REFORMA STATULUI ROMÂN ÎN VIZIUNEA UNUI OM SIMPLU

Demografia este mama istoriei. Până acum, ea a fost de partea poporului român.

Cine a învăţat istoria cu profesori buni, a reţinut că nu memorarea anilor de domnie este importantă, ci faptele domnitorilor care au favorizat întâlnirea poporului cu destinul istoric, impactul şi consecinţele de valoare strategică a acestor fapte. Momentele de afirmare naţională au coincis cu vârfurile evoluţiei demografice. Desigur, demografia nu explică totul din evoluţia unui popor, dar reprezintă un factor ce nu poate fi exclus din ecuaţia explicaţiei. Pentru a porni la analiza acestui factor avem nevoie de o hartă imaginară care să menţină elementele majore şi să estompeze elementele fără relevanţă analitică. Demersul este simplu şi de bun simţ, dacă ne aducem aminte de regulile gândirii carteziene. Iată, aşadar, principalele repere demografice ale judeţului.

În judeţ trăiesc trei generaţii. O generaţie în analizele sociologice înseamnă 25 de ani. PRIMA GENERAŢIE, născută între anii 1944 şi 1966. Caracteristica ei este că s-a născut şi s-a format în anii socialismului şi i s-a promis că va ajunge să vadă comunismul. A rătăcit în pustiul socialismulu, cu sau fără MOISE. Începând cu anul 2010 şi până în anul 2031 această generaţie va intra în pensie. Toţi (sau marea lor majoritate) au locuinţe şi foarte puţini fac parte din populaţia migranţilor externi.

A DOUA GENERAŢIE, născuta între anii 1967 şi 1989 a intrat pe piaţa muncii începind cu 1983 şi a finalizat procesul de intrare în câmpul muncii în anii 2005 - 2006. Are o pondere mare de migranţi.Va intra la pensie în anii 2031 – 2055. Cei din ţară lucrează mulţi la negru, fără a contribui la fondul de pensii. Foarte mulţi nu vor avea pensii deloc şi vor beneficia doar de VENITUL MINIM GARANTAT. Dacă nu evoluăm democratic, ei vor constitui masa de manevră electorală.

A TREIA GENERAŢIE, născută după anul 1989, va intra pe piaţa muncii în perioada 2010 - 2035. Are o pondere mare de migranţi externi. Nu au locuinţe şi s-au dezobişnuit de disconfortul din zona rurală. Vârsta medie va creşte de la 36,6 ani, cât a fost in anul 2005, la 51,6 în anul 2050, ceea ce înseamnă că 50% din populaţie va fi reprezentată de pensionari. Dramatică presiune pe asigurările sociale !

FIECARE GENERAŢIE are profilul psihologic diferit, în concordanţă cu realizările şi frustrările ei. Dacă decidenţii politici erau oameni cu exerciţiul previziunii strategice, nu ajungeam aici ! .Decidenţii politici au adus NEPRICEPEREA, INCOMPETENŢA la faza de PERFECTIUNE. Eu îi apreciez pentru capacitatea lor de a nu pricepe lucruri simple. Fudulia nu le-o pricep, dacă ar avea o minimă educaţie a ascultării, ar ţine seama de ce spun specialiştii din instituţiile statului. Populaţia ştie de ce au fost politizate toate instiuţiile, nu e proastă, aşa cum cred ei .Să o spunem clar: ei au politizat toate nivelurile ierarhice pentru a putea comunica doar cu aceste nivele ! Cu specialiştii dialogul fiind imposibil. Menţionez faptul că instituţiile statului sunt cu cel puţin 50 de ani în faţa nivelului decidenţilor politici. Nu mă credeţi ? Intraţi într-o instituţie bancară şi apoi intraţi într-un sediu de partid. După cum eşti primit, cum ţi se vorbeşte, ce birotică au, îţi dai seama că intri în alăa lume !

Iată, aşadar, harta simplificată a judeţului sub aspect demografic. Pe astfel de premise ar trebui să se contureze POLITICILE PUBLICE. Acestor generaţii de oameni trebuie adecvate politicile publice ! Pentru asta trebuie planuri de perspectivă, riguroase de care trebuie să ţină seama toti conducătorii – indiferent de partidul din care fac parte ! Aştept ca reforma statului să treacă de la faza luptei împotriva statului la abordarea următoarelor probleme:

1. rolul statului în economie ;

2. echilibrarea raportului stat – cetăţean ;

3. determinarea raporturilor stat naţional - instituţiile comunitare ;

4. stabilirea cadrului de interdependenţă generat de globalizare ;

5. stabilirea nivelului de cedare a suveranităţii către instituţiile comunitare ;

6. stabilirea raporturilor statului român - societăţi multinaţionale ;

7. stabilirea cadrului legal pentru raporturile cetăţeanului român cu băncile cu capital străin sau autohton ;

8. sincronizarea agendei naţionale şi judeţene cu agenda europeană ;

9. gestionarea operativă a crizei structurale şi funcţionale a instituţiilor statului ;

10. poziţia României faţă de evoluţia raporturilor geopolitice şi geoeconomice.

Mi-ar place să aud vocea parlamentarilor judeţului în astfel de probleme şi nu în poveşti de popă beat ! Unii cetăţeni ar putea zice că nu aceste lucruri trebuie să constituie agenda parlamentarilor, iar eu subliniez că într-o societate globalizată, numai aşa putem rezolva problemele generaţiilor mai sus menţionate şi atât de rău lovite de soartă Cine reuşeşte să realizeze o linie de coeziune a acestor generaţii, să le unească, să le facă să creadă într-un ideal, să concentreze efortul lor într-o direcţie, nu în zece, să le contureze un orizont de speranţă, să configureze, în mod echilibrat structuri de putere din toate, se numeşte româneşte BARBAT DE STAT !.Aşa cum Imnul naţional l-a dat judeţul nostru, asa cum suntem reprezentaţi ca oraş pe Stema ţării, fie ca acest om sa existe printre noi. Să-l identificăm, să-l ajutăm toţi, să-l protejăm ca să ne lumineze calea ieşirii din deşert. Numai aşa ne-am întâlni, din nou, cu istoria şi OAMENII VOR FI CEL MAI MARE CAPITAL AL JUDETULUI !

Colonel (r) IOAN GAFTONE

Comentarii

09/03/10 17:18
SUBY

Din fericire, am avut onoarea(cuvant pentru unii total necunoscut) sa lucrez cu acest OM. I-am recunoscut inca de la primele randuri stilul de ,, om citit,, un profesionist al meseriei sale dar in acelasi timp un om bine ancorat in realitatile societatii in care traim. Din pacate, nu intotdeauna stim sa ne apreciem valorile asa cum se cuvine si tot din pacate, oamenii de genul autorului articolului, se pot face cu greu auziti, intr-o lume mocirloasa, lipsita de onoare, cum este lumea politicii romanesti.
Felicitari pentru articole, si va mai asteptam domnule Colonel, noi cei pentru care ,, nu s-a dat interzis la citit,,.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5