Prof. dr. Aurelia Dan (CNLR, Bistrița): Dezvoltarea competențelor transversale ale elevilor prin activități de educație nonformală

Orice ființă umană învaţă în cele mai diferite contexte - la şcoală, acasă, în grupul de prieteni, prin joc, la locul de muncă, prin interacţiunea cu ceilalţi etc. Altfel spus, putem învăța în orice context, în orice situație, în orice moment activ.Conform Legii Educației Naționale^[1] nr. 1/2011, învăţarea în contexte nonformale este considerată ca fiind învăţarea integrată în cadrul unor activităţi planificate, cu obiective de învăţare, care nu urmează în mod explicit un curriculum şi poate diferi ca durată. Acest tip de învăţare depinde de intenţia celui care învaţă şi nu conduce în mod automat la certificarea cunoştinţelor şi competenţelor dobândite.

Competenţele şi atitudinile dezvoltate elevilor în cadrul învăţării nonformale includ: competenţe interpersonale, capacitatea de lucru în echipă, încrederea în sine, disciplina, responsabilitatea, capacităţi de planificare, coordonare şi organizare/competenţe de gestionare a proiectelor, capacitatea de a rezolva probleme practice etc. Întrucât aceste competenţe au relevanţă crescută în dezvoltarea personală a individului, contribuind deopotrivă la participarea activă în societate şi pe piața muncii, acestea sunt complementare celor achiziţionate prin educaţia formală. Metodele utilizate sunt foarte diferite de pedagogia utilizată în educaţia formală. În cazul educaţiei nonformale accentul este pus pe învăţarea prin acţiune, învăţarea de la egali şi activitatea de voluntariat.

Secolul XXI a marcat un punct de turnură în evoluţia conceptelor de educaţie formală şi   nonformală, aflate din ce în ce mai frecvent în centrul discursului educaţional internaţional. Statele europene consideră educaţia o prioritate absolută şi un agent cheie al asigurării coeziunii sociale capabil să contribuie la îmbunătăţirea climatului democratic european. Iniţiativa promovării activităţii educative şcolare şi extraşcolare aparţine Consiliului Europei prin Comitetul de Miniştri care şi-a concretizat demersurile în recomandările adresate în acest domeniu statelor membre. Cel mai relevant document îl constituie Recomandarea din 30 aprilie 2003, care menţionează direcţiile de acţiune referitoare la recunoaşterea statutului echivalent al activităţii educative şcolare şi extraşcolare cu cel al educaţiei formale din perspectiva contribuţiei egale la dezvoltarea personalităţii şi a integrării sociale. Astfel, s-au accentuat, printre altele:

• statutul activităţii educative şcolare şi extraşcolare ca dimensiune a procesului de învăţare permanentă;
• necesitatea recunoaşterii  activităţii educative şcolare şi extraşcolare ca parte esenţială a educaţiei obligatorii;
• importanţa activităţii educative şcolare şi extraşcolare pentru dezvoltarea sistemelor relaţionate de cunoştinţe, a abilităţilor şi competenţelor;
• stimularea implicării în promovarea valorilor şi principiilor etice: dreptate, toleranţă, pace, cetăţenie activă, respectarea drepturilor omului;
• utilizarea potenţialului activităţii educative şcolare şi extraşcolare ca mijloc complementar de integrare socială şi participare activă a tinerilor în comunitate;
• promovarea cooperării în vederea utilizării diverselor abordări didactice necesare ridicării standardelor calităţii procesului educaţional;
• recunoaşterea activităţii educative şcolare şi extraşcolare ca dimensiune semnificativă a politicilor naţionale şi europene în acest domeniu;

       Activitatea educativă şcolară şi extraşcolară reprezintă spaţiul aplicativ care permite transferul  cunoştinţelor, abilităţilor, competenţelor dobândite în sistemul de învăţământ. Prin formele sale specifice, activitatea educativă şcolară şi extraşcolară dezvoltă gândirea critică şi stimulează implicarea şcolii şi a tinerei generaţii în actul decizional în contextul învăţării pe tot parcursul vieţii şi al asumării responsabilităţilor sociale, realizându-se, astfel, o simbioză lucrativă între componenta cognitivă şi cea comportamentală a actului educaţional.

Strategia dezvoltării activităţii educative şi extraşcolare are ca ca scop major:        ridicarea standardelor calitative ale educaţiei formale şi nonformale  prin complementarizarea lor în vederea valorificării potenţialului elevilor şi a formării lor ca viitori cetăţeni europeni proactivi. Spaţiul de implementare a acestei strategii nu se reduce numai la sistemul de învăţământ preuniversitar, ci vizează şi zona de iradiere a influenţei acesteia: familie, societatea civilă, comunitate, societate. Redimensionarea acestui tip de educaţie începe de la nivelul micro – unitatea de învăţământ prin:

• dezvoltare componentei educative în proiectarea activităţii didactice;
• complementarizarea dimensiunii curriculare cu cea cross-curriculare şi extracurriculare a activităţii educative;
• crearea echipelor interdisciplinare pentru iniţierea, organizarea şi implementarea proiectelor educative;
• dezvoltarea proiectelor educative pe tipuri de educaţie complementară.

Ridicarea standardelor calitative ale educaţiei formale şi nonformale prin complementarizarea lor în vederea valorificării potenţialului elevilor şi a formării lor ca cetăţeni europeni proactivi răspunde şi prevederilor Convenţiei Universale cu privire la drepturile copilului: „Educaţia trebuie să fie dirijată în sensul dezvoltării personalităţii şi talentelor copiilor, pregătindu-i pentru viaţa activă ca adult.”^[2]  Pentru a deveni o dimensiune permanentă a existenţei umane, educaţia trebuie să aibă un caracter global, conjugând armonios şi eficient latura formală cu cea nonformală şi informală.

O analiză obiectivă a stării învăţământului românesc actual, ca şi o radiografiere a valorilor, atitudinilor şi comportamentelor elevilor relevă faptul că educaţia formală, prin curricula naţională obligatorie, nu acoperă întreaga problematică a educaţiei copiilor şi tinerilor/ adolescenţilor, mai ales din perspectiva cetăţeniei democratice, a dezvoltării durabile, a existenţei comunitare, a voluntariatului ori a pregătirii viitorului cetăţean responsabil şi integrat socio-profesional. Strategia ministerului educaţiei privind activităţile educative extraşcolare, proiectele şi programele educative la nivel local sunt menite să favorizeze şi să sprijine acest aspect, încă deficitar, al educaţiei. Avantajele unei astfel de educaţii sunt multiple:

• permite învăţarea activă, cu o abordare largă pe domenii de interes;
• favorizează învăţarea individualizată centrată pe practică şi experimentare;
• oferă oportunităţi pentru valorificarea experienţelor de viaţă, prin cadrul mai flexibil şi mai deschis şi prin diversificarea mediilor de învăţare cotidiene;
• dezvoltă competenţe funcţionale: capacităţi organizatorice, capacităţi de autogestiune, managementul timpului, gândire critică, luarea deciziilor, prelucrarea şi utilizarea contextuală a unor informaţii, capacitatea de a identifica şi rezolva probleme.

Bibliografie și webografie

Bîrzea, C. (coord), Dezvoltarea educației permanente în România, Editura Alternative, București, 1998.

Radulescu Eleonora,Tarca A.-Școala și comunitatea.Ghid pentru profesori,ed. Eurodidact

Salagean D.,Pintilie D.,Pintilie M.,-Managementul activităților educative, ed. Eurodidact

•          https://www.edu.ro/educatie-non-formala-informala

•          Metodologie de organizare a Programului national ”Școala altfel”, anexa la OMENCS nr. 5034/29.08.2016

•          Școala Altfel”, Ghid de implementare, MENCS și FUndația Noi Orizonturi, octombrie 2016,(https://www.edu.ro/sites/default/files/Ghid_program_%E2%80%9EScoala%20altfel%E2%80%9D.pdf

•          https://www.noi-orizonturi.ro/saptamana-altfel-cu-sens/, accesat la data de 22 mai 2020

•          http://www.casel.org/social-and-emotional-learning/core-competencies, accesat 21.05.2020