UNIREA sărbătorită la Biblioteca Judeţeană

Secţia "Împrumut copii“de la Biblioteca Judeţeană Bistriţa a fost gazda primitoare pentru o parte din elevii claselor a IV a de la Şcoala Generală Nr. 1 Bistriţa care au marcat evenimentul Unirii, ca finalitatea proiectului educaţional “Hai să dăm mână cu mână“ printr-un concurs pe temă istorică şi o expoziţie de desene, reprezentând evenimentul evocat,.sub genericul "Unirea ]n ochii copiilor".

În clasa a IV a elevul ia contact cu istoria ca obiect de studiu, reuşind să pătrundă în miezul evenimentelor istorice, să-şi imagineze o bandă a timpului în istorie,si să cunoască trecutul istoric al poporului român.

Activităţile susţinute pe parcursul derulării proiectului au avut un caracter interdisciplinar valorificând şi stimulând interesul elevilor pentru cunoaşterea evenimentelor şi personalităţilor istorice.

Personalitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza oglindită în literatură a fost studiată din opera lui Ion Creangă, Dumitru Almaş şi Victor Eftimiu. Micii pictori au redat prin culoare portretul lui Moş Ion Roată şi–al domnitorului Cuza precum şi scene din actul Unirii, aşa cum l-au simţit ei.

În concurs s-au întrecut două echipaje formate din elevi, reprezentanţi ai celor şase clase a IV a existente în şcoală. Elevii au demonstrat că deţin multe cunoştinţe despre Unire şi înfăptuitorul ei, întrucât lupta pentru departajare a fost foarte strânsă. Elevii au primit ca recompensă din partea bibliotecii o carte de poveşti a d-nei Maria Oltean, scriitoare bistriţeancă. În încheierea activităţii un grup de elevi din clasa a IV a B, au prezentat o scenetă dedicată Unirii şi marilor înfăptuitori ai ei.Au apărut pe scenă copii interpretând rolul lui Al. I. Cuza, Moş Ion Roată, Mihail Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri reuşind să creeze o atmosferă de sărbătoare.

Înv. Valeria Buta

Şcoala Generală Nr. 1 Bistriţa

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5