Un erou uitat, năsăudeanul Dumitru Nacu

          Printre eroii din primul Război Mondial, un loc aparte îl ocupă năsăudeanul Dumitru Nacu, fiu al graniţei năsăudene. Acesta s-a impus în timpul războiului prin acte de vitejie ce i-au adus numeroase aprecieri în timpul vieţii prin ordinele şi medaliile primite, enumerate mai jos.

          Fiu de grănicer din Năsăud, Dumitru Nacu a văzut lumina zilei la 18 martie 1892, în casa unor harnici plugari, fiind unul din cei 8 copii ai părinţilor Sofia şi Dumitru. A avut o copilărie specifică tuturor copiilor proveniţi din familiile de grăniceri, frumuseţea vârstei îmbogăţindu-se prin relatările tatălui său despre luptele din războiul Austriei cu Piemontul la luptele de la Crose, Custozza şi Solferino, la care a participat sau despre strălucirea oraşelor Viena, Veneţia, Trieste, Mantova şi altele prin care a trecut în timpul luptelor.

          Lecţiile de morală erau ale mamei, cu insistenţă asupra caracterului, demnităţii, omeniei şi modestiei. De fapt, acest aspect este mai bine conturat de către profesorul universitar, canonicul Titus Mălai, care precizează: „cunoaştem pe noul prefect (Dumitru Nacu – n.a.) din datele trecutului şi ştim ce poate în viitor. A moştenit de la admirabila sa mamă Sofia un suflet de credinţă nestrămutat... acest „exprit fort” ce distinge pe Dumitru Nacu de alţii, este un dar preţios de nestemate din trezoreria spirituală a mamei Sofia, modelul cel mai ales al onestităţii, sobrietăţii, cumpătului şi cuminţeniei”. Acum ea se odihneşte în cimitirul „Comoara” din Năsăud” (Plaiuri năsăudene, nr. 29, din 1944).

          Dumitru Nacu urmează clasele primare la Năsăud, iar apoi liceul la vestitul Liceu Grăniceresc, unde în anul 1914 şi-a luat bacalaureatul. În perioada următoare îl regăsim ca student la Academia de Drept din Pecs (Ungaria). Odată cu primul Război Mondial, amplificarea contradicţiilor dintre populaţia românească din Transilvania şi oprimarea exercitată de guvernul ungar, îl determină, ca şi pe alţii, să treacă graniţa în România. Trecând prin multe peripeţii, reuşeşte să treacă pe la Vatra Dornei şi Negra Şarului, ajungând în final la Bucureşti, unde se înscrie la Şcoala Superioară de Agricultură.

          Intrarea României în război, alături de puterile Antantei, provoacă intensificarea sentimentelor patriotice ale refugiaţilor ardeleni, prin alipirea Transilvaniei la Patria mamă. În consecinţă, Nacu se înscrie ca voluntar pentru a lupta alături de armata română împotriva Puterilor Centrale.

          În anul 1916, îl găsdim înrolat în Armata a II-a, sub conducerea gen. Averescu la Regimentul I Vânători de Munte, participând activ la luptele de la Dealul Porcului, Cireşoaia, Târgu Ocna, Mărăşeşti şi Mărăşti. La 8 ianuarie 1918, trece Prutul cu Regimentul de Vânători pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupaţia rusească.

          La 1 aprilie 1919, participă la luptele pentru eliberarea Ardealului, iar la 1 august 1919 intră în Budapesta. După trecerea Tisei se îmbolnăveşte şi este internat mai întâi la Budapesta şi apoi la Cluj cu diagnosticul de malarie.

          Despre eroismul, priceperea şi devotamentul de care a dat dovadă Dumitru Nacu, în primul Război Mondial vorbesc ordinele şi medaliile primite în timpul operaţiilor militare, sau mai târziu, la momente aniversare, drept recunoştinţă pentru eroismul de care a dat dovadă în timpul acestora.

          Pentru etenritate, acestea sunt:

          1. Ordinul „Coroana României” cu spadă în gradul de cavaler cu panglică „Virtutea Militară”, sublocotenentului Nacu Dumitru din Regimentul II Vânători pentru curajul şi priceperea cu care şi-a condus plutonul în luptele cu maghiarii de la Csucs, la 14 aprilie 1919;

          2. Ordinul „Steaua României” cu spadă în gradul de cavaler cu panglică „Virtutea Militară”, sublocotenentului Nacu Dumitru din Regimentul II Vânători, pentru bravura şi devotamentul cu care a condus plutonul la atac în luptele cu maghiarii de la Sasz Landany în 9 aprilie 1919, respingând cu pierderi trupele inamice şi punându-le pe fugă în dezodine (Decret nr. 445/ iunie 1920);

          3. Medalia „Ferdinand I” cu spadă pe panglică pentru că a făcut parte din corpul de voluntari ardeleni în războiul pentru întregirea neamului, 1916-1918 (Decret nr. 73498/1921);

          4. Numirea ca membru al ordinului „Ferdinand I” cu grad de cavaler lui Nacu Dumitru (Ordinul nr. 1500/1935);

          5. Emblema comemorativă a „Regimentului II vânători de gardă nr. 9” „Regele Alexandru al Iugoslaviei” cu ocazia aniversării, căpitan Dumitru Nacu, care a făcut parte din acest corp de la 1 iulie 1918-1921;

          6. Medalia „Victoria” a marelui război pentru civilizaţii 1916-1921 locotenentului Nacu Dumitru;

          7. „Virtutea ostăşească” clasa I (Decret nr. 194/1968).

          Sunt multe aprecieri laudative pentru eroul Dumitru Nacu, aşa cum este cea a col. Rasoviceanu, care în timpul războiului a fost comandantul Regimentului din care a făcut parte şi Dumitru Nacu, care consemnează pe o fotografie a sa, la 4 octombrie 1921: „Scumpul meu frate de arme locotenent Nacu, eroul de la Csucs, Vingelko, Tisa Bo în semn de recunoştinţă şi iubire”, iar în 1925 acelaşi devenit general: „eu sunt dispus dacă poţi, să te numesc şef de colonie în cadrilater, Balcic, unde am deja pe Nohai, Hagiu, Constantinescu Stelian de câte douăzeci familii fiecare din ale luptătorilor de la 9 vânători”, iar pe o altă fotografie ce a fost înmânată lui Nacu scrie: „mulţumesc cu toată dragostea eroului de la trecerea Tisei”.

          După încheierea primului Război Mondial, Dumitru Nacu ocupă diverse funcţii la nivelul Năsăudului şi a judeţului. Astfel, în perioada 1926-1928, 1931-1932 şi septembrie 1937-decembrie 1937 este primar al oraşului Năsăud, fiind primul primar al oraşului ca urmare a Decretului regal nr. 2465/25 septembrie 1925, Năsăudul până la această dată având denumirea de comună urbană. Poate cea mai completă apreciere pentru funcţia de primar al Năsăudului este cea din ziarul „Ardelaul” nr. 17/1941, în care se spune: „Dumitru Nacu a luat din slava figurilor măreţe de apostoli, care a slujit altarul de cultură al Liceului Fundaţional, acel sentiment de trăire şi explozie românească, care a dat micului orăşel de pe malurile Someşului blazon de nobleţe spirituală în salba rustică a altarelor de viaţă şi frământare românească. Fire neastâmpărată, Dumitru Nacu i-a dăruit integral sufletul său neamului. Ca primar al Năsăudului îşi revarsă acceaşi paitmă de luptă şi înnoire românească în acel colţ de ţară, în care s-a răsădit după atâta timp o viaţă nouă”.

          În anul 1933, după câştigarea alegerilor de către Partidul Naţional Liberal devine prefect al judeţului Năsăud cu capitala la Bistriţa. Ca prefect, în primul mandat a organizat activitatea urbanistică a oraşului Bistriţa prin crearea parcului din jurul catedralei luterane. În acelaşi timp, consideră că un popor nu poate fi liber dacă nu-şi însuşeşte cunoştinţele elementare de limbă şi comportare, se preocupă cu hotărâre să înfiinţeze şcoli punând accentul deosebit pe amenajarea sau construirea acestora în toate satele şi comunele unde populaţia nu dispunea de astfel de aşezăminte. În perioada mandatului său se înfiinţează peste 30 de şcoli. Pentru acest fapt primeşte medalia „Răsplata muncii pentru construcţii şcolare” clasa I, prin Decretul nr. 14065/1937.

          În anul 1937, candidează ca senator, fiind ales pe listele PNL, dar Guvernul Tătărăscu cade, neavând majoritatea parlamentară. Este perioada când se instaurează dictatura regală, iar mişcarea revoluţionară ia amploare, apărând primele semne ale unei noi conflagraţii mondiale, se trag noi lunii de demarcaţie între state, se ignoră tratatul de pace de la Trianon, apar idei revanşarde, care pe lângă altele duc la odiosul Dictat d ela Viena şi alipirea Ardealului de nord Ungariei.

          După cedarea Ardealului, în anul 1940, D. Nacu este nevoit să se adăpostească la Bucureşti, unde alături de alţi refugiaţi înfiinţează: „Asociaţia generală a refugiaţilor din Ardealul de nord” al cărei preşedinte este ales, Asociaţia constituind un real sprijin pentru cei dezrădăcinaţi din vatra străbună, fiind obligaţi să plece departe de casă, fără bunurile acumulate o viaţă, fără a avea un sprijin material sau de altă natură, Ajutoarele acordate de asociaţie, prin desele intervenţii la autorităţile statului, aceştia au reuşit să supravieţuiască, o dovadă a recunoştinţei lor a reprezentat şi sloganul apărut în epocă „Să trăiască domnul Nacu că ne dă mălai cu sacul”.

          Munca şi energia depuse în cadrul asociaţiei au fost remarcabile, aceasta pentru faptul că era obligat să lupte atât împotriva celor care s-au înrolat ca voluntari în anul 1916, respectiv Ungaria şi Germania, dar şi a celor care au acceptat cu atâta uşurinţă „Dictatul de la Viena”, cedarea Ardealului de nord, patria şi locul unde a văzut lumina zilei.

          Într-un discurs ţinut la Cernăuţi în 28 februarie 1943, atacă dur pe aceştia, iar în final exclamă: „Ce caută România într-un război alături de Hitler pentru spiritul unei Europe, când acest spirit a început cu Dictatul de la Viena cu tăierea Ardealului în două?”.

          În urma acestui discurs, precum şi a celui prilejuit de jubileul de 50 de ani de la procesul memorandiştilor din Cluj, a fost interogat şi anchetat de poliţie, iar prin hotărârea Curţii Marţiale a primit prima condamnare politică, fiind trimis în lagărul de la Târgu Jiu.

          După eliberarea Ardelaului de nord este numit din nou prefect al judeţului Năsăud, însă pentru scurt timp, întrucât este promovat „Comisar general pentru lichidarea problemelor refugiaţilor”, cu gradul de ministru secretar de stat la Interne. Este ales din nou preşedinte al PNL, candidând la alegerile din 1946 pentru Parlament. După cum se cunoaşte, alegerile au fost măsluite în favoarea coaliţiei aflate sub influenţa sovietică, iar ulterior partidele politice au fost desfiinţate, în urma acestui fapt, între anii 1950-1954 este arestat din nou, de această dată dse un alt regim tiranic, regimul comunist, trecând prin temniţele din Aiud, Cluj şi lagărele de muncă de la Poarta Albă, Medgidia, Cernavodă sau Mogoşoaia.

          Semnificativ în viaţa lui Dumitru Nacu este aceea că, două regimuri tiranice, şi anume cel antonescian şi cel comunist, l-au condamnat pentru ideile sale de libertate.

          După detenţie, lucrează la Năsăud la Întreprinderea „Comraiprod” şi apoi la Întreprinderea „George Coşbuc”, până la pensionare.

          A fost omagiat de prieteni şi cunoscuţi la vârsta de 85 şi 90 de ani, la Bucureşti. Cu aceste ocazii au fost rostite mai multe cuvântări şi elogii. Cea mai semnificativă mi s-a părut cea a lui Gabriel Ţepelea, care a afirmat „Figura sa mi se părea atunci desprinsă dintr-o efigie romană, iar verbul hotărât, clocotitor. Dar lupta adevărată a lui Dumitru Nacu şi altor fruntaşi a fost aceea de a deschide cărări de înţelegere pentru valorile ce se revărsau cu refugiaţi din ţară, de a găsi un adăpost, o slujbă, de multe ori şi îmbrăcăminte”.

          Dumitru Nacu a decedat în iunie 1988, la frumoasa vârstă de 96 ani, fiind înmormântat şi el în cimitirul „Comoara” din Năsăud.

Valentin Gălăţan

Bibliografie:

- D, Nacu „Cu privire la trecut” 3 volume dactilografiate

- ziarele „Plaiuri năsăudene” şi „Ardealul” din perioada 1940-1944