Salcâmii lui Grigore Guzu, cartea „Valurile vremii” și... ploaia

Să începem cu... ploaia. Ploaia care ne-a dat peste cap ediția din acest an a „Florilor de salcâm de la Poiana Ilvei”, sărbătoare a cărții și a poeziei care devenise tradițională în ultimii ani.

Ne avertizase de câteva zile poetul Grigore Silviu Guzu că trebuie să ne grăbim, că vremea, principala vinovată, s-ar putea să ne strice planurile... Salcâmii care străjuiesc de jur împrejur minunata cabană de pe Valea Stejarului, care de fapt se află undeva sus de tot, la granița dintre Poiana Ilvei și Leșu Ilvei, ... minunații salcâmi înfloriți ne așteaptă cu ghirlandele lor albe să asculte recitalurile de poezie ale scriitorilor năsăudeni.

Cum în câteva nopți la rând ploile au făcut impracticabil drumul dintre asfalt și vârful dealului, gazda noastră, Grigore Silviu Guzu, a adus mesajul salcâmilor înfloriți la el acasă, în Poiana Ilvei. Așa că ne-am mulțumit cu cele câteva crengi de salcâm înflorite și năucitor de mirositoare, așezate într-o vază impunătoare. Și încet-încet am înlocuit florile de salcâm naturale cu cele din cărțile de poezie.

Pentru consolare, președintele Filialei năsăudene a Ligii Scriitorilor, Ioan Mititean, a scos din nelipsita borsetă mai multe fițuici pe care avea scrise la întâmplare versuri din literatura română în care salcâmii cu minunatele flori albe au însoțit poeții în drumul lor. Iată ce era notat pe acele hârtiuțe: „Apele plâng, clar izvorând în fântâne;/ Sub un salcâm, dragă, m-aștepți tu pe mine.” (Mihai Eminescu - Sara pe deal); „Suspină trist în urmă, foşnindu-şi frunza moartă,/ Salcâmul de la poartă...” (Ştefan Octavian Iosif – Salcâmul); „Salcâmi, arbori de câmpie..../ Cu flori albe, năpădite de albine!” (Anatol Emilian Baconsky – Salcâmii), sau minunatele versuri ale poetului basarabean Arhip Cibotaru, aduse în circuitul cultural de la noi prin interpretarea magistrală a lui Tudor Gheorghe: „Au înnebunit salcâmii/ De atâta primăvară/ / Umblă năuciți prin vânturi/ Nu-mi vezi sufletul cum iese/ În haotice cuvinte?/ Au înnebunit salcâmii,/ Iar tu vrei să fii cuminte.”

            După această introducere în atmosfera acestei sărbători literare, am început să-l luăm la întrebări pe gazda noastră, Grigore Silviu Guzu. Ne-a răspuns cu un teanc de cărți puse câte una în fața fiecăruia. Am reușit să simțim cerneala proaspătă a tiparului ultimei cărți a poetului, „Valurile vieții”, apărută nu demult la editura PIM din Iași.

Cel mai potrivit să ne povestească despre cuprinsul acestui volum de versuri este prof. Mircea Daroși, cel care a scris prefața cărții. Când a ales acest titlu pentru carte, s-a gândit că este cel mai potrivit, fapt confirmat și de către autor: „Poezia lui Grigore Guzu este încărcată de reflexii existențiale în care predomină dorința de viață, optimismul, dar și împăcarea cu propriul său destin. Când s-a ales titlul acestei lucrări, eu m-am gândit bine. Citindu-i poeziile, am considerat că acest titlu este cel mai potrivit.” Apoi, redăm din prefață: „Pentru Grigore Guzu, satul continuă să rămână o alternativă de exprimare a identității noastre, prin tradițiile, obiceiurile și credințele păstrate, prin frumusețea locurilor, omenia țăranului și creația lui: ,,Folclorul, datina și portul/ Precum și graiul strămoșesc/ Cu cinste le-a păstrat țăranul/ La neamul nostru românesc”. Poeziile  lui Grigore Guzu sunt scrise în graiul pur năsăudean, fiind dominate de sentimente profunde. Cel dintâi este iubirea, iar celălalt este sentimentul patriotic, expresie a unui mod de a trăi în deplină simbioză cu patria-mamă: ,,Sunt un țăran care-și iubește țara/ Și neamu-acesta de români/ Aicea am rostit întâi cuvântul mamă/ Și n-am să plec în veci printre străini” (Țara mea, pământul meu). Un avertisment cu rezonanțe istorice îl are poezia ,,Deșteptați-vă, români!”... Cea mai mare parte a creației lui Grigore Guzu tezaurizează prin imagini artistice universul obiceiurilor și datinilor satului. Poeziile „Duminica în sat la noi” și Rusaliile” ne introduc în atmosfera sărbătorească a creștinilor: ,,Din turlă clopotul s-aude/ Și plini de bucurie mare/Plecăm cu toți la rugăciune,/ Că azi e mare sărbătoare”. Prin prezența elementului creștin, închegat în mod armonios, poetul transmite mesaje, exprimă trăiri și emoții. Poeziile „Iubiți creatorul”, „Nimic fără Dumnezeu”, „Rugăciune” etc, fac parte din tematica religioasă a autorului. Sentimentul de nostalgie după anii care s-au scurs, devine pentru autor o interogație retorică, asociată cu cel mai bogat anotimp: ,,De ce ești tristă toamnă?/ Când frunzele în vânt/ Îmbracă ca pe-o doamnă,/ Frumosul tău veșmânt.// …Să nu pleci toamnă prea devreme,/ Mai zăbovește printre noi,/ Căci vine viscol și-n troiene,/ Ne-o fi prea greu la amândoi” (Mai rămâi, toamnă!). Cel mai îndepărtat cătun din zona plaiurilor năsăudene i se pare vecin cu înălțimile celeste: ,,Vecini cu stelele și luna/ Adânc legați în rădăcini/ Găsești Poiana lui Cătuna/ Un loc cu inimoși români ” (Poiana cătunenilor). În același registru pitoresc se află și poeziile : „Căsuța cu salcâmi” și „Odă Munților Rodnei”, în care cuvintele înlocuiesc culorile și devin imagini de pastel. Grigore Guzu aduce un pios omagiu celei mai dragi ființe de pe pământ prin poezia ,,Dragoste de mamă”, care nu este altceva decât o rememorare a grijilor purtate de  mamă pentru  fiul ei. ... Grigore Guzu scrie pentru țară, pentru neam, pentru oamenii din sat, pentru familia sa, dar mai ales pentru nepoți, cu rugămintea ca ei să ducă mai departe tradițiile și obiceiurile locului, respectate cu atâta dragoste de către părinții și bunicii lui.”

            O descriere deosebită și mai ales enumerarea sentimentelor pe care le degajă lectura acestor poezii, le face poeta și președinta Cerc ASTRA Năsăud, Ioana Lăpușneanu: „... pentru a înțelege cu adevărat această carte, trebuie să privim spre cei doi piloni sacri pe care autorul își sprijină universul liric: dragostea de mamă și credința nestrămutată în Dumnezeu. În paginile acestui volum, figura mamei nu este doar o simplă amintire biografică. Ea devine o ancoră spirituală. Mama este icoana sfântă a copilăriei, cea care adoarme pruncul cu rugăciuni și îl învață ce înseamnă jertfa de sine. Grigore Guzu aduce un pios și profund omagiu acestei legături eterne, amintindu-ne tuturor că, indiferent cât de departe ne duc potecile vieții, dragostea mamei rămâne prima noastră lumină. Și cum ar putea fi descrisă această dragoste altfel decât împletită cu o credință curată, vie? În fața încercărilor, în fața a ceea ce poetul numește atât de plastic „valurile vieții”, autorul nu cade niciodată în deznădejde. Versurile sale, binecuvântate cu o simplitate de o rară frumusețe, emană un optimism profund creștin. Este acea acceptare senină a destinului, specifică țăranului român care știe că, după orice furtună, Dumnezeu lasă un curcubeu pe cer. Să fii scriitor în satul românesc de astăzi înseamnă să fii un străjer al memoriei. Grigore Guzu deține acest rar secret: el este vocea inimilor noastre. El pune pe hârtie ceea ce noi simțim profund, dar poate nu găsim cuvintele să exprimăm. Versurile sale sunt profund influențate de ritmul și muzicalitatea poeziilor lui George Coșbuc. El abordează teme precum viața satului, credința în Dumnezeu, dragostea de țară și nostalgia originilor.” Stăpânită de o profundă emoție, caracteristică celor care au pierdut pe cineva drag, recită poezia „Dragoste de mamă”.

            Emoțiile curg mai departe prin cuvântul dnei Lucreția Mititean, care ne spune că cel mai mult a fost mișcată în această carte de conținutul și mesajul poeziilor religioase. Acest lucru arată că poetul Grigore Guzu s-a format într-o familie de gospodari și în spiritul credinței strămoșești. Se vede că acest lucru i-a fost sădit în ființa poetului încă din copilărie. Explică atât de frumos un aspect esențial și simplu din educația copiilor primită în familiile de la țară: „... după cum știu și de la țară venind, atunci când copilul a mers cu mama la biserică, când a auzit clopotul și când a văzut mulțimea că se îndreaptă spre biserică, n-a știut copilul ce caută acolo. N-a știut, dar treptat, treptat i s-a întipărit. A simțit că mama acasă, tata vorbește după Biblie, a observat că oamenii își făceau același semn, aceeași cruce deodată, se rugau deodată și atunci el treptat, treptat a luat sămânța iubirii dumnezeiești.”

            Gazda noastră, poetul Grigore Guzu, a continuat pe această linie și ne-a recitat una dintre poeziile religioase: „Copiii lui Dumnezeu”.

            Ajungând în acest punct al discuțiilor, dl președinte Ioan Mititean face o remarcă referitoare la categoria de oameni îndrăgostiți de literatură și cultură în general din care face parte și poetul Grigore Guzu, recent pensionat din rândul ceferiștilor. Tot din această profesie, prezenți aici de față, mai sunt și alți ceferiști: redactorul și realizatorul de emisiuni TV Leon Strugar, fost șef de gară și revizor regional, soția sa Ioana Strugar, fostă casieră la calea ferată, redactorul-șef al revistei „Glasul Armadiei”, Macedon Tofeni, care a ocupat mai multe funcții de conducere la calea ferată și bineînțeles, gazda noastră, Grigore Guzu, fost șef de tren. Pe lângă cei prezenți, îl mai amintește din aceeași familie a foștilor ceferiști și pe mecanicul de locomotivă Nechita Bumbu, poreclit „pictorul verde”, a cărui casă-muzeu adăpostește colecția de peste 500 de tablouri personale. Despre cei enumerați, dl președinte Ioan Mititean a scris articolul „De la glasul roților de tren la ecoul culturii, literaturii și artei” („Răsunetul” – 18 iunie 2026).

            În fața noastră își mai face apariția și o altă carte nouă, „Liviu Rebreanu, între conștiință, datorie și lege – în nuvele și în Pădurea spânzuraților”, apărută recent la Editura ASTRA Dej, carte ce aparține scriitorului col. (rtg.) Ioan Boțan, președintele Despărțământului ASTRA Năsăud. Dl colonel nu este la prima ispravă privind scrierile referitoare la opera și personalitatea lui Liviu Rebreanu. Aplecarea acestuia asupra marelui prozator și academician năsăudean reunește cel puțin două aspecte: pe cei doi îi leagă localitatea de domiciliu – cartierul năsăudean Liviu Rebreanu, vechiul Prislop, cât și cariera militară (parțial și a scriitorului Liviu Rebreanu în prima parte a vieții). Celelalte cărți sunt: „Prislop – Liviu Rebreanu. Jud. Bistrița-Năsăud 1392-2007” (Studiu monografic) – Ed. Mega Cluj, 2008; „Liviu Rebreanu și „Pripasul lui Ion” – Ed. Ecou Transilvan, 2017 și „Liviu Rebreanu - Țăranul, pământul și satul românesc” – Ed. Ecou Transilvan, 2022.

            Din spațiul de timp total insuficient, nu ne-am putut bucura de recitalurile nesfârșite de altădată ale recitatorului Grigore Guzu, fiind reținut și de obligațiile de gazdă, dar totuși, ne-a recita din volumul recent poezia „Copiii lui Dumnezeu”.

Întâlnirea noastră s-a bucurat și de sosirea unor oaspeți de seamă, doamna Emilia Bumb Ometiță, Șef Serviciu Cultură Tradițională și Multimedia din cadrul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, și dl prof. Lazăr Ometiță. Doamna șef de serviciu este o cunoștință mai veche a poetului și rapsodului popular Grigore Guzu, pe care l-a propus de mai multe ori pentru titlul de „Tezaur uman viu”, dar de fiecare dată fără să întrunească aprecierea cuvenită din partea celor care fac parte din juriul de la București, dar asta este o altă poveste. Ne anunță un fapt îmbucurător, că este pe cale să apară „Catalogul meșterilor populari din județul Bistrița-Năsăud – vol. II”, o lucrare de înaltă ținută, atât editorială, cât și a conținutului valoric. „Acest volum este unic, pentru că se pare că în România nu mai există un catalog al Meşterilor Populari în care să fie adunați împreună şi meşteri populari care nu mai sunt, dar care au reprezentat simboluri în domeniile meşteșugăreşti în care şi-au desfăşurat activitatea şi venind încoace către noi, până în actualitate, meşteri populari care lucrează şi care îşi păstrează în satele dumnealor statutul de meşter popular cu mare cinste şi reprezintă acele comunităţi la târgurile şi expoziţiile judeţene sau naţionale”.

Ca un preambul pentru noile încercări de a-l promova pe rapsodul Grigore Guzu în galeria de artiști denumiți „Tezaur uman viu” sau alte asemenea acte de prețuire a valorilor, l-am adus de această dată în fața invitaților pe Grigore Guzu – tatăl, care la cei 86 de ani dă dovadă de o memorie excepțională și un talent actoricesc de recitator de invidiat. Ne-a încântat cu poeziile lui Coșbuc „Dragoste păcurărească” (recital de peste șase minute – 36 de strofe a șase versuri!!!) și „Sub patrafir”. Fără nici cea mai mică formă de exagerare, cei doi artiști, tată și fiu, pot face față unei eventuale provocări de intrare în „Cartea Recordurilor”, iar în ce-l privește pe poetul Grigore Siviu Guzu, acesta poate recita în întregime aproape întreaga operă poetică a lui Coșbuc, fără întrerupere, câteva zile!

Ne-au însoțit printre reprizele de ploaie ing. Ovidiu Maghiar, secretarul ASTREI năsăudene, Mirela Maghiar, prof. Rodica Daroși, bibliotecara Sabina Gălan.

Mulțumiri deosebite adresăm și viață îndelungată părinților lui Grigore Guzu care ne-au fost alături  și în deosebi doamnei Mărioara Guzu pentru ospitalitatea ce o caracterizează întotdeauna.

Să sperăm că la ediția următoare, „Flori de salcâm de la Poiana Ilvei”, să țină și vremea cu noi și să sporească numărul de cărți și de cititori.

Macedon Tofeni

Redactor-șef – Revista „GLASUL ARMADIEI