Senatorul Ioan Simionca (PPU): Îmi doresc să colaborăm cu toate forţele politice din Bistriţa-Năsăud, în sprijinul cetăţenilor

Senatorul Ioan Simionca, vicepreşedinte al PPU (social-liberal) Bistriţa-Năsăud, a declarat că trecerea sa spre noua formaţiune nu înseamnă aducerea unor acuze pentru cei din ALDE, pentru colaborarea pe care a avut-o.
„Cred că ceea ce m-a determinat să fac acest pas nu a fost nici interesul personal, nici dorinţa de a câştiga pe plan personal. Ba din contră, am venit pe un tărâm nou care nu-mi oferă decât posibilitatea de a munci în continuare şi de a duce la îndeplinire idealurile pe care acest partid le are şi la care ne-am alăturat. Cred că lipsa de comunicare a conducerii la nivel naţional m-a determinat să fac acest pas şi nu mă feresc să spun că acelaşi lucru s-a întâmplat şi în filiala Bistriţa-Năsăud, mergând mai departe la conducerea locală, care, odată cu plecarea domnului Ţintean a resimţit un regres. Cred că se poate face mult mai mult”, a declarat senatorul Simionca.
Parlamentarul PPU B-N a menţionat că îşi doreşte o colaborare foarte bună cu toate forţele politice din judeţ, mai ales în aceste vremuri foarte grele de pandemie. „Transmit tuturor că-mi doresc să avem o relaţie normală. Nu voi ataca pe cineva, din contră, vreau să colaborăm în beneficiul tuturor. Îi chemăm alături de noi pe toţi cei care cred în Partidul Puterii Umaniste şi sunt convins că vom putea crea o alternativă la ceea ce este în Bistriţa-Năsăud”, a concluzionat senatorul Simionca.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5