Un număr de 16 inculpaţi trimişi în judecată luna trecută

În luna februarie, în unităţile de parchet de pe lângă instanţele judecătoreşti din judeţul Bistriţa-Năsăud, au fost soluţionate 372 cauze penale. Dintre acestea, într-un număr de 16 cauze s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitorii, a unui număr de 16 inculpaţi.  De asemenea,      s-au dispus soluţii de netrimitere în judecată, respectiv de clasare sau renunţare la urmariră penala, în 356 cauze, faţă de 356 suspecţi/inculpaţi.

          „Cei mai mulţi inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni contra patrimoniului, infracţiuni silvice şi de evaziune fiscală, precum şi infracţiuni prin care se încalcă normele legale vizând circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice”, precizează prim-procurorul adjunct Angela Sîngeorzan, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

           Printre cei trimişi în judecată luna trecută, figurează şi un bărbat  (D.F.Ş.) care, în cursul anului 2013, fiind agent de poliţie în cadrul Poliţiei Năsăud a acceptat primirea de la alţi inculpaţi (trimişi în judecată într-o altă cauză penală), în schimbul unor sume de bani, a unor cantităţi de combustibil, despre care cunoştea că au fost sustrase din vagoanele CFR garate în Staţia CFR Năsăud, fără a sesiza faptele de furt de care a luat la  cunoştinţă. Acesta va da explicaţii pentru comiterea unor infracţiuni de tăinuire şi abuz în serviciu contra intereselor publice.

          Tot în luna februarie, a fost trimis în judecată şi D.L.C, pentru comiterea unei infracţiuni de emitere de file CEC, cu data falsă sau fără a avea un element esenţial”, constând în faptul că în cursul anului 2012, în calitate de administrator al unei fime din Bistriţa a achiziţionat mărfuri de la alte societăţi comerciale, pentru plata cărora a emis file CEC fără dată sau fără a avea un element esenţial.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5