJPC BN.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5