Simularea evaluării naţionale, boicotată şi în Bistriţa-Năsăud. Află câte şcoli fac acest lucru?
Cadrele didactice de la un număr de 34 de unităţi şcolare din cele 172 existente în judeţul Bistriţa-Năsăud au decis să boicoteze simularea Evaluării Naţionale programată între 5-7 martie . Anunţul a fost făcut duminică de preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), filiala Bistriţa-Năsăud, Emil Mocianu: “ Angajaţii din educaţie au recurs la această formă de protest din cauza nemulţumirilor majore şi a lipsei de răspuns din partea Guvernului, dar şi a liderilor celor două camere din Parlamentul României, la solicitările federaţiei noastre. Membrii de sindicat din 1.100 de unităţi de învăţământ, din 28 de judeţe şi din Municipiul Bucureşti, au decis să nu participe la simularea examenului de evaluare naţională care se desfăşoară în perioada 5-7 martie 2018", a explicat Mocianu.
În acest context, Ministerul Educaţiei Naţionale face apel la cadrele didactice care au anunţat că vor boicota simularea Evaluării Naţionale din cauza unor nemulţumiri privin veniturile să nu afecteze elevii prin demersuri radicale, instituţia susţinând că boicotul nu este o soluţie: “ Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost adoptată cu o largă consultare a sindicatelor. În ceea ce priveşte vârsta de pensionare, la nivelul Uniunii Europene se doreşte creşterea vârstei de pensionare, nu scăderea ei. Tendinţa este confirmată chiar de profesorii care fac solicitări pentru a fi menţinuţi în activitate peste vârsta de pensionare. Aşadar, boicotul nu este o soluţie! Facem un apel la cadrele didactice, care tocmai au primit o creştere salarială de 20%, începând cu 1 martie 2018, să nu îi afecteze pe elevi prin demersuri radicale. Aceştia se află în faţa primei lor simulări de examen, iar impactul emoţional asupra lor este unul puternic", transmite instituţia, printr-un comunicat de presă.
De asemenea, ministrul Educaţiei "le reaminteşte reprezentanţilor sindicali că ne aflăm în plin proces de renegociere a contractului colectiv de muncă şi, potrivit prevederilor acestuia, sindicatele s-au angajat să nu declanşeze conflicte de muncă".
Solicitările cadrelor didactice, transmise Guvernului României şi conducerii celor două camere ale Parlamentului României, sunt:
1. Soluţionarea problemei privind reîncadrarea personalului didactic după intrarea în vigoare a Legii – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
2. Majorarea salarială de la data de 1 martie 2018 să nu fie condiţionată de comasări de unităţi de învăţământ, disponibilizări de personal şi de tăieri ale unor drepturi salariale legale;
3. Creşterea costului standard per elev/preşcolar pentru cheltuielile materiale, astfel încât părinţii să nu mai fie nevoiţi să aducă bani de acasă pentru dotarea claselor;
4. Rezolvarea modului de calcul al sporurilor şi indemnizaţiilor care li se cuvin salariaţilor din sistemul educaţional;
5. Rediscutarea grilei de salarizare pentru personalul didactic, având în vedere că această categorie socio – profesională are coeficienţi de ierarhizare situaţi în pătrimea inferioară;
6. Modificarea Regulamentului – cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporurilor pentru condiţii de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestora pentru personalul din familia ocupaţională „ÎNVĂŢĂMÂNT”, aprobat prin H.G. nr. 34/2018, care, prin conţinutul său, discriminează personalul nedidactic din învăţământ, căruia nu i se aplică;
7. Acordarea dreptului personalului didactic de a fi pensionat, la cerere, cu 3 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, fără diminuarea cuantumului pensiei.
Citiţi şi:
- Miercuri, 17 mai, grevă de avertisment în învăţământ între orele 11-13! De luni, 22 mai, grevă generală!
- Sindicaliştii din învăţământ au pichetat Instituţia Prefectului. Personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic, "o categorie năpăstuită"
- Grevă de avertisment mâine, 19 ianuarie, între orele 11-13, în toate școlile din județ! Aurelia Dan: Profesorii vor fi în clase, dar nu vor preda!
- Sindicaliștii din învățământ vor picheta vineri Instituția Prefectului! Care sunt principalele revendicări
- Inspectorul şcolar general Cristian Nicula: 57,8% din personalul din învăţământ din Bistrița-Năsăud va participa la greva generală
Adaugă comentariu nou