Jurnalul Lechinţa

Promisiunile primarului Romeo Florian prind contur

Pe primarul Romeo Florian l-am găsit la birou. Nu pentru că afară ploua cu găleata ci fiindcă trebuia să semneze nişte documente care nu sufereau amânare. Prima întrebare pe care am adresat-o a fost aceea a stadiului de execuţie a obiectivelor cu termen de finalizare în vara şi toamna acestui an.

          - Mai întâi, aş dori să spun câteva lucruri despre cele două obiective de investiţii din Lechinţa care, odată finalizate, vor schimba imaginea centrului de comună. Este vorba despre amenajarea parcului şi a pieţei agroalimentare. Am afişat cele două machete, cetăţenii ştiu cum va arăta această zonă şi sunt nerăbdători să vadă, practic, concret realizate cele două obiective.

          Referitor la parc, aici vor fi amplasate tot felul de „frumuseţi” pentru cei care vor dori să se odihnească sau să petreacă clipe în aer liber. Cât priveşte piaţa, aceasta va fi schimbată în întregime. Mesele actuale vor fi înlocuite cu peste 20 module din lemn care vor facilita practicarea unui comerţ civilizat. Trebuie să recunosc că în momentul de faţă nu sunt create condiţii dintre cele mai bune pentru comercianţi. Suntem spre finalul documentaţiei, urmează ca în scurt timp câştigătorul licitaţiei să demareze lucrările. Promit că de Zilele Lechinţei – 21-22 septembrie – zona aceasta să fie modernizată şi înfrumuseţată, aşa cum îi şade bine Capitalei Câmpiei Transilvaniei.

          - Domnule primar, cu toate că vara aceasta este destul de ploioasă, cetăţenii din Sîniacob şi Ţigău aşteaptă apă de la reţea. Când se va întâmpla acest lucru?

          - Obiectivul despre care vorbiţi este într-un stadiu foarte avansat de finalizare. La Sîniacob pot spune că apa se află pe reţea. Atât bazinul, cât şi staţia de pompare sunt finalizate urmând a se face dotările cu pompe, cu vane, cu celelalte utilităţi. Şi la Ţigău lucrările sunt în linie dreaptă. Se lucrează la amenajarea bazinului, staţia de pompare şi aici fiind finalizată. Am promis că în 2014 apa va ajunge în casele cetăţenilor din cele două sate şi aşa se va şi întâmpla.

          - După ce în urmă cu doi ani cetăţenii din Chiraleş au beneficiat de un Cămin Cultural nou, modern, la standarde europene, e rândul celor din Sîngeorzu Nou să se mute în casă nouă. Pe când se va tăia panglica inaugurală?

          - Într-adevăr am reuşit ca şi la Sîngeorzu Nou să ridicăm din temelii un locaş de cultură, o adevărată casă de cultură. Bugetul local a făcut eforturi dar trebuie să spun că şi cei de aici, oameni deosebiţi, meritau un nou cămin cultural. Înainte, acesta era necorespunzător, prezenta un real pericol pentru săteni, fapt care ne-a determinat să-l închidem pentru o perioadă. Iată că imposibilul a devenit posibil. Mulţi se arătau neîncrezători. Am găsit o firmă de meseriaşi unul şi unul, astfel că obiectivul este aproape gata pentru inaugurare. Este un cămin cu toate utilităţile. Mai rămân câteva lucruri de pus la punct şi, în curând, ca să răspund la întrebare, vom putea tăia panglica inaugurală şi-l vom preda cetăţenilor din Sîngeorzu Nou spre folosinţă.

          - Mai sunt şi alte obiective aflate pe lista de aşteptare…

          - N-aş zice de aşteptare. Şi mă refer la sediul nou al Primăriei, unde, cum se vede, se lucrează, asta şi în funcţie de bugetul de care dispunem. Grădiniţa din centrul Lechinţei, construcţie începută de mai mulţi ani şi aflată într-o stare avansată de degradare, sper să fie pusă pe rol, să primim fondurile necesare şi să continuăm lucrările.

          - DJ 151 care traversează comuna a fost modernizat. Când vom circula pe uliţe asfaltate şi în Lechinţa?

          - Avem în prim plan şi acest obiectiv. În prezent, contractul este pus pe SEAP şi aşteptăm să finalizăm licitaţia. Sigur, oamenii sunt nerăbdători, dar pot să-i asigur că nu am uitat de acest obiectiv. Deocamdată am balastat aproape toate străzile din satele comunei. Urmează şi asfaltarea, trebuie să respectăm toate procedurile, conform legii, şi pot să-i asigur pe cetăţenii din Lechinţa că până la finele acestui an jumătate din ceea ce ne-am propus să fie asfaltate.

 

Din activitatea legislativului comunal

 

          În luna iulie, consilierii au fost convocaţi în două şedinţe spre a adopta hotărâri care vizează bunul mers al treburilor din comună. În şedinţa ordinară a Consiliului Local, la care au participat 14 consilieri din totalul de 15, după ce s-a dezbătut proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului local de venituri şi cheltuieli pentru anul 2014, s-au luat în discuţie numeroasele cereri adresate de cetăţeni. Majoritatea acestor cereri au vizat aprobarea unor cantităţi de lemne de foc şi lemne de construcţie. Consilierii au aprobat cetăţenilor: Baba Stelian – Sîniacob, Lăcătuş Mircea – Vermeş, Gherman Liviu – Lechinţa, Iancu Racoţi – Vermeş, Irma Lăcătuş – câte 3-4 metri cubi lemne de construcţie, iar solicitarea cetăţenilor: Sabina Lăcătuş din Vermeş, Daniel Coman – Chiraleş, Cornelia Petrovan – Lechinţa a fost, de asemenea, aprobată, aceştia solicitând lemne de foc.

          În şedinţa extraordinară a Consiliului Local s-a adoptat un proiect de hotărâre privind aprobarea Actului adiţional nr. 1 la Contractul de concesiune nr. 187 din 17.02.2014, precum şi proiectul de hotărâre privind aprobarea Actului adiţional nr. 2 la Contractul de concesiune nr. 187 din 17.02.2014.

 

De Zilele Chiraleşului

 

          Ediţia din acest an a sărbătorii satului Chiraleş va cuprinde, printre altele, şi două momente mai deosebite. În primul rând, se va sfinţi o troiţă impunătoare, din lemn de stejar, amplasată la o intersecţie de drumuri, lângă calea ferată. La ridicarea acestei cruci au contribuit un grup de credincioşi din parohia păstorită de preotul Horaţiu Mureşan. Un al doilea moment îl va constitui amplasarea unei plăci pe locul numit „La Criptă”, spre a aminti trecătorilor de o zonă cu o reală încărcătură istorică. Amintim faptul că, în această zonă, în anul 1079, s-a dat o bătălie între regele Solomon şi conducătorul cumanilor – Osul. Pe această colină au fost ridicate ulterior o biserică ortodoxă şi una evanghelică, iar mai apoi, ca o recunoaştere a importanţei acestei zone s-a construit un castel înconjurat de o grădină deosebit de frumoasă, în stil italian. Castelul a fost dărâmat în 1947. Tot aici s-a construit o criptă fără pereche în Europa, formată dintr-un tunel cu 32 braţe, săpat în stâncă, cripta purtând numele „Lumea tristeţii”.

          Cu sprijinul primăriei, primarul Romeo Florian fiind implicat direct, vor fi amplasate măsuţe şi bănci, pentru un scurt popas al celor doritori de istorie locală.

Comentarii

12/01/16 09:01
Aka Turist

Este 12.01.2016 (un an si jumatate de la publicarea articolului), am trecut intamplator prin zona criptei "lumea tristetii", da, placa este montata, povestea foarte frumoasa, dar in rest... nimic. Sculptura interioara m-a impresionat, desi intr-o stare destul de avanstata de degradare, inca impresioneaza. De asemenea m-a impresionat si intrarea: E UN WC PUBLIC (ad-hoc)!! O astfel de locatie ar trebui promovata pe hartile turistice si site-urile romanesti si straine, nu pierduta sub maldarul de excremente de la intrare... Grotei i-ar prinde bine macar un bec care sa puna in valoare sculptura, iar peretii exteriori protejat de scrijeliturile moderne care acopera insemnele istoriei... Pacat ca se pierde...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5