Radu Moldovan (preşedinte PSD BN): Este un moment zero pentru social-democraţia din România
Nu mai puţin de 76 de social-democraţi bistriţeni au participat astăzi la Congresul Partidului Social Democrat. Organizaţia bistriţeană a reuşit să fie reprezentată şi în noua formulă de conducere, prin deputatul Doina Pană.
„Ziua de astăzi poate fi un moment zero pentru social-democrația din Romania!
Cred cu tărie că trebuie să continuăm să ne definim doctrinar, să ne deschidem faţă de tineri şi de societatea civilă şi să continuăm procesul de modernizare al României, început alături de Victor Ponta în 2012!
Am încredere în Liviu Dragnea şi în fiecare dintre colegii care astăzi vor candida pentru conducerea PSD! Cred că împreună vom avea puterea să construim acea Românie la care visează fiecare român”, declara liderul judeţean Emil Radu Moldovan, la debutul lucrărilor Congresului PSD.
Citiţi şi:
- Radu Moldovan (preşedinte PSD BN): În Bistriţa-Năsăud, peste 85% din primari câştigă cu peste 60% alegerile. Cine e pregătit să câştige, e pregătit şi într-un tur, şi în două
- Stelian Dolha (preşedinte interimar PNL BN): Nu vor fi surprize la acest Congres
- Primarul Ovidiu Creţu: Social-democraţia este o stare de spirit la Bistriţa
- Doina Pană a fost aleasă vicepreşedinte PSD
- Radu Moldovan (preşedinte PSD BN): Avem cei mai buni primari din România. Alături de ei vom continua să dezvoltăm judeţul
Comentarii
Recentul congres al PSD a fost precedat de alegerea pentru functia de presedinte al partidului printr-un simulacru de scrutin cu candidat unic. Prin definitie, scrutin inseamna „alegere” ceea ce presupune selectarea dintre mai multi sau cel putin din doi. Dragnea si-a aranjat ploile cu baronii locali,eliminand pe toti contracandidatii la sefia partidului ramanand de unul singur, lucru ce l-a scandalizat pana si pe „tatucul” Ion Iliescu : „Sistemul acesta… Ceausescu incercase candva sa faca un fel de recensamant national. Ca toti sa voteze, de la oras si sat pentru tovarasul Ceausescu. Deci nu stiu cum anume practic, tehnic se face asa ceva. De aceea se convoaca congrese, pentru ca delegatii vin cu un mandat din partea membrilor si delibereaza”.
Condamnarea comunismului in congresul PSD reprezinta o jignire adusa inteligentei romanilor. Cu atat mai mult cu cat in mentalitatea colectiva PSD este perceput drept continuator al PCR si responsabil de mineriadele anilor '90, condamnarea comunismului la un congres in prezenta lui Ion Iliescu, este similar cu a vorbi de funie in casa spanzuratului. Dragnea a cerut scuze in fata delegatilor la congresul PSD: "Nu am avut curajul sa condamnam crimele comunismului, nu ne-am asumat unele greseli facute in primii ani de dupa Revolutie. Tratamentul politic aplicat unor supravietuitori sau unor victime ale dictaturii poate nu a avut moderatia si respectul cu care trebuiau tratati acei oameni. (...) Trebuie sa ne cerem iertare, chiar daca nu noi suntem vinovati". Cine se scuza, se acuza!
ASCULTA ROMANIA ,....
https://www.youtube.com/watch?v=0fkImUKbtzk&feature=youtu.be
Adaugă comentariu nou