Vezi ce bani vor primi primăriile bistriţene pentru echilibrarea bugetelor locale!
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a aprobat ieri, în şedinţă extraordinară, proiectul de hotărâre privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pe anul 2016 și estimările pe anii 2017 - 2019.
Potrivit expunerii de motive a preşedintelui Emil Radu Moldovan, Consiliului Judeţean îi revine de repartizat 5,694 milioane lei (reprezentând sume din cote alocate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale) şi 5,384 milioane lei (sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale).
„În vederea fundamentării proiectului de hotărâre, s-a solicitat unităţilor administrativ-teritoriale necesarul de sume pentru anul 2016 şi estimările pentru anii 2017-2019”, se mai arată în documentul menţionat.
Practic este vorba de o cotă de 20% care este împărţită, potrivit legii, de către Consiliul Judeţean, diferenţa fiind distribuită de către Finanţe.
Deşi iniţial, Bistriţa nu primea niciun ban, la propunerea vicepreşedintelui Alexandru Pugna, însuşită de Comisiile de administraţie - prin vocea consilierului judeţean Mircea Mreuţă şi cea economică, sumele propuse iniţial au fost micşorate cu 5%, diferenţa rezultată fiind direcţionată spre municipalitate (450.000 lei), oraşul Sângeorz-Băi şi comuna Maieru.
Cele mai mari sume, fără a lua în calul Bistriţa, revin oraşului Năsăud şi comunelor Căianu Mic şi Prundu Bârgăului, cu câte 380.000 lei. În rest, sumele variază între 95.000 şi 333.000 lei (oraşul Beclean), majoritatea primind suma de 166.000 lei.
Vezi cum a ieşit împărţeala banilor!
Bistriţa Bârgăului – 166.000 lei
Braniştea – 166.000 lei
Budacu de Jos – 166.000 lei
Budeşti – 166.000 lei
Căianu Mic – 380.000 lei
Cetate – 166.000 lei
Ciceu Giurgeşti – 166.000 lei
Ciceu Mihăieşti – 119.000 lei
Chiochiş – 166.000 lei
Chiuza – 166.000 lei
Coşbuc – 166.000 lei
Dumitra – 190.000 lei
Dumitriţa – 95.000 lei
Feldru – 143.000 lei
Galaţii Bistriţei – 166.000 lei
Ilva Mare – 166.000 lei
Ilva Mică – 166.000 lei
Josenii Bârgăului – 190.000 lei
Lechinţa – 285.000 lei
Leşu – 166.000 lei
Livezile – 166.000 lei
Lunca Ilvei – 143.000 lei
Maieru – 200.000 lei
Matei – 95.000 lei
Măgura Ilvei – 166.000 lei
Mărişelu – 166.000 lei
Miceştii de Câmpie – 119.000 lei
Milaş – 119.000 lei
Monor – 285.000 lei
Negrileşti – 166.000 lei
Nimigea – 190.000 lei
Nuşeni – 166.000 lei
Parva – 166.000 lei
Petru Rareş – 166.000 lei
Poiana Ilvei – 143.000 lei
Prundu Bârgăului – 380.000 lei
Rebra – 166.000 lei
Rebrişoara – 95.000 lei
Rodna – 190.000 lei
Romuli – 166.000 lei
Runcu Salvei – 95.000 lei
Salva – 166.000 lei
Silivaşu de Câmpie – 119.000 lei
Sânmihaiu de Câmpie – 119.000 lei
Spermezeu – 95.000 lei
Şanţ – 166.000 lei
Şieu – 166.000 lei
Şieuţ – 166.000 lei
Şieu Măgheruş – 166.000 lei
Şieu Odorhei – 166.000 lei
Şintereag – 166.000 lei
Teaca – 190.000 lei
Telciu – 190.000 lei
Tiha Bârgăului – 95.000 lei
Târlişua – 143.000 lei
Uriu – 166.000 lei
Urmeniş – 166.000 lei
Zagra – 166.000 lei
Bistriţa – 450.000 lei
Beclean – 333.000 lei
Năsăud – 380.000 lei
Sângeorz Băi – 196.000 lei
Citiţi şi:
- Interesul bistriţenilor pentru mobilă a scăzut cu peste 25% într-un an
- Consiliul Judeţean a repartizat 5,028 milioane lei cãtre primãrii pentru plata datoriilor
- Amenzi pentru nedepunerea declaraţiilor vizând livrările, prestările şi serviciile
- Amenzi de peste 140.000 lei, aplicate de DSVSA BN! De Paşte, peste 11.000 de miei au fost sacrificaţi în judeţ
- Amenzi de 120.000 lei pentru unităţile de alimentaţie publică
Adaugă comentariu nou