Prof. dr. Gheorghe Pleş din Năsăud a trecut poarta veşniciei! Drum lin!
Profesorul doctor în matematică Gheorghe Pleş a plecat fulgerător la cele veşnice. Reputatul dascăl năsăudean a slujit la altarul educaţiei, fiind model pentru zeci de generaţii de elevi ai Colegiului Naţional „George Coşbuc”, dar şi pentru colegii dascăli.
Pentru cele trei volume ale lucrării „Şcolile Năsăudului” (1635-2015) i-a fost conferit Premiul Constantin Rădulescu-Motru al Academiei Române, înscriindu-se în galeria laureaţilor năsăudeni.
Drum lin, domnule profesor!
Veşnică recunoştinţă din partea absolvenţilor năsăudeni!
***
În 1969, este absolvent al Facultății de Matematică‑Mecanică a Universității „Babeș‑Bolyai” din Cluj‑Napoca (1964‑1969). Mai întâi, este membru al Societății de Științe Matematice din România, chiar de la absolvirea facultății, devenind din „rezolvitor” de probleme, care era în liceu, în „propunător” de probleme și autor de studii matematice, publicate fie în „Gazeta Matematică” (Seria B) sau Anuarul Matematic al Filialei Bistrița a S.S.M.R., fie în Buletinul Informativ al Casei Personalului Didactic din Bistrița. Apoi, însăși lucrarea sa metodico‑științifică pentru obținerea Gradului didactic I în învățământ (1986), intitulată „Istoricul predării matematicii în Școlile năsăudene până la Reforma Învățământului de la 1848”, ne punea pe gânduri cu ce va urma. Alte publicații i‑au găzduit preocupările științifice, dar și literar‑istorice: „Arhiva Someșană” (Seriile a II‑a și a III-a), „Tribuna Ideilor”, „Amalgam” și „Muza Someșană” (Năsăud), „Răsunetul”, „Valențe” și „Studii și Cercetări Etnoculturale” (Bistrița), „Tribuna”, Studia Universitatis „Babeș‑Bolyai” (Psychologia, Paedagogia) și Almanah cultural‑științific „Virtus Romana Rediviva” (Cluj‑Napoca).
Și‑a etalat practic ale sale cunoștințe teoretice ca director în două rânduri al Colegiului Național „George Coșbuc” din Năsăud (1982‑1990; 1995‑1997) și director adjunct (2002‑2005), a contribuit la încadrarea fostului Liceu Pedagogic în structurile colegiului (1983), s‑a numărat printre inițiatorii și conducătorii Colegiului Universitar de Institutori (1998), devenit Extensia Năsăud a Universității „Babeș‑Bolyai” din Cluj‑Napoca (2006). Venise cu o bogată experiență managerială de la Casablanca (Maroc, 1976‑1980) și Besançon (Franța, 1992‑1993).
Elevii Prof. dr. Gheorghe Pleș s‑au bucurat de primul Laborator de Informatică din județ (1986), de Concursul Interdisciplinar „Dr. Paul Tanco” (1995), de participarea la Olimpiadele de Matematică la nivel local, județean și național, cu performanțe deosebite.
Mai amintim cărțile sale elaborate în calitate de coordonator sau coautor: Liceul „George Coșbuc” Năsăud (1863‑1988). Micromonografie (Năsăud 1988); Monografia Orașului Năsăud (1245‑2012), Vol. II (Edit. Napoca Star, Cluj‑Napoca 2013); Monografia Colegiului Național „George Coșbuc” din Năsăud la 150 de ani de istorie (1863‑2013),(Edit. Napoca Star, Cluj‑Napoca 2013); Educație și formare – repere teoretice și practice (Edit. Eikon, Cluj‑Napoca 2014).
Sub același condei și travaliu științific, a apărut volumul Veronica Micle, de la mit spre adevăr (Edit. Napoca Star, Cluj-Napoca 2020), cu o prefață de Zorin Diaconescu.
Prof. univ. em. dr. Ironim MARȚIAN
Comentarii
Sincere condoleanțe familiei! Un Om și un Profesor dedicat pentru care am avut întotdeauna respect.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Condoleanțe familiei.
odihneasca se in pace
condoleante familiei
vesnica recunostinta
A plecat spre alte taramuri.A plecat in graba.Pe masa de lucru i-au ramas paginile albe si gandurile alaturi.Umbra lui staruie inca acolo in camera de lucru,aplecata peste paginile cartilor.
Sufletul lui mare,bland si bun ,acum si-a ales drumul vamilor spre alte adevaruri de taina.Noua,celor ramasi,ne va lipsii,ii vom duce dorul,vom rascolii amintiri si-l vom aseza langa inima .De azi,vom fi mai saraci ,caci el nu ne va mai spune povestile adevarate despre oamenii alesi ai neamului ,din cartile ce nu le-a mai scris.
,,Am sa te sun maine!''...si respiratia ii era greoaie,vorba potolita,aproape soptita
,,Am sa te sun!''
Au fost ultimele cuvinte.A doua zi ,telefonul a tacut.El plecase in graba spre alte luimi,mai bune.
Drum bun,domnule profesor si vesnica sa-ti fie amintirea!
Dr.Stefan Moraru
15.04.2021
A plecat spre alte taramuri.A plecat in graba.Pe masa de lucru i-au ramas paginile albe si gandurile alaturi.Umbra lui staruie inca acolo in camera de lucru,aplecata peste paginile cartilor.
Sufletul lui mare,bland si bun ,acum si-a ales drumul vamilor spre alte adevaruri de taina.Noua,celor ramasi,ne va lipsii,ii vom duce dorul,vom rascolii amintiri si-l vom aseza langa inima .De azi,vom fi mai saraci ,caci el nu ne va mai spune povestile adevarate despre oamenii alesi ai neamului ,din cartile ce nu le-a mai scris.
,,Am sa te sun maine!''...si respiratia ii era greoaie,vorba potolita,aproape soptita
,,Am sa te sun!''
Au fost ultimele cuvinte.A doua zi ,telefonul a tacut.El plecase in graba spre alte luimi,mai bune.
Drum bun,domnule profesor si vesnica sa-ti fie amintirea!
Dr.Stefan Moraru
15.04.2021
Sufletele noastre plâng după încă unul dintre intelectualii ce au lăsat urme adânci în istoria culturii năsăudene! Bunul Dumnezeu să-i încurajeze pentru această grea pierdere pe cei din familia sa și pe ceilalți ce l-au avut apropiat în viața aceasta pământească și să-i aibă în sfânta Sa grijă sufletul bogat în veșnicie!
Adaugă comentariu nou