În ce fel ne este Sfânta Parascheva “mult folositoare”?

Ziua de 14 octombrie a fiecărui an este înscrisă în calendarul nostru creștin ca fiind sărbătoarea sfintei Parascheva,care este cea mai populară dintre toţi sfinţii ale căror moaşte se află pe teritoriul României, dovadă grăitoare în acest sens fiind mulţimea de pelerini care se închină moaştelor sale la Catedrala Mitropolitană din Iași.

Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit pe pă­mânt în prima jumătate a veacului al XI-lea.S-a născut în Epivata (azi Boia­dos), pe țăr­mul Mării Mar­mara, în apropiere de Cons­tan­­ti­nopol (mai târziu, Istanbul), pe atunci ca­pi­tala Imperiului bizantin. Pă­rinții ei, oa­meni de neam bun și cre­dincioși, râvnitori spre cele sfinte, au crescut-o în frica de Dum­nezeu, în­dem­nând-o spre de­prin­­derea fap­te­lor bune, dar mai ales a postului, ru­găciunii și milos­te­niei. A avut un frate Eftimie care sa călugărit și a ajuns episcop.Se spune că pe când avea zece ani, "fiind într-o bi­serică a Precistei" a auzit citindu-se, la Sfân­ta Li­turghie, cuvântul Evangheliei: "Ori­ci­ne vo­ieș­te să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie" (Mar­cu 8, 34). Chemarea Mântui­to­ru­lui a sădit în inima ei dorul de desăvârșire, încât și-a îm­păr­țit toate hainele săracilor. Moștenind o mare avere de la părinți, îm­preună cu fratele ei, tânăra Parascheva a dă­ruit săracilor partea ce i se cuvenea de moș­te­ni­re și, "părăsind frumusețea acestei lumi", s-a re­­tras "în adâncul pustiei". S-a oprit mai întâi la Con­stanti­nopol apoi la ți­­nutul Pontului. Vreme de cinci ani a rămas la Mănăstirea Maicii Domnului din Hera­cleea. De aici a plecat spre Țara Sfântă, în do­rința de a-și petrece restul vieții în locurile bine­­cuvântate de viața pă­mân­tească a Mân­tui­­to­rului Iisus Hristos și a Sfin­ților Apostoli. După ce a văzut Ierusalimul, s-a așezat într-o mă­­năstire de călugărițe în pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu postul și s-a înăl­țat duhov­ni­­cește în rugăciune.Într-o noapte, însă, pe când avea ca la 25 de ani, un înger i-a spus, în vis, să se reîn­toar­că în locurile părintești: "Să lași pustia și la mo­șia ta să te întorci, că acolo ți se cade să lași trupul pământului și să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit.

A fost îngropată ca o străină, fără ca ni­meni să știe cine era. Dar Dumnezeu, voind să o proslăvească, a descoperit în chip mi­nu­nat cine era acea străină. Se spune că un ma­ri­nar a murit pe o corabie și trupul i-a fost arun­cat în mare. Valurile l-au adus la țărm, iar un sihastru care trăia acolo a rugat pe niște creș­tini să-l îngroape după rânduiala creș­ti­nească. Săpând deci o groapă, "aflară trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred și plin de mi­reasmă". Cu toate acestea, au pus alături de ea și trupul corăbierului, cel rău mirositor.Dar, în noaptea următoare, unuia din creș­­tinii care săpaseră groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat în vis o împărăteasă, șe­zând pe un scaun luminat și înconjurată de mul­țime de îngeri. Unul dintre îngeri l-a luat de mână, l-a ridicat și i-a zis: "Gheorghe, pen­tru ce n-ați so­cotit trupul Sfintei Parascheva? Nu știți că Dum­nezeu a iubit frumu­sețea ei și a vrut să o pro­slăvească pe pământ?" Iar îm­pă­răteasa pe care o văzuse în vis și care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva i-a poruncit să ia degrabă trupul ei și să-l așeze undeva, într-un loc de cinste .Și au luat trupul Cuvioasei din mor­mânt și l-au adus cu mare bucurie, "cu lu­mini și cu tămâie", așezându-l în Biserica Sfin­ții Apostoli din Epivata. Îndată au avut loc vindecări minunate în urma rugăciunilor care se făceau lângă cinstitele sale moaște.

După ce au stat în Biserica Sfinții Apos­toli din Epivata vreme de vreo două sute de ani, apoi au fost stră­mutate de la Epivata la Târnovo, capitala im­periului ro­mâno-bulgar și aici  au rămas timp de 160 de ani.Apoi au fost mutate la Belgrad ,acolo au stat până în anul 1521, când turcii au cu­cerit și acest oraș, iar Ser­bia a fost transformată în pa­șa­lâc.După 120 de ani ele au cu­nos­­cut ultima stră­mutare, de data aceasta spre pământul ro­mâ­­nesc. În anul 1641, după ce binecre­dincio­sul domn Vasile Lupu al Moldovei a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, câr­muitorii ei de atunci, patriarhul Partenie I, zis cel Bătrân (1639-1644), împreună cu mem­­brii Sinodului său, au hotărât să-i ofere, drept re­cu­noștință, moaș­­tele Cuvioasei Parascheva "pen­­tru sfințirea și binecu­vântarea acelui loc al Bog­­daniei (Țara Moldovei, n.n.)", după cum se spu­ne în "scrisoarea sinodi­cească". Racla cu cin­stitele moaș­te a fost transpor­tată cu o corabie pe Marea Nea­gră, fiind însoțită de trei mi­tropoliți greci (Ioa­nichie al He­ra­cleei, Partenie al Adrianopolului și Teo­fan al Pa­leopatrei).

Ajungând la Galați, apoi la Iași, au fost întâm­pinate de Vasile Vodă Lupu, de mi­­tro­­politul Varlaam și de episcopii de Ro­man și Huși, de cler și credincioși. În ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaște au fost așe­zate în minunata biserică a Mănăs­ti­rii Sfinții Trei Ierarhi, ctitoria dom­ni­torului. Cins­titele moaște au rămas aici până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a sfântului lă­caș, din acest motiv fiind mutate în pa­ra­clisul mănăstirii. Dar în seara zilei de 26 de­cem­brie 1888, după slujba Vecer­niei, din nea­tenție, a rămas aprinsă o lu­mânare din sfeș­ni­cul de lângă racla din lemn în care erau așe­za­te cinstitele moaște; peste noapte sfeșnicul a ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era așezată racla, arzând mocnit toată noaptea și "prefăcându-l într-o grămadă de cărbuni".

A doua zi dimineața, autoritățile de stat și bisericești, preoții și cre­dincioșii au constatat că cinstitele moaște au rămas neatinse; încă o mi­nune săvârșită prin puterea lui Dumnezeu.

Am spus la început că Sfânta Cuvioasă Parascheva este numită în Acatistul ei „mult folositoare”pentru că fiecare icos se încheie prin cuvintele: „Bucură-te Sfântă Parascheva, mult folositoare”. O citire sau o ascultare atentă a Acatistului ei ne arată în ce fel este ea „mult folositoare”.

Sfânta Cuvioasă Parascheva alină suferinţa, mângâie pe cei întristaţi, izbăveşte pe cei deznădăjduiţi (Icos 1).

Sfânta Cuvioasă Parascheva ascultă rugăciunile preoţilor cucernici, se roagă Maicii Domnului pentru fecioare, povăţuieşte văduvele, ajută pe străini, mângâie pe cei prigoniţi, vindecă bolile trupeşti (Icos 2).

Sfânta Cuvioasă Parascheva sprijină pe cei bătrâni, miluieşte pe cei săraci (Icos 3).

Sfânta Cuvioasă Parascheva mijloceşte către Domnul pentru toţi creştinii, risipeşte furtunile, aduce mană roditoare şi belşug (Icos 4).

Sfânta Cuvioasă Parascheva păzeşte în suflete dreapta credinţă şi cinstirea Sfintei Cruci (Icos 5).

Sfânta Cuvioasă Parascheva ocroteşte şi izbăveşte de boli, de spaimă şi de pagube (Icos 6).

Sfânta Cuvioasă Parascheva este mijlocitoarea celor ce au greşit, folositoarea celor asupriţi, îndreptătoarea judecătorilor răi, scăparea celor judecaţi şi osândiţi, contenire a patimilor, nesprijinitoare a celor ce caută numai folosul lor, neizbândire a mijlocirilor celor vicleni, domolire a celor puternici, întărire a slăbănogilor, stârpitoare a răutăţilor, izvorâtoare a milostivirii (Icos 7).

Sfânta Cuvioasă Parascheva este invocată prin rugăciuni şi cântări, ca fiind mărirea monahilor, povăţuitoarea obştii, cinstitoarea cuvioaselor, păzitoare a sihaştrilor, povăţuitoare a dreptei credinţe şi surpătoare a eresurilor (Icos 8).

Sfânta Cuvioasă Parascheva este cinstită ca fiind aducătoare de ploi mănoase, îmbelşugătoare de roade bune, veselitoarea plugarilor (Icos 9).

Sfânta Cuvioasă Parascheva este lăudată ca cinstitoare a celor ce ne miluiesc, întăritoare a celor ce ne slujesc, împreună-lucrătoare cu cei ne hrănesc (Icos 10).

Sfânta Cuvioasă Parascheva este chemată în rugăciune ca fiind mângâietoarea celor nenorociţi, povăţuitoarea celor rătăciţi, preablândă îndreptătoare, grabnică ajutătoare (Icos 11).  

Sfânta Cuvioasă Parascheva este rugată să izbăvească pe oameni de toată răutatea, de ceasul osândirii şi de chinul cel de veci, pentru că este pentru toţi credincioşii laolaltă şi pentru fiecare în parte feritoare de răutăţi, aducătoare de bunătăţi, sprijinitoare şi a mea, a smeritului păcătos (Icos 12).

Marea evlavie a poporului dreptcredincios faţă de Sfânta Cuvioasă Parascheva se explică tocmai prin convingerea şi constatarea că ea este mult folositoare, dăruind ajutor, prin rugăciunile ei, tinerilor şi bătrânilor, fecioarelor şi mamelor, bolnavilor şi săracilor. Puterea ei vine din sfinţenia şi din bunătatea ei, adică din iubirea ei faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni.

Sfânta Cuvioasă Parascheva adună, prin sfinţenia, bunătatea şi rugăciunile ei făcătoare de minuni, credincioşi ortodocşi din popoare diferite ca: români, greci, bulgari, sârbi, ş.a. Pentru că sfinţii nu aparţin numai neamului lor, ci ei sunt ai lui Dumnezeu şi ai întregii umanităţi; ei ajută pe toţi oamenii, fiindcă Dumnezeu iubeşte pe toţi oamenii. În acest înţeles, se spune că la o mănăstire creştină ortodoxă din Serbia a venit un musulman ca să se roage. Atunci, un ortodox l-a întrebat: - Cum de-ai venit să te rogi la un sfânt de-al nostru? Musulmanul a răspuns: - Nu este nici al nostru, nici al vostru, ci al lui Dumnezeu (Sfânta Parascheva – Călăuza pelerinilor, Editura mitropolitană, Trinitas, Iaşi, 2000, pagina 53).

Cu alte cuvinte, sfinţenia este iubire şi bunătate dumnezeiască fără graniţe, care se revarsă în lume prin legătura rugăciunii. Să cerem, aşadar, Sfintei Cuvioase Parascheva să ne ajute cu rugăciunile ei, ca să ne putem ruga şi noi ca şi ea, să chemăm ajutorul lui Dumnezeu, nu numai pentru noi înşine, ci şi pentru alţii.Amin!