Teodor Tanco: Viaţă şi Literatură (Autobiobibliografica) ‘85

Când am citit ediţia a III-a, revăzută şi adăugită, a cărţii „Viaţă şi Literatură (Autobiobibliografica) ‘85” (ed. „Napoca Star”, Cluj-Napoca, 2011), am trăit sentimentul că, în multe privinţe, destinul d-lui Teodor Tanco se aseamănă cu cel al regretatului Adrian Marino din „Viaţa unui om singur”. Amândoi, descendenţi din familii de intelectuali cu arborele genealogic coborâtor până în secolul al XVIII-lea, cu viaţă solitară şi refuz total de a adera la vreo tabără literară a regimului securisto-comunist, au slujit cu încăpăţânare arta cuvântului, folosindu-se fiecare de propriile unelte (dl. Tanco, doctor în drept, dar istoric literar, prozator şi dramaturg recunoscut şi apreciat, dovadă premiile primite (al Academiei sau ale Uniunii Scriitorilor din România şi Moldova), diplomele de onoare, de excelenţă, de merit şi alte distincţii de-a lungul celor 85 de ani, Adrian Marino, filolog, istoric literar, specialist în teoria literaturii, laureat al premiului Herder); precizez faptul că întâiul doctor în matematică din România a fost unchiul său, Paul Tanco, fost director al Colegiului „George Coşbuc” din Năsăud.
Urmaş al cătanelor Regimentului II de graniţă năsăudean, dl. Tanco a trebuit să cunoască ororile celui de-Al Doilea Război Mondial (în acest sens a se vedea cele trei volume intitulate „Cândva mă voi întoarce acasă”), nedreptăţile şi umilinţele din timpul regimului totalitar (1945-1989), dezamăgirile şi neîmplinirile după răscoala din decembrie 1989. În perioada regimului securisto-comunist i s-a propus să semneze un angajament cu temuta şi apocrifa instituţie – Securitatea -, lucru pe care dl. Tanco l-a refuzat din start. Consecinţele au fost dramatice: dat afară de la facultate (era asistent universitar), şomer (un an de zile), indezirabil (mulţi ani nu a putut să-şi publice scrierile), bolnav, eşecurile familiale, toate acestea nu l-au îngenuncheat. Din 1946 şi până în prezent, singurul sprijin moral l-a primit din partea fiicei şi, evident, din satisfacţia publicării celor 50 de cărţi până în anul de graţie 2010, multe dintre ele cu sacrificii financiare proprii. Iată de ce, dl. Dumitru Micu, în prefaţa la cartea despre care vorbim l-a numit inspirat, dar mai cu seamă îndreptăţit, UN ÎNVINGĂTOR. La rândul său, o prezentare exhaustivă a vieţii şi operei d-lui Tanco o face în această carte criticul Petru Poantă în capitolul „Linii pentru un portret al scriitorului” (46 de pagini), foarte fin şi bun cunoscător al întregii opere al celui despre care scriem aici.
Cine se va încumeta să alcătuiască o ediţie completă a tuturor scrierilor d-lui Teodor Tanco va găsi în această carte toate titlurile în ordine cronologică (inclusiv ale ediţiilor revăzute sau adăugite), referinţele critice la opera sa în alte volume, dicţionare, studii şi presă, colaborările la presa literară şi culturală, informaţii despre alte studii, comunicări, interviuri, omagieri; un capitol stufos şi interesant este „Publicistica generală: culturală, literară, de informaţie, de opinie, reportaj şi cotidiană”, de asemenea în ordine cronologică, începând cu anul 1946 şi până în 2010.
Din multele premii şi diplome pe care le-a primit dl. Teodor Tanco, sunt convins că una l-a uns la suflet cel mai mult: aceea de Cel Mai Fidel Cititor al Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca (în 2005 şi 2010, pentru cei 55 de ani de activitate, respectiv 60 de ani), locul unde i s-au uzat cel mai tare coatele, unde s-a regăsit şi a avut cele mai multe satisfacţii. LA MULTI ANI, DOMNULE TEODOR TANCO!