Un liceu în care arta formează personalitatea elevului, cu perspective şi pentru alte specializări universitare, o unitate de referinţă, cu un învăţământ modern, la standarde europene

O unitate de învăţământ cu prestigiu şi dorită de mulţi elevi – LICEUL DE ARTE „CORNELIU BABA” din Bistriţa

În urma vizitei noastre în frumoasa şi moderna unitate de învăţământ din municipiul Bistriţa am constatat, cu deosebită plăcere şi satisfacţie, că Liceul de Arte „Corneliu Baba” este o unitate de referinţă în învăţământul nostru, unde modernismul, performanţa, practici psiho-pedagogice eficiente se intersectează cu un învăţământ de calitate, cu perspective de afirmare în lumea artelor şi nu numai, în care rolul artelor este unul imens în formarea personalităţii puternice a elevilor.
I-am solicitat, insistent, d-lui prof. Macedon Retegan – directorul Liceului de Arte „Corneliu Baba” să ne prezinte, succint, care sunt preocupările, performanţele şi perspective solicitatei instituţii pe care o coordonează şi părerea despre rolul artei în actuala perioadă.
„Arta este un mijloc de realizare spirituală, dar şi materială, prin ceea ce realizează, mâna, creierului şi sufletul. Rolul artei şi a „produsului finit” este unul primordial, liceul nostru oferind condiţii foarte bune de pregătire şi afirmare.
Nimic nu se compară cu sensibilitatea interioară a unui artist şi aplicaţiile talentului său în societate pentru a fi în slujba şi în folosul semenilor”.
Merită să scoatem în evidenţă caracteristicile acestei unităţi de învăţământ şi perspectivele pentru anul şcolar 2014-2015.

Planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2014-2015
Curs de zi – 56 de locuri
Arte plastice – 28 de locuri
Arhitectură şi design – 28 de locuri
Ateliere care permit specializarea în:
* arhitectură
* design
* grafică
* pictură
* artă monumentală
* textile – creaţie vestimentară
* ceramică
* sculptură
* proiectare ambientală
Calificări profesionale:
* tehnician pentru tehnici artistice
* tehnician în domeniul artistic

Manifestări expoziţionale
- concurs de arte plastice – Ziua Europei
- expoziţie de desen – pictură – Spiritul Crăciunului şi Spiritul Pascal;
- Afişe pentru Pace
- prezentare de modă Historica – serbările Bistriţa Medievală
- expoziţie şi prezentare de modă – Galeria Liceului de Arte Plastice – „Accente Identitare”
- Diploma 2007, 2006 – Muzeul Judeţean
- Expoziţie de icoane la Turnul Dogarilor
- Magister 2008 – spaţiul public – Pietonal Liviu Rebreanu Bistriţa
- Magister 2009, 2010, 2011, 2012 – Winmarkt Bistriţa, etaj II
- Expoziţie Naţională „Maestrul şi ucenicii” 2008
- Manifestări expoziţionale pe Pietonal – cu ocazia a 10 ani de parteneriat Bistriţa – Besançon (2007)
- parteneriate cu oraşele Besançon, Brandenburg şi Zielona Gora

Istoricul şcolii

Liceul a fost înfiinţat în anul 1998 şi poartă numele maestrului Corneliu Baba, care este şi patronul nostru spiritual.
Din anul 1998 au fost terminate lucrările de reabilitare la clădirea de pe B-dul Independenţei, nr. 3-5, unde există amenajate un număr de 12 săli de clasă în care se desfăşoară cursurile de cultură generală şi atelierele de specialitate (grafică, pictură, artă monumentală, textile, creaţie vestimentară, sculptură, ceramică, arhitectură şi design), precum şi un laborator de informatică dotat cu un server şi 30 de computere performante, conectate la internet, reţea wi-fi, aparatură multimedia (calculatoare mobile, proiectoare şi table interactive). Şcoala mai dispune de mijloace audio-vizuale, soft educaţional, hărţi, material didactic adecvat conţinutului procesului instructiv-educativ.

Rezultate la diferite examene şi competiţii:
Anul şcolar 2010-2013
* Procent de promovabilitate la Bacalaureat peste 99%;
* Procent de promovabilitate la examinarea competenţelor artistice (lucrare de diplomă) 100%

Rezultate la concursuri şi olimpiade şcolare
2013 – Menţiune – Olimpiada Naţională de Istoria Artelor şi Arhitecturii – Scurtu Ana
2012 – Premiul Special Olimpiada Naţională
* Pictură – Rus Angela Melitta
2011 – Menţiuni la Olimpiada Naţională de Arte
* Pictură – George M. Maria Carolina
* Grafică – Mărginean C.S. Silviu Cristian
2010 – Olimpiada Naţională de Arte Vizuale – Menţiuni
*Ceramică – Bende Monica
*Creaţie vestimentară – Moldovan Silvana
*Creaţie vestimentară – Poenaru Alina Elena
Premiul I: Mihai Nuţu Valentin, Năstase Cristina, Rob Iulia – Istoria Artelor; Diana Poienaru – Scultură 2008
Premiul Amann 2005 – Balaiţă Anamaria
Locul II la faza naţională a concursului „Floare de colţ” – secţiunea creaţie vestimentară
Menţiuni: Frişan Mirela, Lorinţ Anamaria – Olimpiada Naţională de Arte Plastice – secţiunea design vestimentar 2008
Menţiune: Istorie – Hangan Sandu;
* Sesiunea de comunicări ştiinţifice a elevilor la disciplina istorie – etapa naţională 2003-2007: Locul IV – Gyenge Edith şi Premiul Special pentru cea mai bună susţinere a unei dezbateri ştiinţifice
* Participarea la tabere de creaţie (Poiana Pinului, Bistriţa, Oradea) unde s-au obţinut de asemenea numeroase premii
* Participarea la concursul „Europa la liceu” – care s-a finalizat cu Locul I pe zona de N-V în anul 2005 şi participare la faza naţională.
* Participare la faza naţională a Concursului Naţional de Istorie şi Societate în Dimensiune Virtuală, Sibiu 2005
* Olimpiada de biologie – faţa naţională 1999.
Liceul face parte din Clubul Darwin şi a participat activ la Managementul Parcului Naţional Munţii Rodnei.
Liceul sprijină punerea în valoare a monumentelor istorice reprezentative din municipiul Bistriţa prin realizarea unor machete şi lucrări plastice reprezentative (ex. macheta cu Biserica Evanghelică Bistriţa).
Unitatea este dotată cu sistem de supraveghere video şi control acces.

Necesar, util şi de o importanţă deosebită!
Informaţii admitere 2014
Din data de 1 aprilie 2013, în fiecare zi de sâmbătă, între orele 8.00-12.00, se organizează, la sediul din B-dul Independenţei, 3-5, Consultaţii gratuite de specialitate în vederea pregătirii elevilor pentru proba practică (aptitudini) de admitere în liceul nostru.
Înscrieri admitere – pentru probele de aptitudini 26-27 mai 2014
Admiterea în liceu – probele de aptitudini vor avea loc între 28-30 mai 2014 (începând cu ora 9.00).
28 mai – proba de percepţie vizuală (desen)
29 mai – compoziţie plastică – culoare (Arte)
30 mai – compoziţie (Arhitectură)
3 iunie – afişarea rezultatelor la probele de aptitudini.

Posibilităţi de continuare a studiilor:
Liceul nostru oferă un învăţământ la standarde europene, într-o formulă completă, care permite specializarea în arte plastice şi design, arhitectură şi dezvoltare urbană, dar şi adaptarea pentru alte specializări universitare.
Pentru relaţii suplimentare: Liceul de Arte „Corneliu Baba” Bistriţa, B-dul Independenţei, nr. 3-5; tel. 0263.234910, fax 0263.236492; web: http://www.liceuldeartecbaba.ro; e-mail: [email protected]
Sunteţi aşteptaţi şi veţi primi informaţii şi perspectiva realizării viitorului dumneavoastră.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5