Sub semnul tradiţiilor, la Runcu Salvei. Floarea Cosmi, mama opincilor, Cetăţean de Onoare

Prima ediţie a Zilei culturii tradiţionale la Runcu Salvei s-a derulat sub semnul binecuvântării, pe o vreme frumoasă, care a adus, la foişorul din centrul comunei, toţi oamenii satului pentru a se bucura, împreună cu invitaţii, de momente frumoase.
Evenimentul, prezentat cu drag de tradiţii de scriitorul Menuţ Maximinian, a debutat cu un recital de muzică tradiţională susţinut de Lenuţa şi Teodora Purja (embleme ale cântecului arhaic), alături de Maria Marilena Monda, fiică a satului. A urmat acordarea titlului de Cetăţean de Onoare, de către Consiliul Local Runcu Salvei, meşterului popular Floarea Cosmi. „Ceea ce facem noi astăzi este o răsplată a muncii unui om deosebit, Floarea Cosmi, care a încălţat poate jumătate de ţară cu opinci. La 83 de ani este imaginea vie a ţăranului de pe aceste meleaguri. Merită deplin acest titlu pentru că a ridicat Runcul, fiind prezentă la toate televiziunile, în momentul de faţă fiind cea mai cunoscută persoană din Runc. Când am fost la Televiziunea Română toată lumea o cunoştea pe lelea Floricică. Această femeie este un exemplu pentru noi, toţi ar trebui să luăm modelul dânsei. Ştie să vorbească, să se comporte, este ospitalieră, prin casa domniei sale au intrat mai mulţi oameni decât avem noi în trei comune în această zonă şi pe toţi i-a servit. De aceea am făcut acest gest şi îi urăm sănătate şi să ne bucurăm împreună mulţi ani de acum încolo”, a spus primarul Anchidim Pavelea la acordarea distincţiei.
La Runcu Salvei a fost prezent şi preşedintele PNL B-N, Ioan Turc care a spus: „Oricine trece de poarta Runcului înţelege că aici este un tărâm binecuvântat. Este cea mai mare comoară a ţinutului pentru că păstraţi datinile, obiceiurile şi mai ales cuvântul frumos şi dulce românesc. S-o preţuim pe lelea Floricică, pentru că, exact aşa cum vedem drapelul şi ştim că este vorba de România, când o vezi pe ea ştii că este vorba de Runcu Salvei”.
Au vorbit apoi despre importanţa păstrării tradiţiilor dr. în etnologie Virginia Linul şi tânărul etnolog Iosif Ciuntirei şi profesorul Dănilă Filipoi. În cuvântul ei, Virginia Linul a vorbit despre modul în care, încă de tânără, Floarea Cosmi a fost prezentă cu opincile la târgurile de meşteşugari şi că, pas cu pas, a devenit un nume cunoscut prin muncă şi seriozitate: „Aveţi un noroc extraordinar pentru că, dacă nu era dumneaei, nu se auzea atât de Runcu Salvei. Ea ţine sus steagul tradiţiei şi al omeniei. În momentul în care merge în lume, ea spune peste tot că e din Runcu Salvei, Bistriţa-Năsăud. Trebuie să conştientizaţi ce valoare aveţi în lelea Floare şi s-o preţuiţi”.
Scriitorul George Vasile Dâncu, directorul Editurii Şcoala Ardeleană, unul dintre promotorii acestui eveniment, a declarat: „Lelea Floare este ceea pierdem noi acuma, o lume pe cale de dispariţie, ultimul ţăran român din această zonă. Prin lelea Floare vedem că vom pierde ceva şi nu va fi nimic ce să putem pune în loc. S-a dus şi badea Vasile Dâncu, un mare poet, un om valoros pentru sat, serios pentru literatura română. Amândoi sunt din aceeaşi generaţie. Noi, doar atunci când mergem în lume ne dăm seama ce frumos este acest drum. Nu vom mai încălţa opincile decât la parade, dar trebuie să purtăm acea opincă a ţăranului român în suflet. Floarea Cosmi e o mare vedetă, în adevăratul sens al cuvântului, şi noi suntem mândri de ea”. Ultima opincareasă a lucrat o viaţă cu soţul Dumitru, acasă, în Runcu Salvei, până ce acesta a trecut la cele veşnice. Ageră la vorbă, dar şi la lucru, ţăranca noastră munceşte la opinci de când se ştie. Înaintaşii noştri au plecat în opinci spre Europa şi au câştigat respectul europenilor. "Erau timpuri când opincile erau la mare căutare", spune nostalgica lelea Floare. Anii au trecut şi revoluţia industrială în domeniul încălţămintei a restrâns mult activitatea breslei. Astfel, meşterul nostru a fost nevoit să caute surse suplimentare de venit. Pentru a câştiga mai bine, s-a orientat şi s-a specializat şi într-ale artizanatului popular, lucru ce l-a făcut să cutreiere ţara la diferite târguri şi manifestări populare, mai mult truda fiindu-i apreciată cu diplome şi premii. Pe parcurs a mai lucrat la Nimigea, Salva, Năsăud şi la Leordina în Maramureş, astăzi fiind invitat permanent la Muzeul Ţăranului Român. Acum a rămas singur în meserie, majoritatea celorlalţi colegi opincari fiind trecuţi în nefiinţă. "Opincăria se va pierde, pentru că nimeni nu s-a mai îndemnat să o mai practice. Din păcate, Dumnezeu n-a vrut să ne înzestreze cu prunci, pentru că poate aşa o lăsam şi eu moştenire", regretă opincareasa.
Lelea Floare este şi o iscusită bucătăreasă făcând plăcinte cu brânză admirate la festivalurile de panificaţie, cu care a obţinut importante premii. Lucrează cu dragoste, în gând cu rugăciunea şi la prescuri, pe care le pregăteşte cu sfinţenie într-un mod aparte.
A urmat un program artistic susţinut în acompaniamentul orchestrei din care au făcut parte Andrei Dănilă, Gabriel Nechiti, Ionel Oarcăs – la vioară, Petrică Adam – contrabas şi Marius Gherman – acordeon. Au venit, în ceas aniversar, pentru a fi alături de Floarea Cosmi, artiştii Alina şi Genuca Ceuca, Vlad Sărmaş, Voichiţa Groza, Oniţa Ciuta, Lucreţia Pomohaci, Dănilă Filipoi, Viorica Hojda, Olimpia Deneş şi Petre Petruse.
Ansamblul „Roata” de la Runc, cel care zilele trecute s-a întors dintr-un turneu de promovare a României în Insula Lipari din Italia, a prezentat un program gândit de coregraful Florin Piersică şi instructorul Liviuţa Istrate, cu dansuri de pe Şieu, din zona Codrului, Făgăraş, dar şi binecunoscutul dans de pe Someş.
La final, s-a făcut „Roata de la Runc”, cu care judeţul nostru a intrat în Cartea Recordurilor, joc în care s-au prins şi turiştii veniţi special din Bucureşti pentru a vedea acest eveniment din „România frumoasă”. Dovadă că meşterul Floarea Cosmi este iubită, a fost prezenţa la Runc a tuturor televiziunilor centrale care au mediatizat acest eveniment prin care „mama opincilor”, cea care vorbeşte cu atâta drag de lumea satului ei, a fost cinstită aşa cum trebuie de către autorităţi.
O notă aparte merită şi Cătălina Rotaru, venită special la eveniment într-un costum din judeţul nostru, care, alături de Vlad Sărmaş, amândoi câştigătorii concursului „Vedete populară” de la TVR, trec des pragul meşterului popular Floarea Cosmi.
Pentru modul în care s-a organizat această sărbătoare, în care frumuseţea sufletului ţăranului român a fost aşezată la loc de cinste, primarul Anchidim Pavelea şi viceprimarul Vasile Pop, scriitorul George Vasile Dâncu şi toţi cei implicaţi merită felicitări.
Aşa arată România frumoasă!

Comentarii

18/09/19 08:29
Cristos

Familia asta Cosmi are o nebuna drogata prin Italia cu un copil. Dc nu acrieti deapre ea nu laude si glorii!?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5