Jurnalul de Lechinţa

Şedinţa Consiliului Local

Convocată de primarul Romeo Daniel Florian, şedinţa Consiliului Local Lechinţa din luna trecută a avut la ordinea de zi nu mai puţin de opt puncte. Dintre acestea menţionăm câteva proiecte de hotărâri care privesc mai buna gospodărire a localităţilor, de asemenea, în cadrul şedinţei s-au analizat şi aprobat o serie de solicitări ale cetăţenilor care s-au adresat în scris Consiliului Local. Consilierii au luat cunoştinţă de încetarea mandatului de consilier a celui care a fost Filipaş Cornel, un om cu totul deosebit, care a încetat din viaţă în perioada precedentă. În locul acestuia, după avizarea comisiilor de specialitate, a fost validat ca şi consilier local d-nul Neamţu Gheorghe. În cadrul şedinţei a fost ales preşedintele de şedinţă pentru lunile septembrie – noiembrie 2011 în persoana consilierului Gherman Alexandru. Discutându-se proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului local de venituri şi cheltuieli pentru anul 2011, consilierul Botiş Adrian intervine în discuţie şi spune că nu este de acord cu decontarea banilor pentru analize la profesori, deoarece, fiind sume extrabugetare, aceşti bani s-ar putea folosi în altă parte. Intervenind, consilierul juridic Vasile Moldovan precizează că este lege în acest sens şi, ca atare, trebuie pusă în aplicare. La următorul punct al ordinei de zi, şi anume cel referitor la stabilirea cuantumului maxim, precum şi a condiţiilor de acordare de prestaţii financiare excepţionale pentru familiile aflate în imposibilitatea acordării unor îngrijiri corespunzătoare copiilor, consilierul Gherman Alexandru a propus să fie acordate prestaţii financiare excepţionale pentru un număr de 15 copii preşcolari, care sunt în grupa socială. Şi acest proiect de hotărâre a fost votat în unanimitate.

Pentru şedinţa din luna septembrie a Consiliului Local s-au aflat în dezbatere foarte multe cereri, marea lor majoritate având ca obiect solicitarea unor ajutoare în bani şi lemne de foc. Astfel, doamna Konerth Maria, din Vermeş, cere un ajutor constând în 2 m.c. lemne de foc, părintele paroh din Sîniacob – 3 m.c. lemne foc, Angelica Hăşmăşan, din Lechinţa – 5 m.c. lemne de foc. Toate aceste cereri au fost avizate favorabil. Ioan Goia, din Lechinţa, cere închirierea unei suprafeţe de 5 ari teren pentru pavilionul cu albine, Paul şi Ovidiu Lăcătuş din Lechinţa solicită un sprijin financiar pentru „Ziua Internaţională a Romilor” din aprilie 2012. Consilierii au fost de acord, iar în anul viitor se vor prinde aceste fonduri în buget. Doamna Baciu Aurelia, din Vermeş, a solicitat suma de 250 RON, ajutor de înmormântare pentru fiul său decedat în Spania.

Consilierul Gherman Alexandru cere să se facă propunerea pentru numirea consilierilor în Consiliul de Administraţie al şcolilor. Primarul Romeo Florian propune pe d-nul Măierean Iulius la Grup Şcolar Lechinţa şi pe Câmpeanu Constantin la Şcoala Generală Vermeş. Propunerile sunt validate de cei 13 consilieri prezenţi.

Apă la Ţigău şi Sîniacob

A ieşit câştigător proiectul întocmi pe Fondul de mediu pentru alimentarea cu apă potabilă a localităţilor Sîniacob şi Ţigău. Problema apei este deosebit de acută, mai cu seamă în Sîniacob, o localitate cu peste 300 locuitori, care în această toamnă deosebit de secetoasă se alimentează cu apă doar din două fântâni. Satul Ţigău, recunoscut prin aplecarea gospodinelor pentru legumicultură (în fiecare marţi, în Piaţa Decebal din Bistriţa, pot fi văzuţi mulţi legumicultori din Ţigău oferind produse ecologice şi de calitate), are nevoie stringentă de apă. Ca atare, primarul Romeo Florian s-a străduit şi a reuşit să depună un proiect integrat, proiect depus la Agenţia Fondului de Mediu şi ieşit eligibil, situându-se pe locul 29 pe ţară. Proiectul „Alimentare cu apă în localitatea Ţigău” şi proiectul „Aducţiune şi alimentare cu apă în localitatea Sîniacob” urmează a fi finanţat, suma ridicându-se la 1.419.774 lei, reprezentând 75% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului care se ridică la valoarea totală de 1.893.032 lei, 25% din valoarea proiectului va fi susţinut din bugetul local. Primarul Romeo Florian ne informa că, în perioada următoare se va semna finanţarea şi, după formalităţile de rigoare, se va trece la licitaţia lucrării.

Cât priveşte aceeaşi problemă a alimentării cu apă a localităţii Sângeorzu Nou, am aflat că doar în anul 2013 localitatea, alături de Sînmihaiu de Câmpie, va intra într-un Master Plan, o lucrare care va înghiţi peste 4 milioane euro.

Căminul Cultural din Chiraleş prinde contur

Formaţia de meseriaşi coordonată de Darlaczi Zoltan din Matei, se întrece pe sine. Căminul Cultural din Chiraleş prinde contur. Se doreşte ca în funcţie şi de evoluţia vremii din această toamnă, acest edificiu, adevărată casă de cultură, să fie acoperit până la sfârşitul anului în curs. Câteva date despre proiectul în cauză ni le-a oferit primarul Romeo Florian: lungimea totală este de 56,3 m, frontul la stradă de 30,4 m, suprafaţa terenului de 1672 mp, iar aria utilă de 323,2 mp. Căminul din Chiraleş va avea o sală de spectacole, de tip sală polivalentă, cu o capacitate de 100 locuri, scena va fi de tip podium, cu o înălţime de 100 cm. De asemenea, se vor fi şi alte dependinţe: depozite (3), centrală termică, terase, holuri, WC-uri etc. Darea în folosinţă a acestui locaş de cultură este prevăzută pentru mijlocul anului 2012.

Lemne de foc pentru locuitorii comunei

Asigurarea cu lemne de foc pentru cetăţenii comunei Lechinţa este o prioritate a Consiliului Local, a celor de la Ocolul Silvic Valea Şieului, unitate care administrează pădurile comunei Lechinţa. Ing. Gheorghe Gherman, şef de District, ne-a spus că se primesc cereri pentru orice cantitate de lemn necesar în gospodăriile cetăţenilor. Se observă, în ultima perioadă, o afluenţă de cereri şi aceasta datorită faptului că unii renunţă la încălzirea pe gaz datorită costurilor foarte ridicate. Am întâlnit cazuri când din şase focuri se renunţă total la gaz, gospodarii montându-şi centrale pe lemne. Ing. Gherman ne preciza că, cu toată afluenţa de cereri, nu vor fi depăşite cotele de tăiere stabilite, cote prevăzute în amenajamentele silvice. Ce trebuie să facă cel care solicită lemne de foc? Să se adreseze salariaţilor Ocolului Silvic Valea Şieului, adresele acestora cu numerele de telefon sunt afişate la magazinele săteşti şi la punctele de colectare a laptelui. Este pusă la dispoziţia doritorilor o cantitate suficientă de masă lemnoasă rezultată din tăieri de igienizare, precum şi tăieri rase. Numai în acest an, pe 50 hectare aflate în administrarea Ocolului Silvic s-au efectuat curăţiri în arborete tinere, lucrare executată cu angajaţii acestuia, materialul lemnos fiind pus la dispoziţia celor interesaţi la preţul de 15 lei m.c. Se vine astfel în sprijinul populaţiei nevoiaşe, care nu-şi poate permite să-şi procure lemne dintr-o altă categorie.

În altă ordine de idei, ing. Gherman ne-a precizat că au fost asiguraţi puieţii de gorun pentru plantările din perioada următoare, existând şi un surplus de puieţi care pot fi puşi la dispoziţia celor interesaţi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5