Ştiri, evenimente creştine (17-22 iunie 2013)

Selecţie şi adaptare, prof. Vasile Găurean

* Pretutindeni în ţară s-a sărbătorit cu fast şi bucurie Înălţarea Domnului la cer, una din cele mai mari sărbători creştine, ce marchează încheierea ciclului Mântuirii umanităţii făcut de HRISTOS pe pământ. A fost şi Ziua Eroilor din războaie şi temniţe. După zece zile vom prăznuim Cincizecimea, Pogorârea Duhului Sfânt, Întemeierea Bisericii.
* Guvernul turc şi-a exprimat „dezamăgirea” faţă de afirmaţiile Suveranului pontif Francisc privitoare la genocidul comis împotriva armenilor în Primul război mondial. (Este bizară tenacitatea cu care guvernele Turciei refuză să recunoască cel dintâi genocid al secolului al XX-lea împotriva poporului armean, victimele numărând peste un milion de fiinţe umane.)
* Părintele Romei a vorbit despre un ,,lobby gay” şi de „un curent de corupţie la Vatican”. /,,Este adevărat, există. Trebuie văzut ce putem face”- a spus Sanctitatea sa.
* Patriarhul Kiril al Moscovei şi întregii Rusii a îndemnat pe călugări să de despartă de internet, fiindcă „s-au despărţit de lume” /”Când un călugăr apelează la telefonul mobil şi la internet, trebuie să-şi pună întrebarea dacă mai are sens locul lui în mănăstire.” Bine zici, Preafericite! Ori în lume ori fără lume, nu cu ambele!
* Într-o ţară intolerantă ca Iranul, 246 de tineri îndeosebi, s-au convertit la creştinism în luna aprilie, un record absolut.
* Deputatul Remus Cernea (ales pe liste PSD şi devenit independent) se revoltă, considerând că „rolul Bisericii şi Casei Regale nu au ce căuta a fi menţionate în Constituţe” şi că „asistăm la un continuu asalt al BOR împotriva instituţiilor statului”. (Mare lucru că la cei 64.300 de câini din Bucureşti, mai latră unul?)

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5