Sofia Rus, șef de promoție de 10, la CN „George Coșbuc” Năsăud: Sunt foarte recunoscătoare pentru anii de liceu! Succesul elevului, mereu dublat de pasiunea profesorilor
Sunt mândră să spun că am reușit în cei patru ani de liceu să obțin de fiecare dată media anuală 10. Anul acesta totuși a reprezentat pentru mine o încununare a muncii depuse pe tot parcursul vieții mele de elev, deoarece am reușit să mă calific la trei olimpiade naționale: Olimpiada de Limba și literatura română, Olimpiada de Istorie si Olimpiada de Limba franceză.
Am participat doar la două dintre acestea (pentru că atât mi-a permis programul) și am obținut Mențiune la Olimpiada Națională de Limba și literatura română și 2 Premii speciale la Olimpiada Națională de Istorie.
Bineînțeles că succesul personal al elevului este mereu dublat de munca și pasiunea profesorilor. Am avut ocazia să lucrez cu profesori deosebiți care au văzut în mine potențial și au muncit alături de mine pentru a-l fructifica.
Astăzi sunt mândră să mă numesc absolvent al Colegiului Național George Coșbuc din Năsăud și sunt foarte recunoscătoare pentru anii de liceu și tot ceea ce au însemnat pentru dezvoltarea și formarea mea ca om.
Sofia Rus, Colegiul Național „George Coșbuc” Năsăud
Citiţi şi:
- Sofia Rus, de la CN „George Coșbuc” Năsăud- Mențiune la faza națională a Olimpiadei de limba și literatura română
- Sofia Rus, de la Colegiul Național "George Coșbuc", Premiul special la Olimpiada Națională de Istorie!
- Un liceu în care arta formează personalitatea elevului, cu perspective şi pentru alte specializări universitare, o unitate de referinţă, cu un învăţământ modern, la standarde europene
- Sofia Rus, un 10 PERFECT la BAC 2024
- Statutul Elevului, în vigoare din 22 septembrie. Sunt permise telefoanele la şcoală, nu şi în timpul orelor. Fără mustrări în faţa clasei, acces şi fără uniformă!
Comentarii
STIMATĂ ABSOLVENTĂ,
Felicitări pentru rezultatele deosebite obținute în anii de școală, după o lege veche, ... „acumulările cantitative au dus la salturi calitative !”. Să fii convinsă că efortul personal bine dozat și coordonat o să-ți aducă multe satisfacții. Citind cele spuse la absolvirea Liceului, le-am comparat cu afirmațiile absolventei din Ineu ... câtă deosebire, ca între cer și pământ !.
Succes în viitoarele încercări !. Cu prețuire,
Adaugă comentariu nou