Priorități 2026: Finanțare pentru Dealul Habadocului, începerea execuției pe DJ 151, finalizarea DJ 154!

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a prezentat câteva dintre prioritățile investiționale ale anului 2026, fie că ne referim la rețeaua de drumuri județene, infrastructura educațională, de sănătate, cultură, sport etc.

La capitolul Drumuri județene, anul viitor, vor fi finalizate lucrările la DJ 154, DN 17 – Sărata – Mărișelu – Șieu – Șieuț – Monor – limită cu județul Mureș, pe Valea Șieului. În funcție de resursele financiare avute la dispoziție, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud va executa lucrări la poduri de pe rețeaua de drumuri județene.

“Cel mai important lucru pe care-l avem de făcut este să găsim o soluție de finanțare pentru cei 6 km care țin direct de Consiliul Județean și împreună cu Primăria Chiochiș și Primăria Nușeni, scurtătura de la Beudiu care ne scoate dincolo de Chiochiș tot în DJ 172 A”, a explicat președintele Radu Moldovan.

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud a menționat că, în cadrul unei ședințe informale, primarii din județ au fost de acord ca  “toată rectificarea bugetară a județului” din acest an la capitolul Drumuri să fie cedată pentru acest drum. “Cred că s-a speriat guvernul de această solidaritate și ne-a luat toți banii. Așa că vom vedea cum  reușim împreună, ne apucăm după sărbători să colindăm pe la Guvern să vedem, cine știe, că avem două lucruri de rezolvat foarte importante - și acel tronson din fața primăriei de circa 6 km până la limita cu județul Cluj, ca să poată face interconectarea cu drumul județean de la Cluj. Împreună sper să găsim soluții, să putem să terminăm cele două drumuri”, a menționat președintele Moldovan, după ce primarul comunei Nușeni se referise la tronsonul Beudiu – Vița – Țentea - Sînicoară –Dealul Habadocului, legătura cu județul Cluj.

 Drumul Județean 151 este „o adevărată epopee”. Contractul de finanțare  - din fonduri europene - a fost semnat de mai bine de doi ani, dar procedura de licitație a fost contestată, astfel că proiectul a fost blocat. “După cei 2 ani de contestații, dăm ordinul de începere pe Lotul 2. La achiziții, cred că sunt în faza finală cu reevaluările care au fost cerute prin sentință de Curtea de Apel. Să vedem dacă se va finaliza așa sau va fi contestată procedura pe Lotul 1 și 3, greu să mă pronunț, că nu depinde de mine. Un lucru clar, avem astăzi sentință definitivă și irevocabilă de la Curtea de Apel Cluj pe Lotul II”, a spus președintele Moldovan.

Lotul 1 -  Bistrița-Sigmir- Blăjenii de Sus-Blăjenii de Jos - Șintereag, Lotul 2 – Șintereag -Șieu Odorhei-Șirioara-Coasta-Chiraleș- Lechința – Vermeș - Sângeorzu Nou/ limita cadastrala a comunei Lechința; Lotul 3 - Sânmihaiu de Câmpie – Zoreni – Budești – Budești -Fânațe-Țagu- limita cu județul Mureș. Pe lângă trama stradală, proiectul include și podețe, colectare torenți, trotuare și piste de biciclete, pe anumite zone, fapt care va determina o creștere a costurilor pe care le va suporta Consiliul Județean.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5