Scăderi ale nivelului intelectual

Pentru cineva informat, încât să poată compara, și dispus să vadă realitatea, se înmulțesc indicatorii unui declin al niveluluiintelectual din societate. Sunt tot mai mulți posesori de diplome, mai multe sesiuni festive, mai multe titluri pompoase, mai multe omagii, mai multe schimburi externe, mai mulți bani puși la bătaie, dar nivelul de elaborare intelectuală nu crește, ba chiar dă înapoi. Altfel spus, sub straieînșelătoare, regele este cam gol.

Se pot spune multe lucruri în această privință. Nu există nici după 1989 o abordare riguroasă a economiei,istoria se scrie propagandistic, în justiție comandă securismul, capacitatea de a construi un podeț ia timp excesiv, tehnologia se bizuie pe import, opinia înlocuiește dezbaterea, autoflatarea crește la pas cu mimetismul, răspunderea moralăse topește,operele majore sunt la cei retrași voluntar.

Nu fac aici un inventar, căci ar cere mult spațiu. Aș răspunde însă la întrebarea pe care cineva mi-o transmite stăruitor:“Cum ți se pare faptul că, printr-o lege stupidă, într-o singură zi, 1400 de cadre didactice universitare au fost obligate sa se pensioneze? Crezi că ne putem permite așa ceva?”.

Legea educației din 2011, despre care este vorba,  este dăunătoare din multe puncte de vedere, cum mulți au atenționat la timp, iar,în ani, se trăiesc consecințele pe scară tot mai mare. Educația a ajuns în  jubilarea goală și lipsa de orizont de astăzi și datorită acestei legi care, sub spoiala unei sincronizări de limbaj,întreține erori cu consecințe întinse.

În ceea ce privește punctul precis adus în discuție, eliminarea de cadre didactice prin pensionare forțată, legea din 2011 nu este fără precedente. Lucian Boia a arătat, într-o carte documentată în arhive (Capcanele istoriei. Elita romînească între 1930 și 1950, Humanitas, București, 2011), că legionarii au procedat la fel, în 1940, când i-au scos din universitate pe Dimitrie Gusti, Emil Racoviță și pe numeroși alți universitari de referință. Au fost câteva sute. Mai târziu, în 1948, regimul comunist ce se instala a eliminat, la rândul său, alte sute de universitari.

Stupefiant este însă faptul că legea din 2011 a eliminat mai mulți universitari decât au eliminat legionarii și comuniștii la un loc.Aceasta tocmai în anii în care multe țări – Italia, Polonia, Franța, Germania, nu mai vorbesc de SUA, unde sistemul este naturalizat de multă vreme – decideau să folosească cât mai mult timp competențele universitarilor de performanță sau erau angajate să o facă. Nici o țară serioasă nu renunță la specialiști reali!

La noi, măsura în forță luată de Mussolini față de rivalii săi politici a fost atrăgătoare și pentru legionari, și pentru comuniști și pentru mâna de inși pe care Traian Băsescu i-a instrumentat.Oricum se maschează lucrurile, legea din 2011 a avut, sub acest aspect, un caracter politic. De fapt, se voia înlocuirea garniturilor de profesori care, așa cum se bănuia, votaseră mai curând cu CDR sau PSD și care puteau avea rezerve față de regimul instalat după 2004, putând anticipa încotroavea să ducăamatorismul și arbitrarul. Se voiau profesori cu alte voturi și s-au înlocuit, cum spunea un ministru ulterior, undeva în jurul a o mie de profesoriuniversitari în câteva zile. Nu a mai contat că multe tradiții de viață intelectuală se duceau pe apa sâmbetei! Cu costuri pe care nici o altă țară nu și le-a asumat!

Desigur, ca de obicei, legea a avut aplaudaciiei. Unii aspiranți la titluri și funcții universitare nu aveau nici valoare și nici ce propune, dar voiau să ajungă. Ei au susținut măsuri de fapt de represiune politică, pe care și-au construit, cel puțin indirect, cariera. Neavând ce propune, au salutat eliminarea  celor oricum mai pregătiți și mai capabili. Cine nu este în stare să concureze la lumina zilei, este gata să lovească cu orice mijloc!

Unii au dorit profesurile care se vacantau prin ucaz, chiar dacă nu aveau argumente. În bună măsură, le-au și ocupat. Numai că ceea ce a ieșit din  această operație nu este deloc salutar pentru o țară. Universitățile s-au umplut, cum se observă lesne,cudiletanți gonflați în profesori, în vreme ce România importă din greu expertize, idei, soluții, iar opere majore care să dea orientări ies tot de la alții.

S-au găsit și destule persoane avide de funcțiile ce se vacantau forțat – rector, decan, prorector, șef de departament. Unele au și ajuns, mai ales că legea din 2011 încuraja – prin aplicarea sistemului alegerilor parlamentare în selectarea administrațiilor universitare– un populism fără precedent în universitățile din România. S-au creat, cum se vede cu ochiul liber, constelații de „activiști academici” ca urmare a coteriilor electorale și, ceea ce este mai grav, s-au atribuit posturi de profesor universitar pentru susținere electorală. Ca la nimeni,absolvenți profesional modești prezidează azi reuniuni științifice pe care nici nu le înțeleg!

Ceea ce a ieșit și din această operațieeste la fel de jenant. În nici o universitate nu s-a mai atins nici măcar densitatea de idei, de inițiative, de realizări de până în 2011. În cele mai multe – așa cum atestă orice analiză factuală– se exploatează ceea ce se făcuse anterior, fie și sub cuvinte schimbate, la care s-au adăugat pași înapoi. Dovadă este și împrejurarea că nici un rector  nu a mai emis vreo idee de reformă, nici unul nu a mai fost ales în organisme universitare internaționale semnificative, că turismul academic înflorește, iar emigrarea de studenți  și de forțe tinere a luat amploare.

Faptul că prin legea educației din 2011 s-a venit și cu alte articole de slăbire a universităților confirmă că măsura eliminării de profesoria fost concepută pentru anumite grupuri, fie și în detrimentul României ca țară. Iată două dintre acestea.

Prin Legea din 2011,numirea de profesori universitari nu mai are nevoie de votul pe aspecte profesionale al Senatului universității – ceea ce este o premierănegativă în istorie. Votul unei comisii prestabilite, adesea propusă de însuși candidatul pe post,este luat ca suficient. Spiru Haret era îngrozit de felul în care se fac concursurile universitare pe aceste meleaguri. Dacă ar vedea situația de acum, cu siguranță nu ar mai avea cuvinte!

Un alt exemplu: articolele prin care alegerea rectorilor se face prin plebiscit au umplut administrațiile, de sus până jos, cu amatori descurcăreți și aranjiști, puși pe comercializare. Până și bruma de conștiință academică și de standarde civice și morale care s-a creat a fost astfel subminată în favoarea unui provincialism euforic și păgubos.De pildă, într-o universitate de azi,oamenii spun  cu amărăciune că rectorul și-a angajat jumătate din satul de baștină în instituție. În alte locuri, funcționează părinții și odraslele lor, încât doar cuscrii nu au fost încă angajați! Nici un nou venit calibrat nu a putut fi angajat, neavând „pila” care trebuie!Chiar în universități socotite de frunte, „dinastiile universitare” ocupă terenul, deși, în alte țări, așa ceva este împiedicat prin lege. Mai nou,unii, ajunși profesori cum au ajuns, fac tranzacții cu posturi (“ți-l iau pe al tău, iar tu pe al meu, ca să nu bată la ochi”) spre aranjarea „în reciprocitate” a odraslelor. Nici nu te mai poți mira, când vezi la toate nivelele țării cum funcțiile publice sunt socotite proprietăți.

România este după a treia mare distrugere de resurse și de ierarhii ale vieții intelectuale și, cu aceasta, de nivel al vieții intelectuale. În universități, dar nu numai aici! Pe această rută, debusolarea, precaritateainovației, flateriile goale sunt efecte ineluctabile.

Desigur, lucrurile nu pot rămâne aici. Deocamdată,însă, ele se află în acest punct nefast și extrem de costisitor, ca în nici o altă țară europeană. Nu discut aici detaliat soluția, dar ieșirea din situație presupune altă legislație. Instituirea unui titlu mai înalt de profesor universitar și reglementări aidoma altor țări în materie de ocupare de posturi, ca și normalizarea selecției administrațiilor din universități, vor fi, place sau nu!, inevitabile. Nu este de ignorat nici crearea câtorva universități optimizate, care să oblige implicit întregul sistem la schimbări, cum s-a procedat în alte țări. Doar cu asemenea pași poate începe reconstrucția și asanarea.

<a href="http://www.andreimarga.eu">Andrei Marga</a>