Un bărbat din Măluț, bănuit de rănirea animalelor, cu intenție, fără drept, a fost reținut de polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor
La data de 21 mai a.c., în urma cercetărilor efectuate, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 37 de ani, din Măluț, cercetat pentru comiterea infracțiunii de rănirea animalelor, cu intenție, fără drept, prevăzută de Legea 205/2004.
Bărbatul este bănuit că, la data de 4 mai a.c., ar fi postat un anunț pe un grup al unei rețele de socializare, prin care oferea spre vânzare două exemplare canine din rasa Kangal, în vârstă de aproximativ o lună, cu urechile cupate. Totodată acesta ar fi secționat o parte a pavilioanelor auriculare, a celor trei exemplare canine, chiar în prima lor zi de viață, deși cunoștea prevederile legale în vigoare, respectiv că acest lucru este interzis prin lege, se arată în comunicatul IPJ BN.
La domiciliul acestuia, polițiștii au identificat trei exemplare canine, din rasa Kangal, în vârstă de aproximativ o lună, ce prezentau modificări la nivel auricular, în sensul aveau secționate o parte a pavilioanelor auriculare.
În urma audierilor, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului de 37 de ani care a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bistrița-Năsăud.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de rănirea animalelor, cu intenție, fără drept, pentru documentarea cauzei sub toate aspectele.
Citiţi şi:
- Două persoane cercetate pentru uciderea unui animal, reținute pentru 24 de ore, de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Bistrița-Năsăud
- Tânar din Piatra Fântânele, cercetat pentru că își asmuțea câinii pe alte exemplare pentru a-i antrena! Imaginile erau postate pe rețele sociale
- Tânăr din Viile Tecii, cercetat pentru uciderea animalelor cu intenție, reținut de poliţişti
- Dosare penale şi amenzi, după ce patru minori din Livezile ar fi asmuţit câini asupra altor persoane
- Polițiștii au efectuat 33 de percheziții la persoane din Bistrița-Năsăud, bănuite de comiterea unor infracțiuni la regimul armelor și munițiilor
Adaugă comentariu nou