Presa secolului 20

SĂPTĂMÂNA din 1928. Grigore Pletosu – Bistrița – Aldorf (Unirea) – Orheiu Bistriței – Dumitra – Sângeorz-Băi – Iad (Livezile)

În periodicul „Săptămâna”, „gazetă economică-culturală a orașelor Bistrița și Năsăud” (an. I, nr. 14, din 30 iunie 1928), ce apărea în Bistrița, pe prima pagină citim articolul „Școala și familia”, semnat de profesorul Ștefan Lupu, precum și o relatare stufoasă despre modul cum a fost sărbătorit protopopul Grigore Pletosu la împlinirea vârstei de 80 de ani. Banchetul a avut loc la restaurantul „Central”, la care au luat parte circa 200 de persoane. Au trimis telegrame foștii elevi, printre care patriarhul dr. Miron Cristea, mitropolitul Ardealului dr. Nicolae Bălan, Înaltul Regent, profesori universitari și înalți funcționari. Au toastat: dr. D. Loginu (prefectul județului), care i-a acordat din partea Ministerului Cultelor decorația „Coroana României în grad de Comandor”, apoi d-nii dr. V. Pahone, colonelul Bădescu (din partea armatei), părintele Boțiu (din partea preoțimii ortodoxe din județ), V. Bichigean (în numele școlilor din Năsăud), E. Domide (directorul liceului „Al. Odobescu”, în numele școlilor, al intelectualilor din Bistrița, precum și în numele comitetelor școlare al căror președinte este protopopul, și în numele ASTREI). În continuare sunt prezentate, în sinteză, cuvântările profesorului Macedon Linul, colonelului Sbârcea (în numele „Cercului cultural”), a protopopului greco-catolic Petringel, a profesorului Ștefan Scridon (profesor la liceul „G. Coșbuc” din Năsăud, în numele băncii „Aurora” din Năsăud), a profesorului dr. Motogna (directorul liceului „A. Mureșanu” din Dej), a senatorului V. Meruțiu (profesor universitar, în numele Universității din Cluj), dr. Scridon (fost prefect, în numele prietenilor), dr. A. Buzdug (profesor de teologie, în numele episcopului Nicolae), Eugenia Linul (președinta Reuniunii femeilor române din Bistrița, directoarea școlii secundare de fete); sunt redate în întregime discursurile lui Vasile Bichigean, Ilariu Boțiu.

            *În acest număr este prezentat „Programul de edificare a orașului Bistrița” pentru „cei opt ani viitori”.

            *La rubrica „Știri din Bistrița” citim despre patru furturi care au avut loc în județ. Astfel, „în noaptea de 13-14 Iunie răufăcătorii au pătruns în locuința D-nei Prikler M. din Bistrița, de unde au furat mai multe lucruri de lengerie”.

            *Un alt furt a avut loc în comuna Aldorf, unde „hoții au intrat în curtea locuitorului Giruba Simion, de unde au plecat cu 13 berbeci în valoare de 8000 lei. Hoții au rămas necunoscuți”.

            *Mai citim că „în noaptea de 17 Iunie, răufăcătorii au spart o fereastră și au pătruns în prăvălia comerciantului Rosenfeld Zale din comuna Orheiul Bistriței, de unde au furat mărfuri în valoare de circa 20000 lei. Cazul se cercetează de șeful postului de jandarmi”.

            *O altă știre se referă la faptul că „în noaptea de 16 Iunie, autori necunoscuți au spart ușa prăvăliei comerciantului Gheorghe Breckner din comuna Dumitra, de unde au furat mai multe alimente și beuturi în valoare de circa 17000 lei. Spărgătorii n-au fost descoperiți”.

            *Mai aflăm că „Un accident de tren s-a petrecut în noaptea de 22 Iunie, când trenul personal, plecat din stația Rodna către Beclean, a surprins la ieșirea din stația Sângeorz-Băi o căruță pe care a sfărâmat-o complet, omorând și un cal. Proprietarul căruței a scăpat neatins”.

            *O știre tragică se referă la faptul că „Un băiat de 14 ani, lucrând la hăitașul din comuna Iad, a căzut depe pod în apă și s-a înecat. Cadavrul a fost găsit la hăitașul Aldorfului”.

            *Acum aflăm că „Școala primară de stat „Andrei Mureșianu” din Bistrița și-a ținut serbarea de încheiere a anului școlar în 24 Iunie în asistența corpului didactic, al elevilor și al unui numeros public”. Bilanțul a fost prezentat de directorul I. Costea. În încheiere, s-au împărțit premii elevilor merituoși, apoi s-a vizitat o expoziție cu lucrurile elevilor: „cusături naționale, broderii, lucrări din papură, carton, lut etc. și desene fel de fel”.

            *Mai aflăm că (sic!) „Corpul didactic din Bistrița a sărbătorit printr-o agapă pe veteranii dascăli dela școala primară de stat din Bistrița: Romul Densușianu, Iulian Chita și Gheorghe Todoran, trecuți la pensie”.

            Nu lipsesc rubricile: „Politica internă”, „Politica externă”, „Știri diverse”.

 

                                                                                        Icu Crăciun

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5