Proiecte majore vor fi finalizate în acest an la Prundu Bârgăului! Doru Crişan: Vom găsi resurse pentru cofinanţarea proiectelor!
Primarul comunei Prundu Bârgăului, Doru Crişan, anunţă că până la finalul anului vor fi finalizate o serie de proiecte majore pentru comunitate, chiar dacă traversăm o perioadă dificilă, iar banii vin greu, de la nivel guvernamental. Prundu Bârgăului este printre puţinele comune care se bazează pe autofinanţare - poate şi Monorul - adică dacă nu primeşte bani, nu moare.
„Cofinanţarea este o problemă destul de complicată şi din cauza numărului mare de proiecte pe care le avem în comuna noastră care se apropie de finalizare. La cofinanţare, toţi banii sunt de la bugetul local, iar bugetul este foarte mic şi nu mai avem acele venituri suplimentare din vânzarea de masă lemnoasă, însă un manager bun găseşte soluţii să poată finaliza proiectele.
Vom finaliza câteva proiecte, importante pentru comuna Prundu Bârgăului, care vor aduce un plus de valoare comunei noastre. La intrarea spre Bistriţa Bârgăului se ridică o clădire foarte frumoasă, sperăm ca până la sfârşitul anului să se finalizeze. Avem un constructor foarte bun şi s-a lucrat toate iarna, este Şcoala Profesională, unde a fost pus deja acoperişul. La fel, avem şcoala cu clasele I-IV, o clădire pe care sper că o vom finaliza până la începutul anului şcolar viitor. Şi aici este pus acoperişul, tâmplăria şi se lucrează la interioare. Se lucrează la grădiniţa de la Susenii Bârgăului, sperăm să putem face şi un after school acolo”, a declarat primarul Doru Crişan.
La Prundu Bârgăului, se lucrează la acele canale tehnice unde este îngropată reţeaua electrică, un prim tronson fiind finalizat. „De curând am finalizat Policlinica, acum e şi un centru de vaccinare, majoritatea spaţiilor sunt închiriate la medici foarte buni din judeţul Bistriţa-Năsăud şi nu numai. Locuitorii de pe Valea Bârgăului nu vor mai trebui să ajungă la Bistriţa pentru analize, la un medic specialist. Vom încerca din bugetul local să mai facem nişte dotări. În maximum o lună, medicii specialişti vor începe activitatea”, a precizat primarul Crişan.
La Prundu Bârgăului, a fost finalizat şi un proiect de electrificare, în colaborare cu cei de la Electrica.
„Avem la CNI o bază sportivă, este licitată. Va fi o nouă bază sportivă spre Bistriţa Bârgăului unde acum este un depozit de lemn. Tot la CNI este şi o sală de sport, proiect aflat în evaluare. O altă lucrare importantă este cadastrul general, unde măsurătorile sunt făcute în proporţie de 95%. Urmează verificarea fiecărui dosar şi întâlnirea cu cetăţenii pe fiecare dosar, actualizarea datelor, după care vor fi trimise la OCPI şi din nou verificate. Se lucrează şi la PUG-ul comunei. (…) Urmează semnarea contractului pentru achiziţia a 1300 tablete, 40 laptop-uri, table digitale, camere de supraveghere pentru tot ce înseamnă învăţământ în Prundu Bârgăului, tot ce înseamnă învăţământ va fi la cele mai înalte standarde. Mai avem proiectul de amenajare a albiei pârâului Secu şi o parcare supraetajată în centrul comunei. ”, a dezvăluit primarul Doru Crişan.
În domeniul turismului, sunt două proiecte extrem de importante, domeniul schiabil şi Parcul Dracula. „La proiectul mare pentru pârtia de schi am rămas singuri (n.n. – după ce Josenii Bârgăului şi Bistriţa Bârgăului au ieşit din ADI, pentru a nu bloca proiectul), am finalizat studiile de fezabilitate, am finalizat PUZ-ul în zona Delbidan, iar după ce obţinem autorizaţiile, urmează o întâlnire cu privaţii şi voi încerca să găsim finanţare pe noul exerciţiu financiar. Vrem să gândim un dublu sezon pentru Colibiţa. Proiectul este depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului pentru avize. Pentru Parcul Dracula, am avut discuţii cu investitori străini, fonduri de investiţii, care s-au blocat din cauza pandemiei. Avem nevoie de o infrastructură foarte bine pusă la punct”, a adăugat edilul comunei bârgăuane.
Citiţi şi:
- Lucrările de reabilitare a școlii cu clasele I-IV din Prundu Bârgăului, în grafic
- Primarul Doru Crişan: Îmi doresc ca Liceul Radu Petrescu să fie cel mai frumos şi mai tehnologizat din Ardeal!
- Două proiecte de asfaltare a străzilor, la Prundu Bârgăului, cu fonduri guvernamentale. Grădiniţa din Susenii Bârgăului, finalizată. Panouri fotovoltaice pentru şcoli, Primărie şi unitatea medico-socială
- Doru Crişan: Investiții majore la Prundu Bârgăului, în străzi, rețele de canalizare, infrastructură școlară! Cadastrul general ar putea fi finalizat!
- Primarul Doru Crişan (Prundu Bârgăului): Şcoala, dispensarul medical şi căminul cultural vor fi recepţionate în perioada următoare
Adaugă comentariu nou