Șomer cu o indemnizație lunară echivalentul a.... trei salarii minime pe economie!

Ioan Sărățean

E posibil ca formularea din titlu să pară a fi neverosimilă,exagerată chiareronată. Conjudețeanul și amicul nostru, Ioan Șut, de la Joseni,ne confirmă totuși faptul că e corectă. Fiu de morar, căruia i-a plăcut și îi place din totdeauna munca, inițial, a încercat să practice în buna tradiție meseria părinților, dar au apărut tot felul de probleme, mai ales că asupra activului aveau vocație succesorală și alți moștenitori, așa că s-a văzut nevoit să renunțe. S-a angajat și a lucrat la fostul I.A.S. Bistrița (director inginerul Naghiu Lazăr).După aplicarea noii legislației privind regimul proprietății,acest lucru n-a mai fost posibil. În noile condiții,s-a orientat ca mulți alți conaționali de ai noștri spre spațiul comunitar. Așa se face că de vreo 12 ani încoace este implicat în fiecare an calendaristic în două campanii agricole: una în afara fruntariilor țării, care începe pe 01 decembrie, odată cu declanșarea la noi a Lunii Cadourilor și a febrei pregătirilor de sărbători, pe care o socotește o adevărată destindereși se încheie pe 01 iunie, iar cea a doua mult mai durăși istovitoare, în țară, în restul intervalului, pentru că omul crește vreo80 capete ovine, doi cai, vacă, junincă, porci, păsări, cărora trebuie să le asigure hrana pentru iarnă. De aceea, acasă se ocupă de toate: întreținerea și recoltarea culturilor agricole și furajelor, de pregătirile pe perioada lipsei sale din țară și nu numai. Este susținut de harnica sa soție Lenuța împreună cu fiul lor Ionică, ce se apropie de vârsta însurătoarei. În prima parte a campaniei din exterior, respectiv, în lunile decembrie și ianuarie, participă la lucrări de altoire la masă, la pregătirea și livrarea materialului săditor viticol beneficiarilor, după care ia parte la tăieri și alte lucrări specifice sectorului viticol.Pentru pricepere, iscusință, seriozitate, răspundere și corectitudine de care a dat și dă dovadă s-a bucurat și se bucură din totdeauna de aprecieri pozitive din partea angajatorului.Nu întâmplător a fost angajată în acest sector și în aceleașicondiții favorabile și familia ginerelui său Buf Constantin Ioan și soția Buf Petruța Ionela, care după șase luni de activitate acolo beneficiază fiecare de indemnizații lunare echivalentul a.... trei salarii minime pe economie,ce le conferă posibilitateade a reveni o perioadă acasă pentru a se ocupa de problemele din gospodărie. Tânăra familie a reușit astfel să-și edifice din materiale de foarte bună calitate o locuință impunătoare, funcțională, în regim de înălțime P+E+M, racordată la utilități, ce contribuie la înnobilarea și înfrumusețarea zonei, anexe gospodărești compuse din garaj, spații de depozitare și cu alte destinație, iar în prezent execută un gard împrejmuitor la care folosește piatră ( andezit). Nici aici și acum tânăra familien-are astâmpăr, iar drept dovadă îl constituie faptul că a preluat de la socrii, respectiv părinți spre creștere și îngrășare nouă porci. Eforturile depuse sunt apreciate chiar și de Ionică, mezinul familiei, în vârstă de 13 ani, elev în clasa a VII-a la Școala Generală, crescut de la vârsta de șapte luni de bunica sa, care înțelege și vede în mod concret că acestea sunt în exclusivitate în folosul și beneficiul său și a familiei lui. ( La plecarea părințilorpentrua se proteja de emoțiile negative ale despărțirii preferă totuși să nu fie prezent). Toți cei cinci Ioni pozitivi, inclusiv Ionela, nu s-au plâns niciodată și nu se plâng nici acum de greutăți, pe care știu să le depășească prin solidaritate familială, devotament și mai cu seamă cu o deosebită hărnicie. E și motivul pentru care îi felicităm și îl rugăm pe Dumnezeu să le dea în continuare sănătate și putere pentru a putea continua activitatea în același ritm și a-și realiza năzuințele și obiectivele pe care și le-au propus.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5