Trei focare de pesta porcină africană, într-un judeţ vecin. Prefectul a convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor. Filtru de control în Dealul Ştefăniţei

Prefectul Ovidiu Victor Frenț a convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor, în calitate de președinte al acestei comisii, pentru luarea unor măsuri de prevenție în vederea împiedicării răspândirii PPA în Bistrița-Năsăud, în contextul confirmării apariției a trei focare de pestă porcină africană în  comuna Ieud din județul Maramureș, la granița cu județul nostru.

“Precizăm că în acest moment NU există cazuri confirmate sau cazuri de suspiciune de pestă porcină africană (PPA) pe raza județului Bistrița-Năsăud, însă membrii CLCB, pentru a preîntâmpina apariția acesteia, au luat o serie de măsuri”, se arată în comunicatul transmis de Instituţia Prefectului.

Astfel, vor fi efectuate controale în scopul prevenirii și combaterii activităților de comercializare ilegală a suinelor, efectuate de echipe mixte formate din reprezentanți ai DSVSA Bistrița-Năsăud, IJP Bistrița-Npăsăud și IJJ Bistrița-Năsăud. Va fi monitorizat traficul rutier și  circulația suinelor. În acest sens, este amplasat un filtru rutier de control pe DN17C, respectiv în Dealul Ștefăniței, începând de astăzi, asigurat de IPJ BN, urmând ca, pe o perioadă nedeterminată, astfel de filtre să fie amplasate și în alte zone de la granița cu județul Maramureș sau pe alte căi de acces dinspre județul Maramureș spre Bistrița-Năsăud, zone considerate ca fiind de risc.

Târgurile de animale autorizate privind vânzarea/cumpărarea animalelor vii au fost suspendate, până la dispariția riscului PPA.  

IJJ, în colaborare cu DSVSA, vor verifica târgurile neautorizate pentru comercializarea animalelor, pentru a verifica dacă se respectă regulamentul de funcționare și măsurile impuse pentru prevenirea PPA, atât în incinta, cât și în preajma acestora.

DSVSA verifică implementarea măsurilor de biosecuritate de către agenții economici crescători de suine. De asemenea, vor fi mediatizate măsurile specifice pentru prevenirea răspândirii virusului pestei porcine africane.

***

     Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează omul, neexistând nici cel mai  mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având însă impact la nivel social din punct de vedere economic.

Solicităm crescătorilor de porcine din județ, atunci când constată modificări în starea de sănătate a animalelor pe care le dețin, să anunțe imediat medicul veterinar împuternicit de liberă practică din localitate și/sau Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Conform dispoziţiei Secretarului de Stat şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 553/24.07.2018 privind aplicarea măsurilor specifice pentru prevenirea răspândirii virusului pestei porcine africane, vă comunicăm măsurile de prevenire și împiedicare a răspândirii PPA:

  • Pesta Porcină Africană este o boală virală;
  • În mod obișnuit este mortală pentru porcii domesticiți și mistreți;
  • Nu există vaccin sau tratament pentru această boală;
  • Din această cauză provoacă serioase probleme socio-economice în țările afectate;
  • Virusul rezistă câteva luni în mediul înconjurător și în cadavre;
  • Prepararea sau afumarea cărnii NU distruge virusul;
  • Oamenii nu se îmbolnăvesc, dar ajută la răspândirea virusului prin hainele sau echipamentele contaminate;
  • Semnele clinice ale bolii sunt variabile și nu sunt ușor de recunoscut;
  • Animalele afectate pot avea unul sau mai multe semne clinice, după cum urmează:
  • Febră mare, apatie și imposibilitatea de a sta în picioare;
  • Vomă, diaree, uneori cu sânge;
  • Pete roșii-albăstrui pe piele, în special în zonele urechilor și a râtului;
  • Tuse și respirație îngreunată;
  • Avorturi spontane, nașteri de fetuși morți și nesiguranță în mers a purceilor;
  • Majoritatea animalelor infectate mor în 10 zile;
  • Contaminarea animalelor sănătoase se poate produce în multe feluri:
  • Prin contactul direct al porcilor sănătoși cu cei bolnavi;
  • Prin hrănirea acestora cu resturi alimentare contaminate;
  • Contactul cu materiale contaminate;
  • Contactul cu oameni care poartă haine și încălțăminte contaminate;
  • Nu deplasați animalele din fermă sau gospodărie;
  • Întotdeauna schimbați-vă îmbrăcămintea și încălțămintea atunci când părăsiți ferma sau gospodăria;
  • Înaintea de a achiziționa furaje, așternut și porci, asigurați-vă că acestea provin din unități verificate, care au implementat toată măsurile de siguranță pentru a evita pătrunderea virusului;
  • Asigurați-vă că porcii din gospodăria dumneavoastră nu intră în contact cu mistreții sau cu porcii din alte gospodării;
  • Niciodată să nu hrăniți porcii cu resturi alimentare;
  • Evitați creșterea porcilor în padocurile exterioare, în zonele în care evoluează Pesta Porcină Africană;
  • Achiziția, transportul cărnii și a preparatelor din carne de porc din zonele infectate pot răspândi virusul;
  • Vânătorii și cânii acestora nu trebuie să vină în contact cu porcii domesticiți după vânătoare;
  • Fermierii sau vânătorii să nu arunce pe câmp sau în pădure resturi rezultate în urma eviscerării carcaselor de porci domesticiții sau mistreți;
  • Nu aruncați resturi alimentare sau gunoi în zonele care pot fi frecventate de mistreți;
  • Contactați medicul veterinar dacă găsiți cadavrele de mistreți chiar dacă în zonă NU evoluează PESTA PORCINĂ AFRICANĂ.

 

 

Comentarii

29/10/18 09:05
comentator

Cred ca este " scapata din mana " densitatea vanatului pe suprafatele de teren... pe care nu-l controleaza nimeni dpdv veterinar si ar trebui luate masuri severe cu reducerea drastica a lui .

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5