Simpozion naţional şi comemorare Iacob şi Ioachim Mureşanu
În zilele de 29 şi 30 septembrie, la Rebrişoara se va desfăşura ediţia I a manifestărilor dedicate comemorării patronilor spirituali ai Şcolii Generale Nr. 1 din localitate: Iacob şi Ioachim Mureşanu şi Simpozionul Naţional „Personalităţi din Ardealul secolului XIX în domeniul învăţământului, jurnalisticii, teologiei, ştiinţelor juridice şi muzicii care au activat pentru conservarea, îmbogăţirea şi promovarea specificului românesc”.
Organizate de Primăria, Consiliul Local al comunei Rebrişoara şi Şcoala Generală „Iacob şi Ioachim Mureşanu”, sub egida Consiliului Judeţean B-N, Centrului Judeţean pentru Cultură B-N şi Editurii „Eikon” din Cluj-Napoca, manifestările demarează sâmbătă, la ora 9.00, cu depunerea unor coroane de flori la grupul statuar „Iacob şi Ioachim Mureşanu” realizat în anul 1940 de Corneliu Medrea, amplasat în faţa şcolii din centrul comunei.
După salutul adresat participanţilor de către primarul Viorel Clapău şi mesajele reprezentanţilor CJ B-N, Academiei Române – filiala Cluj, IŞJ BN, CJC BN. Muzeului „Casa Mureşenilor” Braşov, Astrei Centrale (Sibiu) şi Şcolii Generale „Iacob şi Ioachim Mureşanu”, director prof. Rodovica Ciuta, urmează o lansare de carte: „Iacob şi Ioachim Mureşanu – patronii spirituali ai şcolii din Rebrişoara, judeţul Bistriţa-Năsăud”, a profesorului Leon Muti, apărută la Eikon Cluj-Napoca şi evocarea celor două personalităţi, dar şi 289 ani de la prima atestare documentară a Şcolii din Rebrişoara (1723).
Vor conferenţia: Valer Rus – directorul Muzeului „Casa Mureşenilor” Braşov; Marilena Barna – muzeograf, Braşov; Ovidiu Savu – muzeograf, Braşov; jurist Raus Pompei, Năsăud; col. (r.) Ioan Mureşan, Bistriţa; dir. prof. Rodovica Ciuta – Şcoala Rebrişoara; dir. adj. prof. ing. Domnica Cârcu; prof. Ioan Seni – preşedintele Despărţământului Năsăud al Astrei; foştii directori ai şcolii: prof. Nicolae Istrate, prof. Macedon Doboaca, prof. Silvia Anton, prof. Macedon Ilovan, precum şi ex-inspectorul şcolar, prof. Leon Hogiu.
După-amiază se vor vizita: Biserica veche din Grui (1721), Biserica Ortodoxă – centru, Biserica Penticostală „Bethel” Rebrişoara, Şcoala cu clasele I-IV „Ignat Seni”, Muzeul Sătesc al Astrei locale, reculegere la Monumentul Eroilor şi parastas la mormântul părinţilor lui Iacob Mureşanu, urmate de vizionarea filmelor „Rebrişoara” (Studiourile „Fortuna” Cluj-Napoca), „Peştera Tăuşoarelor (documentar de Dumitru Rotar, Muzeul Grăniceresc Năsăud) şi dansul „Romana” (material pus la dispoziţie de Muzeul „Casa Mureşenilor” Braşov).
Seara se va încheia cu un program artistic susţinut de elevii şcolii rebrişorene, alţi invitaţi, masa de seară şi cazarea.
Duminică, 30 septembrie a.c., va începe Simpozionul Naţional „Personalităţi din Ardealul secolului XIX-lea în domeniul învăţământului, jurnalisticii, teologiei, ştiinţelor juridice şi muzicii care au activat pentru conservarea, îmbogăţirea şi promovarea specificului românesc”: Prezentarea creaţiilor literare, expoziţii cu lucrările elevilor (desen, pictură), album cu fotografii vechi etc.
Manifestarea îi are colaboratori: Academia Română – filiala Cluj; IŞJ BN, Casa Corpului Didactic BN, Muzeul „Casa Mureşenilor” Braşov, Muzeul Grăniceresc Năsăud, Despărţământul Năsăud al Astra, Biserica Ortodoxă Rebrişoara, Biserica Penticostală Rebrişoara, Cercul Astra Rebrişoara, Căminul Cultural „Anton Precup” Rebrişoara, SC Exmitiani SRL, Ani Tour Internaţional, Ocolul Silvic „Someş-Ţibleş”, cotidianul „Răsunetul” şi Mesagerul de B-N.
Comentarii
Doamna Olga acest simpozion a fost organizat de Consiliul Judetean Bistrita Nasaud si pe urma primaria s.a.m.d
Adaugă comentariu nou