Stelian Dolha (PNL): Avem nevoie de un guvern care să ne prezinte situaţia actuală a României
-
View the full image
Stelian Dolha
Reacţiile politice nu au întârziat să apară după anunţarea, de către preşedintele Traian Băsescu, a măsurilor anticriză adoptate în urma negocierilor cu FMI, anume scăderea salariilor bugetarilor cu 25 % şi cu 15% a pensiilor şi a ajutorului de şomaj.
Vicepreşedintele PNL B-N, Stelian Dolha, a atacat în termeni duri măsurile anunţate de preşedintele Băsescu, declarând că nu sunt măsuri de ieşire din criză, şi că avem nevoie de un alt guvern.
,,Avem nevoie de un guvern care să ne prezinte situaţia actuală a României, şi abia mai apoi, să ne prezinte măsurile economice de ieşire din criză. Prin împrumutul FMI s-a câştigat puţin timp, noi am criticat această idee, lipsa de viziune şi ezitările acestui Guvern ne-au adus în această situaţie. Luarea unor măsuri care măresc şomajul, scad veniturile şi restrâng pieţele, fără crearea unor oportunităţi de relansare economică nu vor avea decât efectul de a croniciza criza şi nu de a o stopa. Primă măsură pe care Guvernul Boc trebuia s-o adopte era să acţioneze asupra cheltuielilor cu achiziţiile publice şi apoi sectorul bugetar. Aceste măsuri pe care abia acum le ia Boc trebuie precedate de măsuri economice. Însă nu poţi reduce sectorul bugetar într-o piaţă dominată de şomaj. Ajustarea brutală a sectorului bugetar nu este o soluţie pentru că cheltuielile vor fi resimţite de sectorul economic. Cred că oamenii trebuie respectaţi la fel, atât cei din mediul bugetar, cât şi cei din mediul privat”, a declarat vicepreşedintele PNL B-N, Stelian Dolha.
Citiţi şi:
- Grupul Parlamentar al Partidului Naţional Liberal
- Stelian Dolha (PNL): Închiderea spitalelor, un abuz incalificabil şi totodată un dispreţ
- PNL B-N acuză Guvernul Boc că a îndatorat ţara
- Ioan Oltean:,,Criza nu a provocat-o Guvernul Boc. Guvernul Boc e cel care trebuie să depăşească şi să rezolve criza”
- Daniel Constantin (PC): Nu populaţia trebuie să plătească pentru greşelile actualei guvernări
Adaugă comentariu nou