„Veniți! privighetoarea cântă ... ”

   „E mai și încă mă simt tânăr sub înălțimea înstelată”  deși  „am ajuns la malul vieții”, dar văzând splendoarea naturii manifestată în mulțime de forme în regnul vegetal și animal ce își urmează un ciclu de dezvoltare, parcă nimica n-a-mbătrânit și un „dumnezeiesc tezaur” îți „umple ochii de senin”.

   Nu știi ce să admiți mai întâi în jurul tău, firul ierbii ce acoperă pământul stropit de ploaie și încălzit de soare, semințele puse în sol și răsărite anunțând că vor da roade, pomii cu muguri, frunze și flori ce răspândesc un miros ademenitor, zbaterea păsărilor pentru a-și face cuiburi, cântecul lor pentru a atrage parteneri și a-și face simțită prezența, orăcăitul broscuțelor din belți, cântecul greierilor, etc

   Indiferent de locul nașterii sau al domiciliului actual, încercați să ajungeți, chiar pentru puține clipe, acolo unde  „privighetoarea cântă și liliacul e-nflorit” pentru  un „repaus dulce și suprem”, ca „orice durere să-nceteze”.

   Azi sunt multe  „ dureri”, ale corpului, ale spiritului, ale traiului zilnic, ori pricinuite de decizii ale unor lideri politici și militari insensibili la suferințele semenilor, mânați doar de interese și ambiții.

   Deocamdată, noi putem fi mulțumiți că avem un  „petic de cer” pe care nu zboară rachete, elicoptere, avioane, proiectile care să ne distrugă într-o clipă munca de o viață, să ne ucidă copii, soții, frați, rude, să ne silească să părăsim locurile unde ne-am născut și am muncit, să ne despărțim de cei dragi.

   Să ne bucurăm așadar de „miracolul naturii”, să auzim cum „privighetoarea cântă”, să mirosim și să privim  cum  „liliacul  e-nflorit”.