Vezi pentru ce au fost reţinuţi şefii din Poliţia bistriţeană
În completarea comunicatului nr. 1682/VIII/3 din data de 25 noiembrie 2014, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să transmită detalii privind starea de fapt descrisă în ordonanţele de reţinere întocmite de procurori, cu referire la cauza privind persoane din conducerea IPJ Bistriţa Năsăud.
Astfel, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus punerea în mișcare a acţiunii penale și reţinerea pentru 24 de ore, începând de la data de 24.11.2014, respectiv 25.11.2014, a inculpaţilor:
MUREȘAN IOAN OVIDIU, inspector şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bistriţa Năsăud,
HASNĂŞ ROBERTO EMIL, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul IPJ Bistriţa Năsăud
CLOȘCĂ LEON ANTON, şeful Poliţiei oraşului Năsăud,
Din ordonanţele de reţinere a reieşit că, în cauză, există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarele situaţii, cu referire la fiecare dintre cei inculpaţi:
MUREŞAN IOAN OVIDIU - abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, constând în 14 acte materiale comise în perioada iunie – noiembrie 2014, fiind identificate şi probate următoarele cazuri:
- 3 cazuri de participare la falsificarea actelor de constatare şi raportare a unor accidente rutiere (din care au rezultat victime omeneşti, decedaţi şi răniţi): la datele de 20 august, 29 septembrie şi 12 octombrie 2014;
- 1 caz de încălcare flagrantă a atribuţiilor de serviciu, prin falsificarea actelor unui autoturism de teren, în vederea diminuării frauduloase a cuantumului taxei de mediu, fiind cauzată o pagubă de circa 4.000 euro la bugetul de stat. Inspectorul şef a procurat autovehiculul respectiv din Italia şi l-a înmatriculat abuziv, fiind ajutat de către Hasnăş Roberto Emil şi o altă persoană, în demersurile de falsificare a actelor maşinii : în perioada 2 septembrie 2014 – 24 octombrie 2014;
- 3 cazuri de încălcare a atribuţiilor de serviciu, prin comunicarea frauduloasă, către persoane private, a unor date confidenţiale obţinute în cadrul activităţilor de serviciu: la datele de 8, 9 şi 20 august 2014;
- 1 caz de intervenţie şi imixtiune abuzivă în activitatea unor poliţişti subordonaţi, pentru ca aceştia să-şi încalce atribuţiile de serviciu, în sensul de a nu constata şi a nu sancţiona contravenţii săvârşite la regimul circulaţiei rutiere: la data de 30 iunie 2014;
- 1 caz de participare la ascunderea unui accident rutier săvârşit de un şef de post, în care a fost vătămată o minoră de 8 ani, care a suferit mai multe fracturi în zona capului şi a feţei, nefiind întocmite acte de constatare, sesizare sau raportare cu privire la respectivul accident rutier: în perioada 4 noiembrie 2014 -10 noiembrie 2014;
- 3 cazuri de intervenţii şi imixtiuni abuzive în activitatea de urmărire penală desfăşurată în dosare penale aflate în lucru la poliţişti din subordine, în scopul avantajării frauduloase a unora dintre părţile din respectivele dosare penale, în perioada 4 – 8 august 2014, la data de 8 august 2014, precum şi în perioada 3 octombrie 2014 – 6 octombrie 2014.
În cazul din perioada de 4 – 8 august 2014, inculpatul Mureşan Ioan Ovidiu (împreună cu Hasnăş Roberto Emil) a acţionat pentru determinarea unui expert tehnic auto în vederea efectuării unui supliment de expertiză, pentru a reţine vinovăţia exclusivă a uneia dintre părţile dosarului.
În cazul din 8 august 2014, inculpatul a acţionat prin intimidarea unui subaltern, pentru a stopa cercetările efectuate într-un dosar de urmărire penală.
În cazul din perioada de 3 – 6 octombrie 2014, inculpatul a intervenit asupra unui subaltern pentru a stopa cercetările efectuate într-un dosar de urmărire penală, intervenţia fiind efectuată la cererea unui primar. Inculpatul a solicitat acestui primar să-şi folosească influenţa politică în vederea schimbării din funcţie a unor poliţişti care nu manifestau suficienţă obedienţă faţă de interesele inculpatului sau care întreprinseseră măsuri de verificare a ilegalităţilor săvârşite de acesta, precum şi pentru promovarea în funcţie a unuia dintre inculpaţi;
- 1 caz de determinare a trei angajaţi aflaţi în subordine, să falsifice acte şi poziţii din registre, în legătură cu o cercetare administrativă desfăşurată la nivel IPJ Bistriţa Năsăud : la data de 29 septembrie 2014;
- 1 caz de încălcare flagrantă a atribuţiilor de serviciu, în sensul de neluare a măsurilor legale pentru a fi asigurată constatarea, sesizarea şi cercetarea unui accident rutier provocat de nepotul inculpatului, în care fuseseră rănite două persoane : la data de 30 august 2014.
CLOŞCĂ LEON ANTON – abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, constând în 24 acte materiale de abuz în serviciu, comise în perioada iunie – noiembrie 2014, fiind identificate şi probate următoarele cazuri:
- 4 cazuri de participare la falsificarea actelor de constatare şi raportare a unor accidente rutiere (din care au rezultat victime omeneşti, decedaţi şi răniţi): la datele de 20, 30 august 2014, 5 şi 12 octombrie 2014;
- 13 cazuri de intervenţii şi imixtiuni abuzive în activitatea unor poliţişti subordonaţi, pentru ca aceştia să-şi încalce atribuţiile de serviciu, în sensul de a nu constata şi a nu sancţiona contravenţii săvârşite la regimul circulaţiei rutiere sau al transportului rutier de mărfuri: la datele de 27 iunie, 10, 16, 30 iulie, 3, 28 august, 1, 2, 10, 19, 30 septembrie, 11 şi 28 octombrie 2014;
- 1 caz de asigurare a protecţiei faţă de un conducător auto care transporta mărfuri pe drumurile publice, fără îndeplinirea condiţiilor legale de transport, în sensul permiterii deplasării în condiţii ilicite şi în sensul asigurării că va interveni în orice moment, pentru a nu fi luate măsurile legale, în cazul în care respectivul conducător auto ar fi fost oprit pentru control în trafic: la data de 15 octombrie 2014;
- 1 caz de intervenţie abuzivă asupra unui poliţist subordonat, în sensul determinării acestuia să sancţioneze contravenţional o persoană nevinovată (pentru abateri la legislaţia electorală): la data de 8 octombrie 2014;
- 1 caz de participare la ascunderea unui accident rutier săvârşit de un şef de post, în care a fost vătămată o minoră de 8 ani, care a suferit mai multe fracturi în zona capului şi a feţei, nefiind întocmite acte de constatare, sesizare sau raportare cu privire la respectivul accident rutier: la data de 4 noiembrie 2014;
- 1 caz de intervenţie abuzivă, în sensul determinării unor poliţişti aflaţi în subordine să interzică prezenţa unor comercianţi într-o zonă publică, în care aceştia aveau dreptul legal să se afle, intervenţia fiind efectuată la solicitarea unui om de afaceri aflat în legături strânse cu inculpatul: la data de 18 septembrie 2014;
- 1 caz de intervenţie abuzivă, prin folosirea influenţei, asupra altui poliţist, în vederea reducerii perioadei de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule: la data de 4 septembrie 2014;
- 1 caz de primire a unor cantităţi de material lemnos, cu acte false de provenienţă: în perioada 16-21 august 2014;
- 1 caz de intervenţie şi imixtiune abuzivă în activitatea unor poliţişti subordonaţi, pentru ca aceştia să-şi încalce atribuţiile de serviciu, în sensul de a nu constata, de a nu sesiza şi de a nu cerceta infracţiuni săvârşite la regimul circulaţiei rutiere: la data de 24 iunie 2014.
CLOŞCĂ LEON ANTON - efectuarea de operaţiuni comerciale, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia îndeplinită, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată, în perioada iunie – noiembrie 2014.
A fost probat faptul că acest inculpat a organizat şi a condus efectiv activitatea unei păstrăvării, a comercializat cantităţi însemnate de peşte, a cumpărat şi a vândut, în mod repetat produse piscicole (furaj pentru păstrăv, medicamente piscicole) s-a ocupat de emiterea/primirea facturilor şi de încasarea contravalorii acestora;
HASNĂŞ ROBERTO EMIL - abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, constând în 48 acte materiale de abuz în serviciu, comise în perioada iunie – noiembrie 2014, fiind identificate şi probate următoarele cazuri :
- 10 cazuri de participare la falsificarea actelor de constatare şi raportare a unor accidente rutiere (din care au rezultat victime omeneşti, decedaţi şi răniţi): la datele de 13, 26 iunie, 20, 21, 22, 30 august, 27, 29 septembrie, 5 şi 12 octombrie 2014 – în unele din aceste cazuri, inculpatul le-a cerut poliţiştilor din subordine să determine părţile şi martorii de la faţa locului să dea declaraţii mincinoase ;
- 1 caz de încălcare flagrantă a atribuţiilor de serviciu, în sensul de neluare a măsurilor legale pentru a fi asigurată constatarea, sesizarea şi cercetarea unui accident rutier provocat de nepotul inspectorului şef Mureşan Ioan Ovidiu, în care fuseseră rănite două persoane : la data de 30 august 2014;
- 27 cazuri de intervenţii şi imixtiuni abuzive în activitatea unor poliţişti subordonaţi, pentru ca aceştia să-şi încalce atribuţiile de serviciu, în sensul de a nu constata şi a nu sancţiona contravenţii săvârşite la regimul circulaţiei rutiere sau al transportului rutier de mărfuri: la diferite date cuprinse în perioada 11 iunie – 12 noiembrie 2014,
- 5 cazuri de încălcare a atribuţiilor de serviciu, în sensul determinării unor contravenienţi să nu predea la organul de poliţie permisele de conducere, deşi se impunea suspendarea temporară a dreptului de a conduce pe drumurile publice: la datele de 2, 4, 12-14 iulie, 27 -29 iulie, 11 octombrie 2014;
- 1 caz de participare abuzivă, alături de inspectorul şef Mureşan Ioan Ovidiu, în falsificarea actelor unui autoturism de teren, în vederea diminuării frauduloase a cuantumului taxei de mediu, fiind cauzată o pagubă de circa 4.000 euro la bugetul de stat. Inspectorul şef a procurat autovehiculul respectiv din Italia şi l-a înmatriculat abuziv, fiind ajutat de către Hasnăş Roberto Emil în demersurile de falsificare a actelor maşinii : în perioada 2 septembrie – 24 octombrie 2014;
- 3 cazuri de intervenţii şi imixtiuni abuzive în activitatea de urmărire penală desfăşurată în dosare penale aflate în lucru la poliţişti din subordine, în scopul avantajării frauduloase a unora dintre părţile din respectivele dosare penale. În cazul din perioada de 4 – 8 august 2014, Hasnăş Roberto Emil (la solicitarea inspectorului şef Mureşan Ioan Ovidiu) a acţionat pentru determinarea unui expert tehnic auto în vederea efectuării unui supliment de expertiză, pentru a reţine vinovăţia exclusivă a uneia dintre părţile dosarului: în perioadele de 13 – 20 august 2014, respectiv 4 – 8 august 2014, precum şi la data de 27 august 2014;
- 1 caz de încălcare a atribuţiilor de serviciu, la intervenţia inculpatului Cloşcă Leon Anton, în sensul reducerii nemotivate a perioadei de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule, pentru un contravenient: la data de 4 septembrie 2014.
Inculpaţilor li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309.
Din probele cauzei rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit infracţiunile arătate şi că, pe baza evaluării gravităţii faptelor, a modului şi circumstanţelor de comitere a acestora, a anturajului şi a mediului din care provin inculpaţii, se constată că privarea lor de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, fiind întrunite condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală.
Inculpaţii Mureşan Ioan Ovidiu, Hasnăş Roberto Emil şi Cloşcă Leon Anton urmează a fi prezentaţi, la data de 25 noiembrie 2014, Tribunalului Cluj, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii, Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Sursa: Biroul de Informare şi Relaţii publice DNA
Citiţi şi:
- Foştii şefi din IPJ BN şi de la Poliţia Năsăud, trimişi în judecată de procurorii DNA. Vezi acuzaţiile şi cine mai apare pe listă!
- DNA a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de adjunctul IPJ BN, Liviu Olariu. Vezi acuzațiile
- Lucrător de poliţie, trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi luare de mită. Produse pentru a fi admis la examenul auto
- Şefii IPJ BN, ai Poliţiei Năsăud şi ai Serviciului Rutier, reţinuţi de procurorii DNA
- Şeful IPJ Bistriţa-Năsăud şi şefii altor trei servicii, acuzaţi că au primit bani şi bunuri pentru a trece cu vederea nereguli
Comentarii
Nu ma bucura necazurile persoanelor in cauza dar daca asta este realitatea ea este strigatoare la cer! Cum Doamne am ajuns aici? Cum Doamne, punem astfel de oameni in structurile Statului? In tara asta doar DNA-ul, SRI-ul si Departamentele de Informaţii şi Protecţie Internă - isi mai fac datoria? Noi, noi oamenii, cu sau fara functii ce facem? Ne este teama sau nu ne este teama de Bunul Dumnezeu? Cat de civilizati suntem? Ce se intampla cu Natia asta oare?
Nu ma bucura necazurile persoanelor in cauza dar daca asta este realitatea ea este strigatoare la cer! Cum Doamne am ajuns aici? Cum Doamne, punem astfel de oameni in structurile Statului? In tara asta doar DNA-ul, SRI-ul si Departamentele de Informaţii şi Protecţie Internă - isi mai fac datoria? Noi, noi oamenii, cu sau fara functii ce facem? Ne este teama sau nu ne este teama de Bunul Dumnezeu? Cat de civilizati suntem? Ce se intampla cu Natia asta oare?
Nu ma bucura necazurile persoanelor in cauza dar daca asta este realitatea ea este strigatoare la cer! Cum Doamne am ajuns aici? Cum Doamne, punem astfel de oameni in structurile Statului? In tara asta doar DNA-ul, SRI-ul si Departamentele de Informaţii şi Protecţie Internă - isi mai fac datoria? Noi, noi oamenii, cu sau fara functii ce facem? Ne este teama sau nu ne este teama de Bunul Dumnezeu? Cat de civilizati suntem? Ce se intampla cu Natia asta oare?
Nu ma bucura necazurile persoanelor in cauza dar daca asta este realitatea ea este strigatoare la cer! Cum Doamne am ajuns aici? Cum Doamne, punem astfel de oameni in structurile Statului? In tara asta doar DNA-ul, SRI-ul si Departamentele de Informaţii şi Protecţie Internă - isi mai fac datoria? Noi, noi oamenii, cu sau fara functii ce facem? Ne este teama sau nu ne este teama de Bunul Dumnezeu? Cat de civilizati suntem? Ce se intampla cu Natia asta oare?
TRAIASCA DNA si multa SANATATE angajatilor acestei institutii !!!
Adaugă comentariu nou