Un celebru pescar a trecut la cele veşnice

  Născut în perioada dintre cele două războaie mondiale, mai exact în toamna anului 1940, într-o zi de 12 octombrie, în municipiul Bistrița, pe malul râului Bistrița Ardeleană, peste podul Budacului într-o casă modestă. Rămas orfan la doar patru ani, în anul 1944, și trăind perioada bombardamentelor din cel de-al II-lea război mondial, îmi povestea cum se refugia împreună cu mama și fraletele lui mai mare, la un alt amic, Puiu Costin.

  L-am cunoscut în urmă cu peste 40 de ani, undeva în anii “70, în localitatea Lechința, fiind  un puștan de vreo 6 ani, fascinat la vremea aceea de puținele mașini care existau in Lechința…să fi fost trei-cinci autoturisme. Îmi amintesc cu plăcere de “avionul” in care mă urcasem pentru prima dată în viaţa mea, într-un Moskvici de fabricație rusească. Copil fiind, era ceva deosebit pentru mine, astfel încât am refuzat să mai cobor, spunându-le părinților mei să-și facă un alt flăcău că eu plec cu Sony baczi. Parafrazând ..și dus am fost!

 Nu voi vorbi despre viața particulară a celui care a fost pionerul pescuitului bistrițean, astfel încât vreau să punctez activitatea lui din punct de vedere al pescuitului sportiv. De departe, am observat și am consemnat ca fiind un iubitor și protector al naturii, chiar dacă îmi este greu să vorbesc la trecut despre Tamas Sandor. Pot să-l cataloghez ca fiind profesorul meu  în de-ale pescuitului, de altfel la o vârstă fragedă mi-a pus pentru prima dată undița in mână.

Cunoștea foarte bine habitatele din județ si avea um simț fantastic de a găsi peștele din adâncuri. Efectiv simțeam cum trăia într-o concordanță om-natură. Era un pasionat al peștilor de talie mare cum ar fi somnul. Marea captură a realizat-o in toamna anului 1980,cand la Șintereag pe așa zisul loc “la semafoare”a punctat cu un somn de peste 40 kg. Nu de puține ori am fost asistent și martor la capturarea somnilor de pe râul Șieu, lucruri și șiretlicuri pe care le-am învățat de-a lungul anilor. Era un pasionat al pescuitului cu momeli artificiale și un bun muscar pe apele de munte, de altfel cam 80% practica acest stil şi disciplină de pescuit.

La vremea anilor “80-90, se pescuia cu echipamente mult mai rudimentare decât in zilele noastre, iar nălucile, multe dintre ele erau confecționate manual, fie că vorbim de rotative, oscilante sau muşte artificiale. Nu ştiam pe atunci de voblere și alte acareturi care se găsesc acum cu uşurință în magazinele de profil.

Prin anii “90, îmi aduc bine aminte când am urcat pe barajul de la Beliș-Fântânele la o partidă de pescuit la păstrăv, atât pe lac cât și pe Someșul Cald, pe Bătrâna…loc unde am învățat tehnica pescuitului la păstrav, atât la spinning cât și la muscă artificială.. ce mai vremuri!!!

Era un artist în mânuirea lansetei, iar cu musca artificială desena pe luciul apei. Mulți dintre noi  - pescari bistrițeni sau din județ  - am învățat de la “profesor” tehnica de pescuit la peștii răpitori.

Pot să vorbesc la nesfârșit despre “Șony baczi’ și să deapăn amintiri fie ele  pe cărări de munt, sau de miile, de partide de pescuit, de pe văile României, dar mă opresc la marea lui dezamagire, în special din ultimii 10 ani, când mereu se plângea că apele interioare ale județului sunt batjocorite, fie de intervenția haotică a omului in habitatele piscicole, fie de industrializarea excesivă, dar cel mai mare rău făcut naturii sunt defrișările masive şi necontrolate, care a schimbat radical evoluția normală a naturii și a mediului. Îmi povestea cât de curată era Bistrița Ardeleană, aidoma Ozanei lui Creangă, cum bistrițenii se scăldau și cât pește exista .. iar azi devenind un canal industrial, în care nu mai există viaţă.

Una peste alta, în ultimii ani, în special când a rămas singur, s-a refugiat acolo unde-i plăcea cel mai mult …pe malul apei, unde îmi spunea că acolo se simte acasă. 

Marius Rus