Prof. ing. Simion Bagdasar: Popor român, ridică-ţi fruntea! Nu ţi-ai ales politicieni ca să-ţi fie stăpâni, ci ca să te slujească!

Dragi prieteni şi români de pretutindeni,

Dragi patrioţi,

          După Revoluţia din 1989, la putere s-au perindat mai multe partide. Fiecare a promis că viaţa oamenilor se va îmbunătăţi. PSD a demonstrat că obiectivul principal pe care nu l-a abandonat niciodată a fost şi a rămas „Grija permanentă pentru oameni” şi, în special, pentru cei mulţi, pentru cei săraci, pentru vârstnici şi a tuturor cetăţenilor de bună credinţă.

          Oamenii au aşteptat ca, după schimbarea guvernelor, situaţia lor materială să se schimbe în bine. Cele mai multe realizări s-au înfăptuit de către Partidul Social Democrat. Dovada este că PSD a fost mai mult timp la conducere, iar cele din Opoziţie nu au rezistat vreodată tot mandatul pentru că erau eliminate de la conducere prin moţiune de cenzură.

          PNL-ul a reuşit să vină la conducere prin minciuni, prin promisiuni fără acoperire, prin falsificarea alegerilor, prin turism electoral, prin anularea legii traseismului politic de care se face vinovat preşedintele Iohannis. Prin anularea acestei legi s-au găsit cinci trădători PSD care au dus la căderea Guvernului condus de d-na Dăncilă.

          Iată, acum, după un an, aproximativ, de când PNL-ul a luat puterea, dl. Iohannis şi Orban nu au ştiut şi încă nu ştiu cum să gestioneze crizele, atât din sănătate, cât şi marea criză economică care a început. Dl. Iohannis şi Orban se fac vinovaţi de moartea celor peste 7000 de oameni.

          Încă nu au înţeles că trebuie să lase medicii să se ocupe de sănătatea celor bolnavi şi să nu se amestece acolo unde nu se pricep.

          Dl. preşedinte, trebuie urgent să acordaţi o atenţie deosebită crizei economice care se instalează într-un ritm rapid. Nu vedeţi că avem peste un milion de şomeri şi numărul lor creşte. După cum vedeţi, tot mai mulţi oameni vor ieşi în stradă. Demonstraţiile devin din ce în ce mai mari. În loc să interveniţi pentru a calma spiritele,  dumneavoastră mai mult îi dezbinaţi. Oamenii au înţeles că nu slujiţi cauza lor, a celor care v-au votat, ci slujiţi străinii, în special pe nemţi. Când aţi avut nevoie de ajutor, aţi dezbinat Diaspora ca să vă susţină.

          Diaspora şi-a dat seama că a greşit când l-a ajutat pe preşedinte, acum preşedintele i-a părăsit. Singurul ajutor a rămas tot poporul român, de aceea, vă rog să aveţi încredere în popor.

          Oameni buni, nu vedeţi ce se întâmplă în ţară? Guvernul liberal s-a împrumutat cu peste un miliard de lei să şi nu ştim ce au făcut cu banii. O parte i-a folosit în campania electorală ca să poată lua puterea. D-le preşedinte, aţi distrus economia ţării (industria, agricultura...), toate le-au subordonat ţărilor mari din UE, aţi călcat în picioare demnitatea tinerilor absolvenţi trimiţându-i să culeagă sparanghel în Germania, în plină pandemie, ce a adus poporului nesiguranţa zilei de mâine, oameni care se bat pe alimente în magazine; a-ţi lăsat să apară conflicte de interese în popor şi Curtea Constituţională. Poporul doreşte să eliminaţi pensiile speciale, iar Curtea nu vrea să renunţe la pensiile lor speciale. În acest conflict, trebuia să intervină  şi să obligaţi Avocatul Poporului să medieze acest conflict.

          Oamenii spun că s-au făcut fraude cu medicamente, cu măşti şi multe care vor ieşi la iveală.

          Dl. Rareş Bogdan s-a specializat în declaraţii, în minciuni. În faţa cetăţenilor declară, în mod imperativ, printr-un ton arogant, citez: „În primele 30 de zile de la luarea puterii de PNL, partidul nostru e deja avertizat să anuleze pensiile speciale”. A trecut un an şi el tot repeta acest lucru, ne-a minţit, nu a făcut nimic concret, cu toţii luaţi banii degeaba şi tot mai mulţi oameni mor de boli cronice, mai mult ca de CoVid.

          Oamenii nu se pot trata de bolile cronice, pentru că spaţiile din spitale sunt ocupate de cei bolnavi de CoVid. Sunt disperaţi, nu numai cei bolnavi, dar şi cei care nu sunt bolnavi, pentru că în fiecare zi se anunţă sute de morţi, cum să trăim în linişte? Mai putem avea linişte? Ce să mai vorbim despre pensionari? Vă bateţi joc de ei. S-au săturat de nedreptatea pe care le-o faceţi. Nu mai găsiţi spaţiu ca să depozitaţi morţii. Nu mai putem să asistăm la atâtea lacrimi. Nu vă pasă de oameni, am văzut. Oamenii mor şi dumneavoastră  făceaţi chefuri în cabinetul primului-ministru Orban. Suferinţa oamenilor e fără margini. Îşi exprimă durerea  în moduri diferite, chiar şi în versuri. Am  rămas surprins! Iată dovada:

„Atunci când treci printr-o durere

Sau la necaz mare ajungi

Când simţi că nu mai ai putere

Să nu te pui jos şi să plângi!

 

Ascultă-mă, te rog, pe mine

Rezolvă-ntâi şi treci peste necaz

Apoi, poţi plânge mult şi bine

Zâmbind, cu lacrimi pe obraz!

 

Demnitatea şi credinţă îţi dau putere

De aceea, te rog să nu mai plângi,

 

Căci plânsul înmoaie şi slăbeşte

Puterea care-o porţi în tine,

Deci, sufletul ţi-l întăreşte

Şi luptă, ca să-ţi fie bine".

          Am fost în multe localităţi şi spitale, peste tot aceeaşi atmosferă. Dl. Iohannis, lăsaţi problemele sanitare medicilor, v-am spus să vă ocupaţi de criza economică, aceasta e misiunea dumneavoastră acum.

          Nu, dânsul se preocupă de vaccinarea populaţiei, convocând aberant CSAT, cu trei zile înainte de alegeri ca să discute, chipurile, strategia naţională de vaccinare, în timp ce dl. Câţu a plătit avansul de 12 milioane euro pentru un vaccin care încă nu există în depozitele UE. Ne vorbeşte de vaccinuri care încă nici nu au ieşit, dar să mai fie omologate.

          Ce mai spunea dl. Iohannis despre vaccinare:

- Unele firme care fac vaccinul au declarat că eficienţa acestora e calculată greşit şi încă nu garantează (cum ar fi firmele Zeneka, Oxford, Moderna);

          De asemenea, dânsul a hotărât ca Administraţia Prezidenţială şi Guvernul să nu intre în prima rundă de vaccinare.

          - Tinerii nu se vor vaccina primii, ci să-i lase pe cei care au peste 55 de ani şi care au şi boli cronice;

          - Populaţia lumii deja şi-a manifestat neîncrederea în vaccin;

          - Medicii de la noi refuză să se vaccineze;

          - Legile noastre nu ne obligă să ne vaccinăm;

          - De ce refuză să se vaccineze? Pentru că nu ştiu dacă au reacţii adverse imediat sau mai târziu;

          - Doctorul Pop de la Spitalul de Oftalmologie din Bucureşti a declarat, la televiziune, că un pacient vaccinat pentru o anumită boală, după trei ani, a făcut leucemie. Deci, iată, pot apărea şi reacţii adverse.

          Cercetarea pe această temă, de creare a vaccinului, continuă.

          Pentru că veni vorba de vaccinuri, atunci m-am gândit şi eu cum să aprofundăm această problemă. Ca să culeg mai multe cunoştinţe despre vaccinuri şi vaccinări, m-am consultat telefonic cu mulţi medici din ţară cu experienţă. Mi-a reţinut atenţia declaraţia unui medic, pe nume dr. Aurel Furtună, care a prezentat unele păreri şi pe facebook, pe care o să v-o prezint în continuare:

          „În Medicină există acest dicton: „Primum non nocere” încă de pe vremea lui Hipocrate, preluat ulterior de către români, care se traduce „În primul rând să nu faci rău”, explicabil desigur tratării omului bolnav.

          Ancestral, prin instrumentul de conservare şi supravieţuire, românii ştiu că orice leac, fie el şi aparent inofensiv, poate avea şi efecte adverse. Este perfect adevărat.

          De aici vine şi retincenţa a peste 50% din oameni de a se vaccina. Cu atât mai mult cu vaccinuri care nu au proba timpului făcută, fiind administrate pe  cohorte mici de voluntari, după o administrare prealabilă la animale de laborator. Dacă mă veţi întreba cu ce fel de vaccin m-aş vaccina, dintre cele amintite, la care se lucrează, pentru a evita orice risc major, o să vă spun.

          Dacă oficialii români vor importa vaccinul de la Pfizer-Nanotech, voi face vaccinul în mod sigur. Pentru că se bazează pe ARN de sinteză modificat, respectiv pe ARN (mesager) modificat. Practic, la acest vaccin n-au cum să apară efecte adverse moderate sau severe. Nu dezvolt mai mult despre acestea, pentru că sunt chestiuni complicate de genetică şi imunologie.

          În schimb, dacă va fi adus vaccin de la Astra-Zeneka sau orice altă firmă, n-am să mă vaccinez sub nicio formă din motive de siguranţă biologică.

          Până atunci, ideală ar fi administrarea anticorpilor monoclonali în scop curativ dar, din păcate n-ai de unde să iei această terapie şi, în al doilea rând, e scumpă (peste 1200 dolari). Am văzut astăzi că SUA va aplica acest tratament întregii populaţii.

          E un mare efort financiar, dar spre deosebire de România, SUA îşi permite acest lux.

          Am scris aceste lucruri spre informarea corectă a populaţiei facebook. Cred că fac un mare bine informându-i cu onestitate, dar cu date reale şi nu imaginare ori fake news!

          Nu optez sub nicio formă pentru vaccinarea obligatorie.

          Dar informarea corectă a populaţiei este nu numai o datorie pentru medici şi oficialităţi, ci este izvorâtă doar din spiritul şi litera mai multor legi, chiar a Constituţiei. Să fim sănătoşi cu toţii!

          Vă mulţumes,dl. dr. Aurel Furtună pentru această intervenţie."

          Domnule preşedinte Iohannis, dacă tot convocaţi CSAT şi discutaţi problema vaccinării, luaţi în discuţie şi problema ieşirii din criza economică, cât şi alte probleme cu care se confruntă ţara. Vedeţi că pe facebook am publicat un material prin care am prezentat „Punctele tari ale României pentru a ieşi din criza economică”.

          Dl. preşedinte, dacă urmăriţi internetul vedeţi că mii de oameni vă cer demisia. Ieşiţi în întâmpinarea oamenilor cu fapte, nu-i minţiţi. Aş vrea să vă reamintesc o serie de măsuri şi obiective care nu mai suferă amânare:

          - Creaţi şi păstraţi locuri de muncă pentru oameni;

          - Să se aprobe doar 300 de parlamentari aprobaţi prin referendumul din 2009;

          - Parlamentarii, alături de preşedinte, primari, miniştri etc., organe de conducere, aveţi dreptul la două mandate. Cei care sunt trecute pe liste şi au mai mult de două mandate să fie respinşi după alegeri – respectaţi legea, dar şi alte legi:

          -Să se renunţe la imunitate, dacă sunt cinstiţi şi nu au nimic pe conştiinţă, ce le mai trebuie imunitate? Deci, trebuie să fie integri;

          - Să se reintroducă legea controlului averilor;

          - Fiecare să fie retribuit după muncă şi capacitate;

          - Pentru pensionari să se respecte principiul contributivităţii;

          - Să se respecte acordarea măririi pensiilor cu 40%, conform legii;

          - Se sprijine cu toate forţa antreprenorii şi IMM-urile, creând cât mai multe locuri de muncă care aduc investiţii şi populaţia va tări mai bine,

          - Cei din Diaspora, care deja aţi strâns bani şi vă permiteţi să deschideţi o afacere, veniţi în ţară, statul vă va crea diferite facilităţi, pentru ca dumneavoastră să creaţi astfel locuri de muncă;

          Preşedintele ţării are atribuţii importante pe plan extern. Pentru aceasta, rezolvaţi ca Germania, după al Doilea Război Mondial,  cu datorii care au ajuns, conform dobânzilor, la 99 miliarde euro, bani care ne-ar ajuta să reducem din datoria externă.

          Să se recupereze cei 4 miliarde de euro aparţinând Fundaţiei româneşti Gojdu, pe care Mihai Răzvan Ungureanu a donat-o statului maghiar.

          D-le preşedinte, de ce aţi acceptat să fim jefuiţi de străini. Exploataţiile minere, în special de metale rare şi preţioase (aur, argint) să fie concesionate străinilor, în loc să le administrăm noi, că avem experţi geologi care mulţi sunt în şomaj.

          Aflaţi că zăcământul de aur de la Roşia Montană valorează 6300 miliarde euro. Acest zăcământ a fost dat canadienilor. Acum suntem în proces cu ei, ne-au dat în judecată la Washington şi cu despăgubiri de 4,5 miliarde dolari. Acest zăcământ a fost concesionat canadienilor fără licitaţie. Aşteptăm rezultatul procesului. Vă spune un inginer geolog care cunoaşte bine zăcământul.

          Tot pe plan extern nu s-a preocupat nici de recuperarea creanţelor externe ale României, ce le avem de luat de la ţările  care au fost împrumutate de Ceauşescu. A se căuta în arhivele Ministerului de Externe.

          -Nu s-a luat atitudine nici faţă de firmele austriece care au fraudat pădurile noastre.

          -Tinerilor li s-a călcat demnitatea în picioare. După ce au terminat facultăţile, în loc să-i angajeze, au fost trimişi în Germania să culeagă sparanghel, în plină pandemie.

          În concluzie, nu aţi acţionat deloc. După un an de la luarea puterii de către liberali, ţara a fost distrusă, a distrus economia naţională, a dezbinat poporul, ne-am pierdut independenţa politică şi economică, ne-am pierdut suveranitatea,  brutal au încercat să rupă poporul român de la credinţa lui. Alături de dumneavoastră şi de Guvern (dl. Orban), trebuie să răspundeţi pentru cei peste 7000 de morţi, pentru fraudele ce s-au făcut în această pandemie etc. Ţara este jefuită, iar oamenii dezinformaţi. Ne aşteaptă zile şi mai grele, ne face să regretăm că am intrat în UE (englezii au ştiut ei de ce s-au retras din UE), ne-au transformat în sclavii lor.

          Ne face să credem că ţara ar putea să fie destrămată.

          Ne aşteptăm la orice!

          Deşteaptă-te, române!

          Să nu uităm! Anul acesta, 2020, se împlinesc 111 ani de când Guvernul liberal al PNL a ucis cu sânge rece, în 1907, 11000 de ţărani!

          Toate aceste lucruri le trăim alături de dumneavoastră, dragi concetăţeni. Sunt de acord cu poporul român cu lupta pentru păstrarea libertăţii, pentru un trai mai bun.

          Oamenii disperaţi de această stare strigă „Libertate”, nu vrem să ne supunem globaliştilor, vrem să trăim liberi în ţara noastră.

          Poporul român demonstrează mereu şi  lansează chemarea:

„Popor român,

Ridică-ţi fruntea!

Nu ţi-ai ales politicieni

Ca să-ţi fie stăpâni,

Ci ca să te slujească!

 

Dacă nu le convine

N-au decât să-şi schimbe meseria

Nu tu trebuie să tremuri

De frica lor,

Ei de a TA!”

          Trăiască victoria în alegeri a Partidului Social Democrat! care apără poporul român!

          Vrem libertate! Vrem locuri de muncă! ca să ne creştem copiii în spiritul nostru creştin.

          Trăiască România!

Semnează: prof. ing. Simion Bagdasar,

Patriot român,

Participant la Marea Adunare a moţilor de la Câmpeni, din Munţii Apuseni – 5000 participanţi.    

Comentarii

08/12/20 15:23
C Andrei

După vorbe, s-ar zice că ești Avram Iancu, dar să vedem ce vei face, ca să fim noi moții care să se alinieze după tine. De lătrăi , neamul nostru n-a dus lipsă niciodată. âNainte de alegeri te-aț fi ascultat mai atent. Acu, lasă-ne...

10/12/20 11:06
cititor

Nici nu stiu de ce trebuie sa voteze " diaspo-virusatii " , plecati haihui si aiurea prin aceasta lume, pentru mine care am ramas acasa, aici in aceasta tzara si aici munces, pe banii astia putini, aici imi platesc impozitele, taxele, amenzile, aici cumpar marfuri foarte scumpe adaptate dupa aceasta (M.are)UE... si unde din cauza euroilor trimisi in tara de acesti diasporetzi, ne-au spart toate preturile peste tot... si la magazine... si la servicii medicale... si la camine ptr batrani, crese ori gradinite, scoli si altele... SI CARE DE FAPT MUNCESC SI LE FAC PROFIT STRAINILOR, UNDE PLATESC TAXELE SI IMPOZITELE SI PTR STATUL ROMAN NU TRIMIT ABSOLUT NIMIC .
Ideia falsa ca " trimit euroi " in tzara... nu-i trimit mie, nici tie, nici voua ori statului roman, ci ii trimit familiilor lor , noi toti neavand nici un avantaj , ci din contra ... preturile " sparte " peste tot din cauza ca " astia " ... " dau oricat "... ca nu le pasa in raport cu banul nostru romanesc, trudit din greu... aici... acasa . Taxele postale ori bancare de transfer catre Romania, sunt venituri tot la firme si banci straine , nicidecum ale statului roman .
Efectiv, ar trebui sa fie obligati sa vina aici acasa, daca vor sa voteze si sa traiasca impreuna cu noi, macar un an de zile inainte de a se pronuntza si de a vota pentru noi si in contulnostru .
Domnilor politruci, da modificati dr.acului aceasta lege si cata vreme diasporetii nu sunt aici, acasa in Romania, acest drept sa le fie suspendat . Cei plecati sunt rupti de realitatile materiale si sociale cu care ne confruntam si afla totul de la TV , de prin ziare si de la zvourile de la " dunga santzuli " ...
Acolo unde-s dusi au de toate , traiesc foarte bine si ne re.gu.leaza ei cu ideile , teoriile si optiunile lor electorale si in tzara vin doar de sarbatori... si cand se infecteaza de tot felul de boli si virusi, sa se trateze pe banii nostri publici ... ca vezi doamne sunt romani si au drepturi in aceasta tzara ( fraiera , cum a fost si cu pandemia asta ).

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5