Un teren agricol de 32 hectare, aferent Liceului Agricol Bistriţa, destinat unui nou cartier pentru tineri

Consiliul Local Bistriţa va dezbate în şedinţa de săptămâna viitoare proiectul de hotărâre privind stabilirea unor măsuri în vederea schimbării destinației terenului în suprafață de 32 hectare aferent Liceului Tehnologic Agricol Bistrița, din teren agricol în teren destinat edificării de locuințe proprietate privată de către tineri sub 35 de ani. Iniţiativa îi aparţine viceprimarului Cristian Niculae, care a avut deja o întâlnire pe această temă şi cu membrii Consiliului de Administraţie al Liceului Tehnologic Agricol.  

         „Pentru că proiectele devin cu adevărat importante atunci când se transformă în fapte, am dus  proiectul cartierului modern de tip Smart & Green City pentru tineri, în ședința Consiliului de Administrație al Liceului Tehnologic Agricol. Cu această ocazie, Consiliul a înțeles importanța proiectului pentru comunitate și am intrat într-o nouă etapă a acestuia. Astfel, Consiliul de Administrație al Liceului Tehnologic Agricol a renunțat la o parcelă cu suprafața de 32 de hectare, atât cât am solicitat, din totalul de 38 de hectare aflată în administrarea lor, în favoarea acestui proiect”, precizează viceprimarul Cristian Niculae.

Potrivit acestuia, reprezentanții Consiliului de Administrație au propus, ca pe lângă acea grădiniță care va fi în incinta cartierului, municipalitatea să reabiliteze spațiile care acumnu sunt folosite din clădirile actualului Liceu Agricol, care să primească destinaţia uneişcoli gimnaziale pentru viitorul cartier, asigurându-se un cadru de dezvoltare a copiilor, aproape de casă.

„Menționez faptul că spațiile și clădirile Liceului Tehnologic Agricol ocupă actualmente 3 ha, iar în urma discuţiilor de azi, le-au mai rămas 3 ha pentru cultivarea terenului agricol în scopuri didactice, în total 6 hectare”, susţine viceprimarul Bistriţei.

Acesta a menţionat că Primăria Bistriţa a primit şi un acord de principiu și în Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean.

„Așadar suntem pe drumul cel bun, tot mai aproape de a pune prima cărămidă a cartierului pentru tineri. Aceștia sunt primii pași, urmând ca în ședința consiliului local din 19 iulie să intru cu proiectul de HCL pe care l-am inițiat, pentru schimbarea destinației terenului din teren agricol dat în administrarea liceului agricol, în teren pentru edificarea cartierului de locuințe individuale destinate tinerilor prin atribuire de loturi prin concesionare de către Primăria Municipiului Bistrița.Bistrița ta, casa ta!”, concluzionează Cristian Niculae.

***

În luna mai, viceprimarul Cristian Niculae,  consilierii municipali  Camelia Tabără şi Cristian Codărean (PSD) au lansat proiectul „Bistriţa ta, casa ta”, care prevede amenajarea unui noi ansamblu rezidenţial, în zona „La Livezi” din Bistriţa, nu mai puţin de 700 de familii de tineri având oportunitatea de a-şi construi propria casă pe un teren oferit în concesionare de către Primăria municipiului Bistriţa.    Aceste terenuri se vor putea concesiona începând cu anul 2019. Într-o primă etapă, ar urma  să fie alocate fonduri pentru expertize, pentru proiectul tehnic, astfel ca în 2019 să fie sistematizată prima parcelă de 10 hectare, care ar însemna 248 de loturi.

 

Comentarii

12/07/18 22:44
prof. Vasile Gă...

Trebuie schimbat şi numele Liceului în Liceul Tehnologic de teorii agricole, din moment ce practica se expediază în derizoriu şi se anulează orie perspectivă de a fi un Liceu la standarde europene.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5