Schimbare la Direcţia judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional

Vasile Şomlea este noul director coordonator al Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a judeţului Bistriţa-Năsăud. Alegerea, în privinţa acestei instituţii a aparţinut Partidului Democrat-Liberal, dovadă fiind prezenţa unui grup numeros de politicieni la instalarea oficială, de la preşedintele organizaţiei judeţene Ioan Oltean, la parlamentari, la miniştri secretari de stat, directori ai deconcentratelor din judeţ. La eveniment a participat şi Vasile Timiş, secretar de stat în Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului.

Noul şef al Direcţiei, Vasile Şomlea, îşi propune o mai bună promovare a monumentelor şi a întregului patrimoniu al judeţului Bistriţa-Năsăud, şi o mărire a gradului de transparenţă a instituţiei în relaţiile cu mass-media.

„Eu sunt un om al acţiunii, apropiat domeniului cultural şi am în vedere câteva lucruri extrem de importante, cum ar fi o deschidere a Direcţiei faţă de celelalte instituţii de cultură ale judeţului, o apropiere faţă de administraţiile publice locale..”, a declarat Vasile Şomlea, emoţionat de prezenţa, în număr atât de mare a colegilor de partid .

Şomlea a mai spus că va pune accent pe atragerea resurselor financiare ţinând cont că Bistriţa-Năsăud este unul dintre cele mai importante judeţe ca valoare a patrimoniului.

Evenimentul nu a fost lipsit de unele incidente. Angajaţii Direcţiei de Cultură şi Culte habar nu aveau de instalarea oficială în funcţie a noului director, fapt care l-a iritat pe fostul şef Ioan Burcuşel.

În discursurile invitaţilor nu au lipsit şicanele la adresa fostei conduceri, învinuită de faptul că Direcţia a rămas oarecum într-un con de umbră . Cel mai acid în vorbe a fost vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, deputatul PD-L Ioan Oltean care a declarat că „aşa cum e sediul Direcţiei, aşa a fost şi cultura, izolată, marginalizată şi necunoscută. Poate nici Consiliul Judeţean nu a avut colaborarea cea mai bună cu aceste instituţie (…) sper ca domnul Vasile Şomlea să multiplice ce a făcut bun, domnul Burcuşel. Este un intelectual al acestui judeţ şi va reuşi să facă ceea ce trebuie…”, a afirmat Ioan Oltean.

Ioan Burcuşel a condus Direcţia pentru Cultură şi Culte mai bine de opt ani, perioadă care nu a fost lipsită de probleme, atât financiare, cât şi de colaborare cu autorităţile locale şi judeţene.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5