Vârste/vârste (în orașul Bistrița)

Râul Bistrița a venit aici să-i dea orașului un nume, ca apoi să meargă să se verse în Șieu, și cu acesta în Someș, în Mureș, în Tisa, în Dunăre și mai departe.     

Romanii în arme au venit aici, să construiască mai multe castre, după ce i-au împins în cer pe daci, ori s-au înfrățit cu ei, dar și să ducă spre munți un drum de lespezi, cu urme și azi.

Valuri de slavi au venit aici, să-i ascundă pe pecenegi într-un nume de sat, Beșineu, după ce au numit cetatea Rodnei, cu minele ei „de argint”, pe care au ars-o hirsuți „tartari”. 

Coloniștii „sași” au venit aici, într-un sistem de „șapte cetăți”, acum nouă sute de  ani,  prin „1222”, să zidească turnul cu ceas, „cel mai înalt din Ardeal”, și să știe bezele, când vin de la Nil, unde  le sunt cuiburile.

Regii angevini au trimis aici scrisori, și o stemă cu cap de struț purtând coroană și crini francezi, și aprobări de un târg anual, unde oamenii se întâlnesc, și fac nunți.

  Ordine de călugări au venit aici, trimiși de Papi, să înalțe spital și școli, frați nu numai întru Hristos, prevestiri de un veac de Lumini.

Ioan de Hunedoara va fi venit aici, român școlit în Florența, să zidească cetatea de pe Dealul Târgului, unde s-a găsit o monedă veche de 850 de ani – tunar omorâtor de turci, ucis de ciumă, în Balcani. 

Matei Corvin a trimis aici scrisori, restabilind drepturi, vânzând orașului zidurile  de sus, pe 6000 de florini, ca piatra să se adauge zidurilor de jos, pe care să umble străji cu lămpașe,  strigând „Te văd, te văd!”, azi și ele amintiri.  

  Johannes Zommer, a venit aici, umanist prusac, autor al  „Vieții lui Despot Vodă”,  o comoară pentru cronicari moldoveni și munteni, să fie rector de Gimnaziu, și să scrie elegii.

  Petru Rareș a venit aici, care a „cucerit Ardealul cu sabia”, în drumurile-i spre Ciceu, cetate ținând de Bizanț, unde va merge să-și recapete un drept de la Soliman Magnificul,  și de unde va trimite, Judelui, șef de breaslă, scrisori. 

Grecul  Stavrinos a fost închis aici, în Turnul Dogarilor, unde a cântat faptele de arme ale Viteazului Mihai, care a făcut, primul, unirea românilor, încoronându-se în Alba Iulia, ca Domn a trei țări. 

  Generalul Basta a venit aici, care s-a slujit de valoni în a ucide mișelește un aliat de arme, i-a chiar avut  în oastea lui, vrând să ocupe orașul prin sete, punându-și cortul în satul Iad, și „tăind” apa condusă din „Mica Bistriță”, un izvor bun. 

  Gheorghe Șincai a învățat aici, la Gimnaziul Piariștilor, absolvind „clasa de retorică”, autor al „Cronicii românilor”, stâlp Blajului „mică Romă”, în Școala Ardeleană corifeu.

 Generalul Bem a venit aici, într-o iarnă, galițian, luptător pașoptist, învingător de austrieci la Dej,  după ce l-a slujit pe Napoleon, care l-a decorat ca pe un erou; urmând să moară, pașă, în Alep. 

  Doi împărați au venit aici, Francisc I și Iosif II, primul urcând și în turnul Bisericii Evanghelice, să privească acoperișuri roșii, ca un congres de scuturi, iar al doilea să viziteze Regimentul II de Graniță, înființat de Maria Tereza, să refacă drumul din Ardeal spre Bucovina, și să salute „nepoți” „sărmani”. 

  Andrei Mureșanu a pornit de aici, poet mag, „semnelor vremii profet”,  să scrie „Deșteaptă-te române”, ca orașul să fie al unui Imn.

Un colonel Eminescu a venit aici, de unde nu va mai pleca, dar poate și fratele său mai mare, să strângă „material”, drumeț spre Blaj, pentru „Geniu pustiu”.

  George Coșbuc a venit aici, înainte de-a scrie „Nunta Zamfirii”, să-și vadă  foști colegi de liceu, cum și pe un profesor Grigore Pletosu, „primul său critic literar”, când s-au făcut și fotografii.  

Liviu Rebreanu a venit aici,  să ia cadre pentru romanul „Ion” și pentru „Pădurea spânzuraților”, și să se îndrăgostească, subit, de o actriță de vodevil, visător.  

  Jonathan Harker a venit aici, erou în  romanul lui  Bram Stoker,  să-l întâlnească pe Vlad Țepeș, cândva drumeț prin împrejurimi, poate spre Iași, schimbat în vampir, în pasul Bârgău.

Regele Ferdinand a venit aici, însoțit de Regina Maria, după încoronarea din Alba Iulia, când a vorbit cu primarul locului, în germană, între românii la ei acasă, sub tricolor.   

  Carol  II a venit aici, viitor rege, în exil, și de cultură, râvnind la tot  ce era frumos, deci având și urmași țărani, s-a spus prin folclor, leiți el. 

  Lucian Blaga a venit aici, să-și ia casă pe Dealul Târgului, unde să lucreze cu „magic”, să aibă fiori de  grădinar, dar și să exclame, privind spre munți: „adevăratul meu spațiu mioritic!”.

  Autorul acestor rânduri a venit aici, să afle  cele de mai sus, și să le încresteze  pe un răboj, sub un titlu „vârste/vrâste”,  cum s-ar da într-o piatră cu un amnar.

      „Istoria românilor prin călători”, titlu de carte de Nicolae Iorga, călător și el pe aici,  prin începutul de veac XX, și care a scris și despre unele din aceste date, doar că mai exact.  

(Din volumul în curs de apariție Poveștile Bistriței, realizat de Societatea Scriitorilor din Bistrița-Năsăud și Primăria Bistrița, Editura Charmides)