Tinu Grapini: Vă așteptăm să fiți alături de noi la sărbătoarea comunității din Rodna. Parada militară, premierea elevilor și a sportivilor, concerte pop și nume mari ale folclorului!

Comuna Rodna va fi timp de două zile în sărbătoare, Primăria și Consiliul Local, organizatorii propunând evenimente și concerte pentru toate gusturile. „Ne pregătim de câteva săptămâni pentru acest eveniment  important pentru comunitatea noastră, pentru că odată cu Zilele comunei Rodna am reuşit să realizăm şi Festivalul Toleranţei, cuprins în cadrul proiectului pe care-l avem prin Programul Operaţional „Capital Uman”. Acest festival şi aceste zile ale comunei vin împreună pentru a încununa munca întregii comunităţi”, a declarat primarul Tinu Grapini.

          Potrivit acestuia, rodnenii vor avea invitaţi, pe lângă oficialităţi judeţene, şi oaspeţi din Elveţia sau Belgia.

„Vor fi premiaţi foarte mulţi oameni ai comunei Rodna, merituoşi, de la copiii care ne-au reprezentat la diferite olimpiade şcolare, până la sportivi şi oameni de marcă. La deschiderea festivă, Fanfara din comuna Rodna va interpreta Imnul Naţional şi Imnul Uniunii Europene.Prima zi este dedicată tineretului, cu un program de peste cinci ore, cu artişti în vogă la ora actuală. Sper ca fiecare cetăţean să se regăsească în acest program. A doua zi începe la biserică, iar după slujbă, la 12.30, va fi parada militară. Vom înmâna câteva distincţii pentru cei care au fost alături de comunitatea noastră, şi aici mă refer la oameni de marcă ai judeţului şi nu numai. De asemenea, vom acorda şi două titluri de Cetăţean de Onoare. De la ora 17.00 vor debuta manifestările culturale cu reprezentanţi ai Ansamblului Folcloric Cetate Rodna, dar şi Oana Tomoioaga, Ansamblul „Mureşul”, Ansamblul din Măgura Ilvei şi multe alte surprize. Dragi prieteni, vă aşteptăm la cele două zile de sărbătoare, să fiţi împreună alături de noi, să facem din aceste două zile o sărbătoare aşa cum v-o doriţi”, a precizat primarul comunei Rodna.

***

De altfel, la Rodna, în ultimii trei ani, au fost atrase investiţii de aproximativ 35 milioane euro, aflşate în diferite stadii de implementare.  Anul 2019 va fi anul schimbării, pentru că vor demara foarte multe lucrări importante, reamrca primarul Tinu Grapini, însă cele mai multe retultate se vor vedea în vara anului viitor, fiind „atinse” toate cele 20 de puncte propuse rodnenilor de echipa sa, în campania electorală precedentă.

 

 

Program

Sâmbătă – 24.08.2019

18:00 – Deschidere festival

18:10 – Fanfara Rodna

18:20 – Dans modern Rodna

18:30 – Missy (Rodna)

18:40 – Florinel și Ioana

19:25 – Jeesy Covar (Vocea României)

20:10 – Laura & Band

20:55 – Vannesaa Zimmer

21: 40 – Partidul Kiss FM- Dj Jonnessey & Aner

22:25 - Dj Project & Gulia

23:00 – Închidere programului

 

Duminică -  25.08.2019

12:30- 13:30  - Ceremonia publică de comemorare a eroilor din comuna Rodna

17:00 – Deschidere program – Fanfara Rodna

17:15 – Ansamblul Folcloric Cetatea Rodna- Grupa mică

17:20 – Elena Hazbeiu

17:30 – Ansamblul folcloric Cetatea Rodna – grupa mare

17:35 – Olar Sabina

17:45 - Ansamblul folcloric Cetatea Rodna – Grupa mare

17:50 – Camelia Moldovan

18:00 – Teatru Nescris DOR SOMEŞAN Rodna

18:20 – Ansamblul Mureşul

20:10 – Adina Popovici

20:55 – Iulia Bucur Roman

21:40 – Oana Tomoioaga

22:25 – Ciro de Luca

23:00 – Încheiere festival

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5