Haltele Şieu-Sfântu şi Caila (Şieu-Odorhei)-imagine vie a dezastrului SNCFR

Am trecut din nou, zilele acestea, pe la centrul de comună, recte pe la Primărie, pentru a achita nişte taxe pentru o persoană foarte apropiată şi am revăzut, cu oarece emoţie, locul unde am activat ca profesor vreme de două decenii. Localitatea, gospodărită de Primărie (vrednicul Viorel Chirlejan) şi de oamenii locului, mi s-a părut mai bine îngrijită decât în anii de demult, ceea ce e firesc oarecum. Casele-s frumoase, parcă zugrăvite mai ieri, dar oamenii-s atât de rari, încât ai crede că au plecat undeva departe, la muncă sau la război. Doar elevii ies de la şcoală în cârduri. Din generaţia mea mai sunt profesori aici domnii profesori Floarea şi Grigore Pop (inimosul şi harnicul director). Vegetaţia pustiită de toamnă induce o stare de melancolie, posibil subiectivă…

Ceea ce m-a mâhnit incredibil a fost imaginea haltei Caila din localitate, ce ţine, de Secţia L 8 Bistriţa a SNCFR, nu de vreun organism local. În canton locuieşte o familie, iar dovadă sunt rufele curate întinse la soare. Halta nu are spre cele două camere de la linie ale cantonului geamuri, nici măcar tocuri de uşă, încât te poţi jura că aici abia s-a isprăvit al doilea război mondial. Tencuială, cărămizi rânjind goale, moloz, încât te prind fiori. Nu este cu putinţă un atari contrast!

Desigur că nu extratereştrii au părăginit în acest hal halta Caila, cea de la Şieu-Sfântu fiind copie la indigoul vandalizării căsătorite cu nepăsarea, ci oamenii locului. Tinerii au aici o contribuţie majoră, privind mai ales chibritele aprinse lipite de tavane - mostră a infantilităţii. Un imens sentiment de ruşine cuprinde pe cei care-şi aduc aminte de curăţenia, ordinea şi frumuseţea celordouă cantoane pe când locuiau în ele famiiile Figan (la Şieu-Sfântu) şi Uifelean (Şieu-Odorhei) : gărduţ verde, dalii, garoafe şi trandafri. ,,O, tempora, o mores!” Pinii veşnic verzi de la Şieu-Sfântu, adevărată fabricî de ozon plantaţi în vremea studenţiei mele stau şi ei tăcuţi, ruşinaţi, înălţându-şi vârfurile spre cerul lui decembrie, repugnându-le parcă lumea hâdă în care ne place să vieţuim .

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5