Viceprim-ministrul Daniel Suciu a semnat cinci contracte de finanţare europeană, de 20 milioane euro, pentru Consiliul Judeţean, Primăria Bistriţa şi Primăria Beclean
Sâm, 03/23/2019 - 12:35
Viceprim-ministrul Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a semnat, în sala de şedinţe a Palatului Administrativ, 5 contracte de finanţare din fonduri europene pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, în valoare de peste 92 milioane de lei.
La eveniment, alături de ministrul Daniel Suciu şi reprezentanţi ai MDRAP şi ai ADR Nord-Vest, au participat preşedintele Consiliului Judeţean - Emil Radu Moldovan, primarul Becleanului - Nicolae Moldovan, viceprimarul Bistriţei – Cristian Niculae, dar şi ministrul Apelor şi Pădurilor - Ioan Deneş.
„Astăzi mai avem un moment pozitiv, veştile care vin pentru locuitorii judeţului Bistriţa-Năsăud sunt unele foarte bune, cu care i-am obişnuit. Noi, cei din PSD, ne ocupăm să facem lucruri concrete şi sigur, ca în orice democraţie, sunt alţii care le contestă, de asta e frumoasă democraţia. Munca mea şi a colegilor mei din Organizaţia PSD Bistriţa-Năsăud a ajuns să fie recunoscută la cel mai înalt nivel şi este un moment să le mulţumesc colegilor mei, primarilor din judeţul Bistriţa-Năsăud, alături de care am reuşit să facem lucruri minunante şi datorită muncii lor, a noastre, avem reprezentanţi importanţi la cel mai înalt nivel, care fac lucruri minunate pentru România, şi judeţul Bistriţa-Năsăud este parte din România”, a declarat, în debutul conferinţei, preşedintele Radu Moldovan.
Proiectele au în vedere: Linia verde de transport public, utilizând mijloace de transport cu motor electric, hibrid sau normă de poluare redusă; reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea UPU - SMURD a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa; creşterea eficienţei energetice a Secțiilor externe ale Spitalului Județean de Urgență Bistrița; îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe – Bistriţa 15;
reabilitarea, extinderea, modernizarea şi dotarea infrastructurii educaţionale a grădiniţei cu program prelungit „Alba ca Zăpada” din Beclean.
Primul proiect, în valoare de aproape 59 milioane de lei, include, pe lângă introducerea unei linii de autobuze electrice, şi reabilitarea străzilor și realizarea benzilor de rulare, modernizarea stațiilor de transport, amenajarea unui garaj și a unor stații de încărcare a mijloacelor de transport electrice, inclusiv sistem e-ticketing, precum şi construirea pistelor pentru biciclete şi modernizarea traseelor pentru pietoni. Astfel, Linia Verde presupune intervenții extrem de importante în infrastructură, care vor conduce la crearea unui nou traseu de transport public.
„Practic, cu un singur proiect, rezolvăm atât reabilitarea şi modernizarea infrastructurii rutiere, cât şi rețelele de utilități, problema traficului aglomerat și a locurilor de parcare în zona centrală. În plus, le facem loc în trafic și bicicliştilor!”, a declarat viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu.
Cele două proiecte referitoare la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa au în vedere atât reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea UPU – SMURD, cât şi creşterea eficienţei energetice a secțiilor externe ale spitalului. Valoarea totală a contractelor este de peste 21 milioane de lei, fonduri asigurate prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020.
Cel de-al patrulea proiect, în valoare de 6,5 milioane de lei, va contribui la creşterea eficienţei energetice a 277 de apartamente din 7 blocuri de locuinţe, în scopul reducerii poluării generate de producerea, transportul şi consumul de energie.
Oraşul Beclean va beneficia de 6,3 milioane de lei, în vederea modernizării grădiniţei „Alba ca Zăpada”, astfel încât cei 185 de preşcolari să beneficieze de condiţii superioare pentru desfăşurarea procesului educaţional, de confort, siguranţă şi de echipamente didactice moderne, inteligente şi cu aplicabilitate practică.
„Mă bucur să văd că bistriţenii mei sunt interesaţi de investiţii în domenii dintre cele mai diverse! Doar prin programele coordonate de MDRAP, în acest judeţ sunt investite aproximativ 12 miliarde de lei, dintre care aproape 2 miliarde de lei reprezintă fonduri europene!”, a concluzionat ministrul Dezvoltării.
Citiţi şi:
- Primăria Năsăud a semnat, anul trecut, contracte de finanțare de 17 milioane euro! Ce proiecte se vor derula
- Primarul Dorin Vlașin: Am adoptat BUGETUL ORAȘULUI NĂSĂUD pe 2024! Continuăm dezvoltarea si modernizarea orașului
- Colegiul Național George Coșbuc, Piața agroalimentară, Piața Unirii, regenerarea cartierului de blocuri, printre proiectele depuse de Primăria Năsăud prin Programul Regional Nord-Vest!
- Felicitări primarului Nicolae Moldovan! Azi s-au semnat contractele de finanţare pentru încă cinci proiecte. Fonduri europene nerambursabile – record pentru oraşul Beclean
- Preşedintele Radu Moldovan: A fost finalizat portofoliul de proiecte europene pentru perioada 2021-2027! Să fim din nou județul etalon!
Meniu principal
Ultimele stiri
Mie, 21:42
Foc la o gospodărie în Telciu Mie, 18:18
Bistrița: Femeie de 62 de ani, transportată la spital după ce a fost accidentată de o mașină Mie, 14:29
Avantajele construirii unui computer personalizat față de achiziția unui laptop din comerț Mie, 13:33
Cu permisul suspendat, la volan prin Tureac Mie, 13:31
Băut la volan un bistriţean a acroșat un autoturism parcat, Alt şofer, băut la volan prin Teaca Mie, 11:59
În perioada 9 - 23 ianuarie, ADI Deșeuri și Supercom colectează gratuit brazii de Crăciun Mie, 11:09
De ce este necesar cazierul judiciar? Cultura
Pentru un scriitor, apariția unei noi cărți reprezintă o bucurie și mulți dintre ei aleg...
Comentarii
Daniel Costan -
Mar, 17:14
Mulțumim cu recunoștință pentru frumosul omagiu…
Bianca Bumbu -
Lun, 22:52
Drum lin spre ceruri! Veți rămâne veșnic în sufletul și inima noastră! Cei mai frumoși ochi și cea...
Emil Bălăi -
Lun, 15:15
Primește, la aniversarea zilei de naștere, urări de împliniri remarcabile viitoare, cu multă...
V -
Lun, 14:00
Oameni greu de cap! Nu este suficient de clar art.2? Pâ-
nă vom face alte alegeri, rămâne cel...
V -
Lun, 14:00
Oameni greu de cap! Nu este suficient de clar art.2? Pâ-
nă vom face alte alegeri, rămâne cel...
Aniversări
La popas aniversar, 6 ianuarie, gândurile noastre bune se îndreaptă către doamna Cecilia Pop, Coordonator personal de specialitate la Centrul de...
Cu ocazia zilei de naştere, 6 ianuarie, adresăm cordiale urări de sănătate, bucurii şi putere de muncă, domnului MIRCEA OLIV, critic de artă.
La...
În zi de naştere, urăm domnului prof. IOAN SENI, scriitor, președinte de onoare al Despărțământului ASTRA Năsăud, multă sănătate, putere de muncă,...
Adaugă comentariu nou