Săptămâna Pacienţilor. Ce se întâmplă în judeţ !
În această săptămână, 11-17 martie, la nivel naţional se desfăşoară Campania de Informare „Săptămâna Pacienţilor”, demarată de Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România, în parteneriat cu Colegiul Medicilor din România, realizată sub Înaltul Patronaj al Guvernului României.
Conform Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, pacientii au urmatoarele drepturi: să aleagă furnizorul de servicii medicale, precum şi casa de asigurări de sănătate la care se asigură; să fie înscrişi pe lista unui medic de familie pe care îl solicită, , suportând cheltuielile de transport dacă opţiunea este pentru un medic din altă localitate; să îşi schimbe medicul de familie ales numai după expirarea a cel puţin 6 luni de la data înscrierii pe listele acestuia; să beneficieze de pachetul de servicii de bază în mod nediscriminatoriu, în condiţiile legii; să beneficieze de rambursarea tuturor cheltuielilor efectuate pe perioada spitalizării cu medicamentele, materialele sanitare şi investigaţiile paraclinice la care ar fi fost îndreptăţiţi fără contribuţie personală.
Rambursarea cheltuielilor reprezintă o obligaţie exclusivă a spitalelor şi se realizează numai din veniturile acestora, pe baza unei metodologii proprii. Să beneficieze de servicii de asistenţă medicală preventivă şi de promovare a sănătăţii, inclusiv pentru depistarea precoce a bolilor; să beneficieze de servicii medicale în ambulatorii şi în spitale aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate; să beneficieze de servicii medicale de urgenţă; să beneficieze de unele servicii de asistenţă stomatologică; să beneficieze de tratament fizioterapeutic şi de recuperare; să beneficieze de dispozitive medicale; să beneficieze de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu; să li se garanteze confidenţialitatea privind datele, în special în ceea ce priveşte diagnosticul şi tratamentul; să aibă dreptul la informaţie în cazul tratamentelor medicale; să beneficieze de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate în condiţiile legii.
Pacientii au si niste obligatii, conform CNAS – daca vorbim de pacientii asigurati. Să se înscrie pe lista unui medic de familie; să anunţe medicul de familie ori de câte ori apar modificări în starea lor de sănătate; să se prezinte la controalele profilactice şi periodice stabilite prin contractul-cadru; să anunţe în termen de 15 zile medicul de familie şi casa de asigurări asupra modificărilor datelor de identitate sau a modificărilor referitoare la încadrarea lor într-o anumită categorie de asiguraţi; să respecte cu stricteţe tratamentul şi indicaţiile medicului; să aibă o conduită civilizată faţă de personalul medico-sanitar; să achite contribuţia datorată fondului şi suma reprezentând coplata/contribuţia personală, în condiţiile legii; să prezinte furnizorilor de servicii medicale documentele justificative care atestă calitatea de asigurat.
O linie telefonică gratuită TelVerde, dar și un site sunt puse la dispoziția pacienților pentru a se informa asupra drepturilor lor, în cadrul campaniei "Drepturile pacienților: Pacienții informați au parte de servicii mai bune". Linia telefonicăTelVerde (0800 080444), pacienții pot suna, gratuit, de luni până vineri, între orele 8:00 si 20:30, dar și un website- drepturilepacientilor.info-, unde pot afla toate drepturile pe care le au.
În plus, cei care au plângeri legate de încălcarea unui drept, pot solicita, prin intermediul site-ului, un punct de vedere de specialitate. Voluntarii preiau sesizările și, ulterior, o echipă de doctori și manageri în domeniul medical le răspund persoanelor care vor semnalează încălcări ale drepturilor pacienților, malpraxis sau condiționarea serviciilor medicale.
Mirela Parker - Compartiment Promovarera Sănătății al DSP BN
Citiţi şi:
- Noul contract de servicii medicale intră în vigoare din 1 iunie
- Guvernul a introdus coplata. Pacienţii vor plăti din aprilie o taxă pentru spitalizare
- Peste 4.600 de bistriţeni au solicitat la CJAS carduri europene de sănătate
- Camelia Ilişuan: CAS B-N a finalizat contractarea serviciilor medicale cu cei 361 de furnizori din judeţ
- Ec. Camelia Ilişuan: Toţi furnizorii de servicii medicale, indiferent dacă sunt sau nu în relaţie cu CAS BN, vor transmite date în dosarul electronic de sănătate
Adaugă comentariu nou