Sistemul de învăţământ nu este în stare să-şi formeze profesorii de care are nevoie

În raport cu învăţământul, în miezul verii opinia publică este într-o perioadă de formare. Ar trebui să spunem că e vorba de o formare continuă, dar am greşi. E doar ... periodică şi haotică. Înainte de a pleca la mare sau la munte, în timp ce-şi face bagajele, toată lumea vorbeşte despre învăţământ. Îşi dă cu părerea despre cum ar fi trebuit să fie ca să fie ... bine, Unii, candidaţi de toate felurile (elevi şi profesori) speră, cu ochi luminoşi, alţii strâng din dinţi şi invocă, în cel mai fericit caz, norocul. De-a lungul perioadei de cursuri n-au fost puse pe tapet decât acte de violenţă din şcoli (grave) şi schimbări de miniştri. De-a lungul anilor, în asemenea perioade, se mai elaborează vreo lege greşită a învăţământului... Cum vine vara, toată suflarea legată de învăţământ se ambalează!... Şi, peste toţi şi toate, politicienii fac cele mai sigure promisiuni. Apoi îşi iau cu toţii vacanţă. Şi lucrurile, nestingherite, revin la normal. Îşi recâştigă disfuncţiile, chiar anormalitatea. Putem ieşi din starea de anormalitate, care cuprinde tot mai mult învăţământul nostru? Ce am învăţat sau ce putem învăţa din problemele fierbinţi cu care s-a confruntat învăţământul, încă o dată, în această vară?
Ne alarmăm tot mai mult în vreme ce lucrurile continuă să se degradeze
Acum, ca în fiecare an, învăţământul s-a aşezat între două tipuri de evaluare: ieşiri din ciclu (evaluare naţională şi bacalaureat) şi aşezare pe o catedră (pentru profesori). Ambele tipuri au fost şi continuă să fie sugestive pentru evaluarea evoluţiei învăţământului, pentru luarea în consideraţie (pentru a câta oară?) a unor semnale de alarmă. Ne alarmăm tot mai mult în vreme ce lucrurile continuă să se degradeze, Urmărim cu o anumită voluptate cum acestea se degradează, felicitându-ne că avem tăria să le privim cu ochii larg deschişi, spunem că descindem în adevăr, că diagnosticăm fenomenul, ne şi pricepem la asta, dar ce facem cu tratamentul, cu găsirea soluţiilor salvatoare? În unele filme de război americane, vedem cum un elicopter forţează linia frontului pentru a salva nişte prizonieri din ghearele inamicului. Se trage din toate părţile, este fum, haos şi sânge, dar este cineva care găseşte locul potrivit unde să poziţioneze aparatul, ştie cât să îl ţină la sol, când să îl ridice şi pe unde să se retragă cu cei salvaţi, pilotând cu siguranţă, responsabilitate şi curaj. Da, este pilotul! Ne-am aştepta, nu?, să se întâmple lucruri mari dacă ne-am întreba cine ar putea să piloteze învăţământul românesc?... Dar care sunt lucrurile mari şi care sunt lucrurile mici, atunci când e vorba de formarea tinerilor pentru o societate în ... schimbare?
Puţină motivaţie, multă zădărnicie...
În cazul absolvenţilor clasei a VIII-a, 16 a fost numărul mediu de opţiuni pentru liceu, pe elev. A fost o medie confortabilă, menită să dea şanse de a-şi găsi un liceu majorităţii elevilor, aşa cum s-a şi întâmplat. Pentru calculator, n-a fost o problemă să opereze variantele. Pentru învăţământ, poate fi totuşi – şi această situaţie – o problemă. De ce ar trebui ca un copil – la vârsta când drumul în viaţă nu este încă bine stabilit – să mizeze pe atâtea opţiuni? El se poate gândi să se facă politician, medic sau ospătar şi să se pregătească, deci, din timp, din liceu, pentru asemenea domenii... Care, între timp, ar putea ieşi din orizontul lui de interes. De ce trebuie să opteze pentru n profiluri, y licee şi chiar z localităţi? Trei opţiuni ar fi aproape suficiente, să zicem şapte sau opt, în concordanţă cu o realitate a disponibilităţilor elevului definită de teoria inteligenţelor multiple. Dincolo de aceste aspecte domină mult hazard, pregătirea pentru o evoluţie incertă. Elevul pluteşte, în această etapă, într-o mare indeterminare. O indeterminare produsă de şcoală şi de societate. Şi să ne gândim că e vorba de tineri care mai au încă ceva drag de şcoală. Are eficienţă maximă orientarea şcolară? Este oferta şcolară foarte bine definită? Sunt foarte clare aşteptările societăţii? Dacă vom căuta sub pojghiţa lucrurilor, vom descoperi multă vânzoleală, gesturi justificative, dar puţin „rost”, puţină motivaţie, multă zădărnicie... Hazardul acesta va hrăni în continuare hazardul din societatea activă, nu va potenţa cu nimic un dinamism aşteptat şi, în consecinţă, şcoala se va dovedi în continuare foarte puţin utilă pentru societate. Şi i se va acorda în consecinţă o consideraţie pe (mică) măsură... Dar cazul orientării şcolare, al alegerii unui liceu şi apoi a unui traseu în viaţă nu se consumă în sine, în limitele unei problematici proprii. El se leagă de întregul sistem. Şi se leagă cu multe fire. Pe care e din ce în ce mai greu să le dezlegi.
Lucrurile continuă pe acelaşi făgaş greşit
În ceea ce priveşte evaluarea prin examene a profesorilor (în cazul de acum – definitivat şi titularizare), îngrijorător mi se pare nu faptul că lucrările unor candidaţi au fost notate cu 1 sau 2, ci altceva, ascuns în masa ... candidaţilor de mijloc, a celor mulţi. În masa celor care plutesc în jurul notei 5, cu fluctuaţii, se ascund o parte însemnată de motivaţii (sau „demotivaţii”...), ca şi „secretele” disfuncţiilor formării. În orice domeniu de activitate există nechemaţi, aventurieri ai alegerii, ai căutării unui loc de muncă, oricare ar fi el, iar aceştia pot ajunge în poziţia de candidaţi de nota 1. Mai pot fi, în cazul unor candidaţi, şi nedorite accidente... Nu e bine să se întâmple asta, dar este de înţeles. Incidenţa unor asemenea „profesori” asupra învăţământului este minimă, deşi, punctual, în sala de clasă, dezastruoasă. Trezeşte însă mari semne de întrebare situaţia în care o treime dintre profesorii candidaţi nu au luat şaptele necesar pentru promovarea examenului de definitivat. Ce se întâmplă în cazul acestora? Poţi pune, acum, sub semnul întrebării formarea iniţială şi, într-o anumită măsură, formarea continuă, grila de intrare în sistem, activitatea efectuată deja la clasă, îndrumarea metodică (făcută de... mentor, metodist, director sau inspector), ca şi motivaţia formării personale, capacitatea de completare a cunoştinţelor pe parcursul activităţii... Este vorba de profesori, persoane care s-au confruntat cu exigenţele activităţii la clasă. Ei, într-un fel, şi-au ales profesia, ar fi trebuit să lupte mai mult pentru ea şi, dacă nu şi-au găsit o motivaţie „tare”, atunci ar fi trebuit să renunţe. Ei, însă, nu sunt pierduţi de sistem şi nici nu ţin să iasă din acesta. Îşi pot continua activitatea, ca suplinitori. Şi o vor continua, în cele mai multe cazuri. Sistemul are (încă) nevoie de ei. Într-o piaţă a muncii cu ofertă săracă, profesorii de nota 5 îşi mai găsesc de lucru. Mulţi îşi pot ameliora activitatea. Dar unii dintre ei nu doresc altceva decât să lucreze, indiferent de cum sunt plătiţi. Tot e mai bine decât deloc. Gândindu-ne la ei, se vor trezi în mintea noastră întrebări legate de avântul obţinerii diplomelor universitare fără mare acoperire în cunoştinţe (ce ţine deja de mentalitate şi de modă), lipsa de atractivitate reală a unei profesii desfăşurate în învăţământ (retribuţie minimă, stres etc.), neimplicarea reală a decidenţilor din învăţământ în rezolvarea problemelor dureroase ale acestuia, conul de umbră în care a intrat şcoala în viziunea societăţii, ca şi multe altele. Şi lucrurile continuă pe acelaşi făgaş greşit.
Sub raportul încadrării cu profesionişti, o serie de catedre rămân sub semnul hazardului
Lucrurile devin mai nuanţate – şi mai pregnante – în cazul examenului de titularizare. Aici amestecul de profesori debutanţi şi profesori cu experienţă poate complica puţin analiza, dar aspectele legate de obţinerea performantei şcolii noastre sunt grăitoare. Potrivit MECTS, numărul candidaţilor care au obţinut note la proba scrisă este de 25.885. Tot potrivit MECTS, în 30 martie au fost afişate 6.692 de posturi didactice sau catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, respectiv 31.539 de posturi didactice sau catedre vacante ori rezervate pentru angajare pe perioadă determinată, în total 38.231 de posturi destinate concursului. Considerând sau nu absolute aceste cifre, este semnificativ să constaţi, de la bun început, că există mai multe posturi decât candidaţi şi că diferenţa este de asemenea semnificativă. Desigur că o serie de posturi vor fi ocupate de pensionari sau de diverşi suplinitori, unii veniţi, la rigoare, din afara sistemului. Unele posturi sunt eliberate temporar de inspectorii şcolari sau de profesori delegaţi pentru diferite funcţii... Este evident însă că, sub raportul încadrării cu profesionişti, o serie de catedre rămân sub semnul hazardului. Să nu mai vorbim de mulţimea, aproape ... îmbâcsită, a mutărilor de şah pe care trebuie să le opereze serviciile de personal ale inspectoratelor şcolare la începutul anului şcolar, uneori până târziu după prima zi de şcoală. Şcoli bune nu-şi pot forma colectivele didactice, directorii aleargă după pensionari (necesari şi ei), şcoli din mediul rural sunt nevoite să încadreze tot felul de începători. Şi, peste astea, se aşează plasa sistemului de relaţii asistate politic, care e prezentă şi în aceste situaţii. Iar politica, la orice nivel s-ar manifesta, nu aduce, după cum deja ştim, lucruri bune. De ce se întâmplă (sau se menţine) o asemenea stare? Politica educaţională este în criză, nu-şi poate stabili reperele, nu le poate urma pe cele existente. Şi, în faptul strict, sistemul nu este în stare să-şi formeze actorii, actanţii de la nivelul clasei. Ceea ce este cu adevărat îngrijorător.
Degeaba ai titulari de nota 8 dacă eşti nevoit să încadrezi profesori de 5
Vorbind de definitivat şi de titularizare, inclusiv la întâlnirea cu profesorii de la Bistriţa, doamna ministru al învăţământului considera benefică, pentru creşterea calităţii, ridicarea notei de trecere de la 6 la 7 (la def), ca şi posibilitatea fixării notei minime de trecere la titularizare la 8. În aparenţă, soluţia poate fi încurajatoare. Dar nu neapărat necesară. De ce? Pentru simplul motiv că degeaba ai titulari de nota 8 (mai puţini), dacă eşti nevoit să încadrezi pe catedre, fie şi temporar, profesori de 5. Presiunea notei poate fi benefică până la un punct, pentru anumiţi profesori, dar ea poate deveni şi descurajantă. Mulţi se vor întreba – şi chiar se întreabă – de ce să înveţe ca nebunii pentru un salariu de mizerie. (Trebuie însă să nu uităm şi să o spunem, în paranteză, că şi unii profesori de nota 5 pot să ajungă la performanţă şi să ia, cu timpul şi prin multă muncă, note mari. Soarta lor nu-i bătută definitiv în cuie, în anumite cazuri.) În planul politicii educaţionale, al managementului, trebuie lucrat foarte mult în ceea ce priveşte formarea iniţială şi continuă. Aici multe lucruri trebuie ... perfecţionate. Are sistemul forţa să se înnoiască? Cine îi poate da o asemenea forţă?
Se învaţă şi se evaluează multe cunoştinţe-reziduu
Să nu uităm de asemenea că, în privinţa notelor de la examenele profesorilor (ca şi la cele ale elevilor, de altfel), subiectele nu sunt perfecte. Ca şi programele. Se învaţă şi se evaluează multe cunoştinţe-reziduu. Uneori se introduc în subiecte „chichiţe” cu care profesorul nu prea are de lucru la clasă. Se pune foarte mult accentul pe memorare. E mult de memorat pentru un examen. Nu e vorba de necesitatea diminuării sau evitării bagajului de cunoştinţe, ci de „performarea” acestuia. Putem observa cum diminuarea cunoştinţelor pentru Bac reverberează dezastruos asupra formării iniţiale a elevilor. Despre un profesor care ia 2 la un examen putem crede fără să greşim că nu are o cultură adecvată activităţii didactice. Este un lucru mare, aproape o artă, să ştim înscrie cunoştinţele din formarea iniţială sau continuă într-un orizont cultural viabil, cerut de prestigiul unei fiinţe educate adecvat.
Va putea sistemul de învăţământ să-şi elimine disfuncţiile, să se reformeze din interior? Întrebarea rămâne încă retorică. Mai e de revenit asupra unei Legi a educaţiei imperfecte. Trebuie puse în mişcare alte şi alte sisteme leneşe. Şi e cald, chiar caniculă. Şi e soare. Şi noi suntem încă la munte sau la mare. Şi îndreptăm privirile spre alte orizonturi decât spre cele ale învăţământului!...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5