Spermezeu: Dosar penal pentru doi angajaţi ai unei firme. Au exploatat, cu maşinile firmei, nisip şi pietriş în albia Ilişuei

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de executare de activităţi miniere fără permis sau licenţă.

"Astfel, s-a stabilit faptul că la data de 7 mai a.c.,  doi bărbați de 28 de ani, respectiv 38 de ani, ambii angajați ai unei firme, au efectuat lucrări de exploatare a nisipului şi pietrişului cu autoutilitarele societății, în albia râului Ilișua, în zona târgului de animale din localitatea Spermezeu. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de executare de activităţi miniere fără permis sau licenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 57, alin. 2 din Legea minelor  nr. 85/2003", precizează Crina Sârb, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5