Sublocotenentul Ștefan-Andrei Costaru, din Bistrița, locul I la specialitatea militară Cercetare a Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu
Mie, 07/30/2025 - 17:37
Astăzi, 30 iulie, într-un cadru festiv și cu o încărcătură emoțională aparte, s-a desfășurat ceremonia militară de acordare a primului grad de ofiţer absolvenților Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu. Cei 265 de absolvenți ai promoției 2025, intitulată onorific „Regina Maria‒150”, vor încadra funcții în Ministerul Apărării Naţionale și în celelalte structuri din cadrul Sistemului de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională.
La eveniment, alături de comunitatea academică militară sibiană, au fost prezenți: șeful Statului Major al Apărării, domnul general Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Forțelor Terestre, domnul general-locotenent Ciprian Marin, comandantul Corpului Multinațional de Sud-Est, domnul general-locotenent Cristian-Daniel Dan, reprezentanți din cadrul Sistemului de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, oficialități publice locale şi centrale, familiile și prietenii tinerilor absolvenți.
În semn de apreciere și recunoaștere a rezultatelor excepționale obținute pe timpul studiilor, șeful Statului Major al Apărării, domnul general Gheorghiță Vlad, a oferit stiletul gravat șefului promoției 2025, domnului sublocotenent Daniel Teodorovici și Emblema de merit „Ştiinţă Militară” clasa a II-a, domnului sublocotenent Jenică-Alexandru-Cristian Topor-Toșa.
De asemenea, domnul general-locotenent Ciprian Marin a oferit premii și diplome de merit absolvenților din cadrul Ministerului Apărării Naționale, clasați pe locul I, pe specializări universitare, arme și specialități militare.
Slt. Ștefan-Andrei Costaru a fost distins pentru locul I la specialitatea militară Cercetare.
În discursul său, șeful Statului Major al Apărării, domnul general Gheorghiță Vlad, a transmis absolvenților promoției 2025: „Dragi colegi, îmi doresc să fiți comandanți respectați, dar și oameni echilibrați. Să nu uitați niciodată de unde ați plecat! Nu uitați de părinții care v-au crescut, de colegii care v-au susținut, de mentorii care v-au format! Nu uitați că, indiferent cât de sus ajungeți, onoarea de a purta uniforma este mai presus de poziția pe care o ocupați!”
„Vă îndemn să pășiți în carieră cu modestie, curaj și respect față de tradițiile militare, dar și cu inima deschisă către viitor. România are nevoie de lideri lucizi, buni, hotărâți. De oameni care lasă urme adânci nu prin putere, ci prin exemplu. Pășiți cu încredere! Fiți mereu demni de credința pe care Patria și poporul și-au pus-o în voi!” a precizat, în cuvântul său, comandantul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, domnul colonel Dumitru Todosiuc.
Șeful de promoție 2025, domnul sublocotenent Daniel Teodorovici, a luat cuvântul în numele promoției „Regina Maria‒150”, precizând: „Am ajuns la finalul unei călătorii care a însemnat transformare, efort și perseverență. Nu a fost un drum deloc ușor, dar a fost un drum unic, care stă la baza a ceea ce suntem astăzi. Am învățat ce înseamnă camaraderia, curajul și responsabilitatea. Am plâns și am râs împreuna. Am fost slabi, dar am devenit puternici”.
Felicitări pentru reușită și bine ați venit în rândul corpului ofițerilor!
SEMPER UNA!
***
În spatele oricărei cariere militare stau oameni cu poveștile, viețile și trăirile lor. Cariera militară este o profesie pentru unii, vocație pentru alții, pasiune pentru ceilalți. În octombrie 2022, scriam despre tânărul bistriţean Ştefan Costaru, absolvent al Colegiului Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița, care duce mai departe cariera militară a bunicului, dar şi a tatălui său. Ștefan Andrei Costaru a fost admis, în 2022, primul (pe locurile destinate liceelor civile) la Academia Forțelor Terestre ,,Nicolae Bălcescu" Sibiu, media 9,80 (matematică 10, informatică 10). Au trecut anii, iar Ștefan a confirmat!
Bunicul său este col. (rtr.) Haidău Iorgu, absolvent din promoția 1972, la Școala Militară de Ofițeri Activi de Artilerie "Ioan Vodă" Sibiu.
General de brigadă Costaru Adrian Nicolae, – tatăl lui Ştefan – este absolvent al Academiei Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu" Sibiu.
Este povestea a trei generaţii de militari de carieră!
Felicitări!
Povestea aici: https://rasunetul.ro/col-rtr-iorgu-haidau-col-adrian-costaru-stefan-costaru-povestea-trei-generatii-din-armata-romanaFelicitări și
Citiţi şi:
- Col (rtr.) Iorgu Haidău, col. Adrian Costaru, Ştefan Costaru! Povestea a trei generaţii din Armata Română!
- Sărbătoarea absolvenţilor la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu! Bistrițeanul Ștefan Andrei Costaru a primit cheia promoției!
- Ştefan Costaru- primul admis la Academia Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu" din Sibiu- alături de prietenii şi foştii colegi de la "Liviu"
- Şcolile Superioare ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor vă aşteaptă
- Felicitări! Nicoleta Drăguş, singura bistriţeancă admisă la Academia Forțelor Terestre din Sibiu, specializarea STS

Meniu principal
Ultimele stiri
Lun, 11:20
Sfaturi de întreținere pentru motocultoare Lun, 11:17
Scurt ghid despre DEN - învață cum să alegi MEREU corect ciorapii lungi de care ai nevoie Lun, 10:13
Prof. Augustin Rus: Pe vremea când ... Lun, 10:11
Lucian Gruia. Fructele măiestriei poetice Cultura
Comentarii
Tata Jean -
Lun, 08:01
Tată Jean, mândrule campion,
Aranjează-ți cu Bistrița meciul!
Să vezi ce marcaje, pe stadion,
Au...
Radu Cîrcu -
Lun, 00:35
Felicitări Adrian. De la discuțiile noastre amicale privind minimul efort și maxima eficiență,a...
Valeri Toderici -
Dum, 23:06
Mulțumim,din suflet ziarului Răsunetul de Bistrița,care a publicat,în data de 16.01 2026 articolul...
Gheorghe Anghelina -
Dum, 17:25
Am avut bucuria de a-l intalni astazi. Parintele are numarul meu de telefon insa eu , nu! Ar fi o...
Rus Augustin -
Dum, 15:34
Îmi pun o întrebare simplă ... Oare chiar așa de întortocheate sunt căile Domnului ?
Aniversări
În zi aniversară, preacucernice părinte LUCIAN GREABU, preot la Biserica Năsăud I, vă dorim mulţi ani cu sănătate și har duhovnicesc în slujirea...
Fie ca Bunul Dumnezeu să vă dăruiască har duhovnicesc, preacucernice părinte ALIN CARAFA, preot paroh la Mogoşeni, iar de ziua aniversară a dvs.
Mulți ani cu sănătate și bucurii îi dorim, în zi de naștere, doamnei Maria Burbulea, meșter popular din Tureac.























Adaugă comentariu nou