Vernisajul expoziției "O tempora, o mores!" a artistului Gert Fabritius
Muzeul Bistrița în colaborare cu Muzeul Transilvănean din Gundelsheim (Germania) și Muzeul Național Brukenthal invită publicul în data de 17 august de la orele 18.00 la vernisajul expoziției "O tempora, o mores!" a artistului Gert Fabritius.
Gert Fabritius s-a impus în lumea artei vest-europene în primul rând prin xilogravură. Arta lui trăiește însă din ansamblarea canoanelor tradiționale ale gravurii în lemn cu pictura. Planul compozițional grafic este astfel dublat ori chiar triplat de elemente picturale, așezate într-un plan suprapus (Übermalung) și un altul de susținere în fundal (Üntermalung), totul fiind concentrat pe pânză.
Aceste încercări, inedite până la el – ne aflăm la începutul anilor 1970 – îl situează pe linia directă a operei marelui HAP Grieshaber. Acesta la rândul lui a spart tradiția xilogravurii ca simplu mediu ilustrativ al literaturii, combinând principiul purității tehnice a liniei gravate cu câmpul cromatic al picturii. Departe de a fi o alunecare estetică pe suprafața lucrurilor, opera lui Gert Fabritius a vizat dintotdeauna problematica complexă și gravă a existenței și a condiției umane: sensul vieții, inevitabilitatea morții, pierderea și insingurarea individului în haosul societății moderne, dezrădăcinarea, alterarea comunicării între individ și societate.
În acest sens, Gert Fabritius și-a construit o lume imaginară recurgând iconografic la fauna mitologică, spre a-și realiza mitologiile lui subiective în aievea.
Vă așteptăm cu drag!
Manager,
Alexandru Gavrilaș
Citiţi şi:
- Haltele Şieu-Sfântu şi Caila (Şieu-Odorhei)-imagine vie a dezastrului SNCFR
- La... „Idele lui Marte”
- Poetul şi Securitatea
- De-Statalizare şi ne-Supravieţuibil
- Felicitări! Ioan Pintea la Festivalul „Poezia la Iaşi” şi Salonul de Carte Bookfest, de la Romexpo. Lansarea antologiei "O sută și una de poezii", apărută la Editura Academiei Române
Adaugă comentariu nou