Sărbătoare
|
Astăzi, părinți și copii sunteți așteptați la Sala de Spectacole "Valeria Peter Predesecu", de la Centrul Cultural Dacia pentru a urmări programul din cadrul proiectului "Cutia Visului", la ora 18.... |
Cu ocazia Zilei Naţionale a României, elevii din colegiilor bistriţene au primit invitaţia de a participa la defilarea organizată de Brigada 81 Mecanizată Bistriţa. De la Colegiul Tehnic Infoel au... |
|
"...Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui... |
Decembrie face să răsară în inimile tuturor românilor amintirea fără de uitare a înfăptuirii visului secular de unitate naţională, ca un dumnezeiesc miracol al istoriei în veacul al XX-lea.... |
|
Dragi români,
Ca în fiecare an, ziua de 1 Decembrie ne amintește că prin ambiție, curaj, voință - România și-a desăvârșit idealul național: Marea Unire. Este ziua în care trebuie să-i cinstim pe cei... |
Începând cu 1 decembrie, până de Sfântul Nicolae iar mai apoi de sărbătorile Crăciunului, la Rodna sunt zile de sărbătoare. Evenimentele, coordonate de primarul Valentin Grapini, au debutat cu un... |
|
Memoria Eroilor neamului a fost cinstită la Năsăud de administrația locală, consilierii județeni și consilieri locali, reprezentanți ai școlilor, ai partidelor politice, veterani, astriștri și... |
Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Protopopiatul Ortodox au organizat cea de-a VI-a ediţie a Festivalul concurs de colinde şi obiceiuri populare „Episcop Nicolae Ivan”, faza judeţeană. Evenimentul a... |
|
Aniversată în avans, Ziua Naţională a României, a dat prilejul infoeliştilor, profesori şi elevi, să se îmbrace în haine de sărbătoare (ii/costume populare) sau în una dintre culorile drapelului... |
Mini-vacanta de 1 decembrie ne-a oferit un motiv serios sa celebram cei 98 de ani de la Marea Unire putin mai repede la club, aceasta deoarece majoritatea copiilor vor pleca la bunici sau in... |
|
Cu toate ceremoniile de celebrare a Zilei Naționale a românilor, cu discursurile oficiale pregătite pentru această ocazie, cu depunerile de coroane de flori la Monumentul Eroilor, dar și ca start al... |
Joi, 1 decembrie, începând cu ora 17:00, în Piața Petru Rareș (în fața Consiliului Județean), la fel ca în fiecare an, invităm toți bistrițenii pentru a marca începutul sărbătorilor de iarnă așa cum... |
|
Ziua Naţională a României - 1 Decembrie - reprezintă mărturia sacră a împlinirii vocaţiei de libertate a poporului nostru, eveniment istoric de referinţă în manifestarea publică a conştiinţei... |
Împreună cu alți bistrițeni și bârgăuani, de ceva vreme, am urmărit parcursul devenirii profesionale al fraților Cristina Ciobanu și Cristian-Iulian Ciobanu, doi dintre numeroșii tineri de... |
|
Ziua de 8 noiembrie este înscrisă în calendar ca fiind sărbătoarea sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. În cultul nostru ortodox, credinţa noastră în îngeri este întărită în mod deosebit. Îngerul... |
,,În loc să execute ordinul împăratului, Dimitrie recunoaște că singur împărat al cerului și al pământului este Iisus Hristos”
|
|
Ziua de 14 octombrie a fiecărui an este înscrisă în calendarul nostru creștin ca fiind sărbătoarea sfintei Parascheva,care este cea mai populară dintre toţi sfinţii ale căror moaşte se află pe... |
La ceas aniversar, vă rugăm să primiți stimate cercetător și slujitor al horticulturii României, cetățean de onoare al municipiului Bistrița, sincere felicitări împreună cu urările noastre de... |
|
În unele părți ale lumii, inclusiv țara noastră, Ziua Mondială a Sănătății Mintale face parte dintr-un proiect mult mai amplu, numit Săptămâna Mondială a Sănătății Mintale. Acesta este unul dintre... |
Social-democraţii bistriţeni au găsit prilejul să socializeze, reunindu-se, la un restaurant din municipiu, pentru a se destinde. |
|
An de an, Poșta năsăudeană ne obișnuiește să celebrăm Ziua Mondială a Poștei printr-o serie de manifestări culturale și artistice. Și în acest an, în cadrul celei de-a zecea ediții care va avea loc... |
Începând cu anul 1994, data de 5 octombrie este proclamată, de către UNESCO, Ziua Mondială a Educației sau a Profesorului. Pentru a sublinia importanța educației dezvoltarea societății, Centrul... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Periodicul „Glasul Ardealului” (a. I, nr. 1, din 1927), „foaie săptămânală pentru popor”, ce apărea...
Comentarii
Avocatul năsăudean dr. Liviu-Marius Harosa a trecut poarta veșniciei!
Maxim Morariu -
Mar, 16:55
Dumnezeu să îl odihnească în pace! Condoleanțe familiei!
Victor ŞTIR: Unirea ca pion otrăvit
Viorel -
Lun, 23:52
Suntem, patrioți în chiloți. Nu suntem în stare nici de vorbe, nu de fapte. Probabil că Ursula vine...
Parva în opera lui Liviu Rebreanu
prof. Vasile Găurean -
Lun, 23:28
Tema e bine abordată, aptă să emoționeze cititorii, scrisă cu o inimă caldă.
Parva în opera lui Liviu Rebreanu
În gara din Parva -
Lun, 08:43
« Aleea de fagi din Parva, dreaptă şi îngrijită, de la gară pînă-n mijlocul orăşelului, părea...
Locotenent-colonelul (r) MOLDOVAN GHEORGHE, primul comandant al Secției de Pompieri Năsăud, a plecat în veșnicie
Rotari Florin -
Sâm, 23:19
Drum lin spre ceruri..Dl. Locotenent-Colonel Moldovan 🫡 Avea o vorbă de câte ori mă întâlneam...
Aniversări
În zi aniversară, adresăm Preacucernicului Părinte Protopop IOAN MARIUS PINTICAN - preot paroh la la Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii...
În ceas aniversar, urăm domnului IACOB BUGNAR, consilier superior în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, multă sănătate, fericire şi...
În zi aniversară, adresăm calde urări de bine părintelui VASILE PETRE ZINVELIU, preot paroh la Cormaia. Vă dorim mulţi ani cu sănătate în slujirea...












































