SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ A VACCINĂRII

Să prevenim, să ne protejăm, să ne vaccinam

Săptămâna Europeană a Vaccinării (SEV) a fost concepută în 2004 că o iniţiativă de a contracara stagnarea sau declinul programelor de imunizare în contextul apariţiei unor focare sporadice dar importante de rujeolă în mai multe ţări din Regiunea europeană OMS (EUR/OMS). Iniţiativă SEV ţinţea lărgirea planurilor de imunizare astfel încât să acopere dreptul fiecărui copil de a fi protejat împotrivă bolilor ce pot fi prevenite prin vaccinare; alte grupuri de vârstă vulnerabile erau de asemenea luate în consideraţie. În octombrie 2005 un grup-pilot de 9 state membre au implementat cu sprijin informaţional, tehnic şi financiar EUR/OMS activităţi adaptate local, de conştientizare a părinţilor, factorilor de decizie din sănătate şi a personalului medical privind importantă actualizată a vaccinării.
Evaluarea campaniilor pilot din 2005 a condus la recomandarea că SEV să devină un eveniment anual celebrat în toate ţările Regiunii EUR/OMS începând cu 2006. În 2010 la SEV au participat 47 din cele 53 state ale Regiunii.
Înfiinţat în 2003, Euro-Grupul Tehnic Consultativ de Experţi în Imunizare (ETAGE) ţinteşte accelerarea progreselor în eradicarea, eliminarea şi controlul bolilor infecţioase în Regiunea EUR/OMS, în cadrul Viziunii Strategice asupra Imunizării Globale (GIVS) dezvoltate pentru următorii 10 ani de UNICEF şi OMS.
Prevenţia bolilor este esenţială pentru sănătatea publică. Întotdeauna este mai bine să previi o boală decât să o tratezi. Vaccinurile pot preveni îmbolnăvirile la persoanele vaccinate şi le pot proteja pe cele care ajung în contact cu persoane nevaccinate sau bolnave.
Ele pot contribui la prevenţia bolilor infecţioase şi salva vieţi. Vaccinarea este una dintre cele mai bune modalităţi de prevenire şi implicit de eradicare a efectelor grave ale anumitor boli. Vaccinurile sunt responsabile pentru controlul a numeroase boli infecţioase, cum ar fi: poliomielita, rujeola, difteria, pertusisul (tusea convulsivă), rubeola (rujeola germană), oreionul,tetanosul şi Haemophilus influenzae tip b (Hib). Vaccinurile contribuie la reducerea costurilor cauzate de vizite la medic şi spitalizări, precum şi a celor indirecte cauzate de lipsa părinţilor de la serviciu, pentru a îngriji copiii bolnavi.
Puica Gheorghe DSP BN comp. de promovare a sanatatii

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5