Transport de material lemnos fără documente legale, depistat în trafic
Aseară, 20 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Ordine Publică-Biroul pentru Combaterea Delictelor Silvice au depistat, în flagrant delict, un ansamblu format din autoutilitară și semiremorcă care transporta material lemnos în mod ilegal.
"A fost identificat conducătorul auto, un bărbat de 43 de ani din Mureșenii Bârgăului, iar în urma verificărilor efectuate de polițiști s-a constatat faptul că acesta transporta o cantitate de material lemnos mai mare decât cea înscrisă în avizul de însoțire cu cu aproximativ 15 mc. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase în volum de peste 10 mc neînsoțite de documente specifice de transport. Totodată, a fost dispusă indisponibilizarea autoutilitarei, iar în cursul zilei de astăzi, polițiștii împreună cu specialiști din cadrul Garzii Forestiere Cluj și Direcției Silvice Bistrița-Năsăud vor stabili cu exactitate cantitatea de material lemnos transportată ilegal", se arată în comunicatul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului pentru combaterea Delictelor Silvice, în vederea documentării faptei sub toate aspectele.
Citiţi şi:
- O autoutilitară condusă de un tânăr din Bistrița Bârgăului, oprită de poliţişti. Materialul lemnos, în valoare de peste 6000 de lei, confiscat
- Două autoutilitare care transportau material lemnos fără documente legale, confiscate de polițiști!
- Material lemnos fără documente legale, în valoare de 27.800 de lei, confiscat!
- Material lemnos fără documente legale, în valoare de peste 2.800 de lei, confiscat la Sângeorz Băi
- Bărbat din Bistriţa Bârgăului, amendat pentru transport ilegal de lemne. Autoutilitara şi lemnele, confiscate
Adaugă comentariu nou